Recitale
(1) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunile de sănătate sunt interzise pe produsele alimentare, cu excepția cazului în care ele sunt autorizate de Comisie în conformitate cu regulamentul respectiv și sunt incluse în lista Uniunii cu mențiuni permise.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede, de asemenea, că cererile de autorizare a mențiunilor de sănătate pot fi transmise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente a unui stat membru. Autoritatea națională competentă trebuie să transmită cererile valabile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”).
(3) După primirea unei cereri, autoritatea trebuie să informeze fără întârziere celelalte state membre și Comisia și să emită un aviz cu privire la mențiunea de sănătate în cauză.
(4) Comisia trebuie să decidă cu privire la autorizarea mențiunilor de sănătate, ținând cont de avizul emis de autoritate.
(5) Ca urmare a unei cereri din partea Anxiofit Ltd., transmisă în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, autorității i s-a solicitat să emită un aviz cu privire la justificarea științifică a unei mențiuni de sănătate referitoare la Anxiofit-1 și la reducerea anxietății subclinice și ușoare (Întrebarea nr. EFSA-Q-2020-00032). Mențiunea propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: „S-a demonstrat că Anxiofit-1 ameliorează anxietatea subclinică și ușoară. Anxietatea subclinică și ușoară sunt factori de risc în apariția bolilor anxietății și a depresiei”.
(6) Comisia, statele membre și solicitantul au primit avizul științific (2) cu privire la mențiunea respectivă de la autoritate, care a concluzionat că, pe baza datelor prezentate, dovezile științifice au fost insuficiente pentru a stabili o relație cauză-efect între consumul de Anxiofit-1 și reducerea anxietății subclinice și ușoare. În consecință, deoarece mențiunea de sănătate nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 pentru a fi inclusă în lista Uniunii cu mențiunile permise, este necesar ca ea să nu fie autorizată.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,