Recitale
(1) Anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) stabilește o listă a combinațiilor substanță activă/tip de produs incluse în programul de reexaminare a substanțelor active existente conținute de produsele biocide la 6 noiembrie 2018.
(2) Identitățile anumitor substanțe active enumerate în anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 au fost redefinite în temeiul articolului 13 din regulamentul respectiv, pentru a identifica mai precis substanțele active în cauză și pentru a stabili noile identități corespunzătoare ale substanțelor.
(3) În urma publicării de către Agenția Europeană pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”) a unei invitații deschise de a prelua rolul de participant pentru anumite combinații substanță activă/tip de produs care corespund identităților existente ale substanțelor, dar nu și noilor identități ale substanțelor, combinațiile substanță/tip de produs notificate în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (b) și considerate de către agenție a fi conforme cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 ar trebui incluse în anexa II la regulamentul respectiv, în temeiul articolului 18 din acel regulament.
(4) Ca urmare a declarațiilor primite în temeiul articolului 16 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, agenția a publicat o invitație pentru ca orice persoană interesată să poată notifica substanțele active din tipul de produs 19 care au beneficiat de derogarea pentru produse alimentare și hrană pentru animale prevăzută la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei (3). Două notificări privind untul de arahide și brandy-ul destinate utilizării în tipul de produs 19 au fost transmise în temeiul articolului 16 alineatul (5) și considerate de către agenție a fi conforme cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014. Prin urmare, substanțele active în cauză ar trebui incluse în anexa II la regulamentul respectiv, în temeiul articolului 18 din acel regulament.
(5) În anexa la prezentul regulament, este necesar să se indice statele membre ale căror autorități competente ar trebui să fie responsabile de evaluarea combinațiilor substanță activă/tip de produs care se vor adăuga în anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014.
(6) Substanțele active în cazul cărora s-a adoptat o decizie de aprobare sau de neaprobare după 6 noiembrie 2018 pentru unul sau mai multe tipuri de produse sau care au fost incluse în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 528/2012 în temeiul articolului 28 alineatul (1) din acel regulament nu mai fac parte din programul de reexaminare. Prin urmare, acele substanțe active nu ar trebui să mai fie incluse în anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 pentru tipurile de produse în cauză.
(7) Pentru a reflecta situația reală și din motive de transparență, este oportun să se întocmească o listă a combinațiilor substanță activă/tip de produs incluse în programul de reexaminare a substanțelor active existente conținute de produsele biocide la data adoptării prezentului regulament.
(8) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 ar trebui modificat în consecință,