Începe proba gratuită

Regulament 2022/1234 · CELEX 32022R1234

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1234 al Comisiei din 18 iulie 2022 de modificare a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
18.07.2022
Intrare in vigoare
20.07.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_190_R_0005
Status
Inactiv
inspecție veterinară Kurzeme Letonia Lituania Marijampolė pestă animală porcine

Recitale

(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează porcine deținute și sălbatice și care poate avea un impact sever asupra populațiilor de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii animalelor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor acestor animale și ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe.

(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 al Comisiei (2) a fost adoptat în temeiul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri speciale de combatere a pestei porcine africane care trebuie aplicate într-o perioadă limitată de timp de către statele membre menționate în anexa sa I (statele membre în cauză), în zonele de restricții I, II și III menționate în anexa respectivă.

(3) Zonele menționate ca zone de restricții I, II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 sunt bazate pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în Uniune. Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 a fost modificată cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1196 al Comisiei (3) ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a bolii respective în Germania și Polonia.

(4) Este necesar ca orice modificări ale zonelor de restricții I, II și III din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 să fie bazate pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în zonele afectate de boala respectivă și pe situația epidemiologică generală a pestei porcine africane în statul membru în cauză, pe nivelul riscului de răspândire suplimentară a bolii respective, pe principiile și criteriile științifice aplicate în definirea geografică a zonelor din perspectiva pestei porcine africane și pe orientările Uniunii convenite cu statele membre în cadrul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale și puse la dispoziția publicului pe site-ul de internet al Comisiei (4). Este necesar ca astfel de modificări să țină seama și de standardele internaționale, cum ar fi Codul sanitar pentru animale terestre (5) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, și de justificările pentru stabilirea zonelor, furnizate de autoritățile competente ale statelor membre în cauză.

(5) Au apărut noi focare de pestă porcină africană care implică porcine deținute în Letonia și Lituania.

(6) În iulie 2022 au fost observate câteva focare de pestă porcină africană la porcine deținute din districtele Kuldigas și Ventspils din Letonia, în zone menționate în prezent ca zone de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Aceste focare noi de pestă porcină africană apărută la porcine deținute constituie un nivel crescut de risc care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca zonele respective din Letonia menționate în prezent ca zone de restricții II în anexa respectivă să fie menționate de acum ca zone de restricții III în anexa respectivă, în loc de zone de restricții II, iar limitele actuale ale zonelor de restricții II să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivele focare recente.

(7) În plus, în iulie 2022 au fost observat un focar de pestă porcină africană la porcine deținute din districtul Marijampoles din Lituania, într-o zonă menționată în prezent ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Acest focar nou de pestă porcină africană apărută la porcine deținute constituie un nivel crescut de risc care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca zona respectivă din Lituania menționată în prezent ca zonă de restricții II în anexa respectivă să fie menționată de acum ca zonă de restricții III în anexa respectivă, în loc de zonă de restricții II, iar limitele actuale ale zonelor de restricții II să fie redefinite pentru a se ține seama de respectivul focar recent.

(8) Ca urmare a apariției respectivelor focare recente de pestă porcină africană la porcine deținute din Letonia și Lituania și ținând seama de situația epidemiologică actuală a pestei porcine africane în Uniune, zonele afectate din statele membre respective au fost reevaluate și actualizate. În plus, au fost reevaluate și actualizate și măsurile în vigoare de gestionare a riscurilor. Este necesar ca aceste modificări să fie reflectate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605.

(9) Pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii acestei boli, este necesar să fie delimitate noi zone de restricții, având o suprafață suficientă, în Letonia și Lituania, care să fie menționate în mod corespunzător ca zone de restricții II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Întrucât situația pestei porcine africane este foarte dinamică în Uniune, la delimitarea respectivelor noi zone de restricții s-a ținut seama de situația din zonele înconjurătoare.

(10) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 efectuate prin prezentul regulament de punere în aplicare să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.