Începe proba gratuită

Regulament 2022/741 · CELEX 32022R0741

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/741 al Comisiei din 13 mai 2022 privind un program de control multianual coordonat al Uniunii pentru 2023, 2024 și 2025 vizând asigurarea respectării limitelor maxime de reziduuri de pesticide și evaluarea expunerii consumatorilor la reziduurile de pesticide din și de pe alimentele de origine vegetală și animală și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/601 (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
13.05.2022
Intrare in vigoare
01.01.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_137_R_0004
Status
Inactiv
alimente eșantionare inspecție alimentară pesticide program al UE protecția consumatorului siguranță alimentară

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1213/2008 al Comisiei (2) a instituit un prim program comunitar de control, multianual și coordonat, care a vizat anii 2009, 2010 și 2011. Programul respectiv a continuat în temeiul unor regulamente consecutive, dintre care cel mai recent este Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/601 al Comisiei (3).

(2) Între treizeci și patruzeci de produse reprezintă componentele principale ale alimentației populației din Uniune. Deoarece utilizările pesticidelor prezintă modificări semnificative pe parcursul unei perioade de trei ani, pesticidele din respectivele produse trebuie monitorizate pe parcursul unei serii de cicluri de câte trei ani, pentru a permite evaluarea atât a expunerii consumatorilor, cât și a aplicării legislației Uniunii.

(3) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a emis un raport științific privind evaluarea proiectului programului de monitorizare a pesticidelor (4). Ea a concluzionat că o rată de depășire a limitelor maxime de reziduuri de peste 1 % ar putea fi estimată cu o marjă de eroare de 0,75 % prin selectarea a 683 de unități de eșantioane pentru cel puțin 32 de produse alimentare diferite. Prelevarea acestor eșantioane trebuie să fie repartizată între statele membre în funcție de numărul de locuitori, cu cel puțin 12 eșantioane per produs și per an.

(4) Pentru a se asigura faptul că gama de pesticide vizată de programul de control este reprezentativă pentru pesticidele utilizate, au fost luate în considerare rezultatele analitice ale programelor oficiale anterioare de control ale Uniunii.

(5) Ghidul cu privire la „Procedurile analitice de control al calității și de validare a metodelor pentru analiza reziduurilor de pesticide din alimente și din hrana pentru animale” (Analytical quality control and method validation procedures for pesticide residues analysis in food and feed) este publicat pe site-ul web al Comisiei (5).

(6) În cazul în care definiția unui reziduu al unui pesticid include alte substanțe active, metaboliți și/sau produși de degradare sau de reacție, compușii respectivi trebuie raportați separat, cu condiția să fi fost măsurați individual (6).

(7) Statele membre, Comisia și autoritatea au convenit asupra unor măsuri de punere în aplicare referitoare la transmiterea informațiilor de către statele membre, cum ar fi versiunea 2 a descrierii standard a eșantioanelor și orientările privind rapoartele de monitorizare a produselor chimice, pentru transmiterea rezultatelor analizei reziduurilor de pesticide.

(8) În ceea ce privește procedurile de eșantionare, trebuie să se aplice Directiva 2002/63/CE a Comisiei (7), care cuprinde metodele și procedurile de eșantionare recomandate de Comisia Codex Alimentarius.

(9) Este necesar să se evalueze dacă sunt respectate limitele maxime de reziduuri în ceea ce privește alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, prevăzute la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2016/127 al Comisiei (8), la articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2016/128 al Comisiei (9) și la articolul 7 din Directiva 2006/125/CE a Comisiei (10), ținându-se cont numai de definițiile reziduurilor astfel cum sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(10) În ceea ce privește metodele vizând reziduurile individuale, statele membre trebuie să fie în măsură să își îndeplinească obligațiile în materie de analize recurgând la laboratoarele oficiale care dispun deja de metodele validate necesare.

(11) Statele membre trebuie să transmită, până la data de 31 august a fiecărui an, informațiile referitoare la anul calendaristic anterior.

(12) Pentru a se evita orice confuzie cauzată de o suprapunere între programe multianuale consecutive, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/601 trebuie abrogat. Totuși, el trebuie să se aplice în continuare pentru eșantioanele analizate în 2022.

(13) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Pe parcursul anilor 2023, 2024 și 2025, statele membre (11) prelevă și analizează eșantioane pentru combinațiile de pesticide/produse menționate în anexa I. Numărul de eșantioane din fiecare produs care urmează să fie prelevate și analizate este stabilit în anexa II.

Articolul 2

(1) Lotul din care se prelevă eșantioane se alege aleatoriu. Procedura de eșantionare, inclusiv numărul de unități, este în conformitate cu Directiva 2002/63/CE. (2) Toate eșantioanele, inclusiv cele din alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, precum și din produsele obținute din agricultura ecologică, se analizează pentru pesticidele menționate în anexa I la prezentul regulament în conformitate cu definițiile reziduurilor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005. (3) Pentru alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, eșantioanele evaluate trebuie să fie prelevate din produsele prezentate drept gata pentru consum sau reconstituite potrivit instrucțiunilor producătorilor, luând în considerare limitele maxime de reziduuri stabilite în Directiva 2006/125/CE și în Regulamentele delegate (UE) 2016/127 și (UE) 2016/128. În cazul în care astfel de produse alimentare pot fi consumate atât în starea în care sunt comercializate, cât și în starea reconstituită, rezultatele se raportează cu privire la produsul astfel cum este comercializat.

Articolul 3

Statele membre transmit rezultatele analizelor eșantioanelor testate în 2023, 2024 și 2025 până la 31 august 2024, 2025 și, respectiv, 2026 în formatul electronic de raportare stabilit de autoritate. În cazurile în care definiția unui reziduu de pesticid include mai mult de un compus (substanță activă și/sau metabolit sau produs de degradare sau de reacție), statele membre raportează rezultatele analizelor în conformitate cu definiția completă a reziduului. Rezultatele pentru toți analiții care fac parte din definiția reziduului se transmit separat, în măsura în care aceștia au fost măsurați în mod individual.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.