Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că, pentru a intra în Uniune, transporturile de animale, de material germinativ și de produse de origine animală trebuie să provină dintr-o țară terță, dintr-un teritoriu terț, dintr-o zonă sau dintr-un compartiment al acestora care sunt enumerate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei (2) stabilește cerințele de sănătate animală pe care trebuie să le îndeplinească transporturile de anumite specii și categorii de animale, de material germinativ și de produse de origine animală provenite din țări terțe, din teritorii terțe sau din zone ori compartimente ale acestora, în cazul animalelor de acvacultură, pentru a intra în Uniune.
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei (3) stabilește listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele ori compartimentele acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a speciilor și categoriilor de animale, a materialului germinativ și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692.
(4) Mai precis, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele din acestea autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de material germinativ provenit de la păsări de curte și, respectiv, a transporturilor de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene.
(5) Canada a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este situat în provincia Alberta, Canada, și a fost confirmat la 10 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(6) În plus, Canada a notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este situat în provincia Alberta, Canada, și a fost confirmat la 12 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(7) În plus, Canada a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este situat în provincia Ontario, Canada, și a fost confirmat la 13 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(8) În plus, Canada a notificat Comisiei apariția a trei focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: un focar este situat în provincia Alberta, Canada, iar două se află în provincia Quebec, Canada. Toate cele trei au fost confirmate la 14 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(9) În plus, Canada a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este situat în provincia British Columbia, Canada, și a fost confirmat la 15 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(10) În plus, Canada a notificat Comisiei apariția a două focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Ambele focare sunt situate în provincia Alberta, Canada, și au fost confirmate la 19 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(11) În plus, Canada a notificat Comisiei apariția a două focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: un focar este situat în provincia Ontario, Canada, iar celălalt se află în provincia Quebec, Canada. Ambele au fost confirmate la 21 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(12) În plus, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este situat în apropiere de Tedburn St Mary, Teignbridge, Devon, Anglia, Regatul Unit, și a fost confirmat la 13 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(13) În plus, Regatul Unit a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este localizat în apropiere de Ilkeston, Erewash, Derbyshire, Anglia, Regatul Unit, și a fost confirmat la 22 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(14) În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este situat în statul Kansas, Statele Unite, și a fost confirmat la 13 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(15) În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a două focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: unul se află în statul Idaho, Statele Unite ale Americii, iar celălalt în statul Indiana, Statele Unite. Ambele au fost confirmate la 14 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(16) În plus, Statele Unite ale Americii au notificat Comisiei apariția a două focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: un focar este situat în statul Pennsylvania, Statele Unite, iar celălalt se află în statul Wisconsin, Statele Unite. Ambele au fost confirmate la 15 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(17) În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a douăsprezece focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: două focare sunt localizate în statul Colorado, Statele Unite, nouă în statul Minnesota, Statele Unite, iar un focar în statul Dakota de Nord, Statele Unite. Toate au fost confirmate la 19 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(18) În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a opt focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: unul se află în statul Idaho, Statele Unite, unul în statul Indiana, Statele Unite, trei în statul Minnesota, Statele Unite, unul în statul Montana, Statele Unite, și două în statul Pennsylvania, Statele Unite. Toate au fost confirmate la 20 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(19) În plus, Statele Unite ale Americii au notificat Comisiei apariția a cinci focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: un focar este situat în statul Iowa, Statele Unite, trei în statul Minnesota, Statele Unite, iar un focar în statul Dakota de Nord, Statele Unite. Toate au fost confirmate la 21 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(20) În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a patru focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: trei focare sunt localizate în statul Minnesota, Statele Unite, iar un focar în statul Pennsylvania, Statele Unite. Toate au fost confirmate la 22 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(21) În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este situat în statul Minnesota, Statele Unite, și a fost confirmat la 23 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(22) În plus, Statele Unite au notificat Comisiei apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte. Focarul este situat în statul Utah, Statele Unite, și a fost confirmat la 25 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(23) În plus, Statele Unite ale Americii au notificat Comisiei apariția a două focare de gripă aviară înalt patogenă la păsări de curte: unul se află în statul Dakota de Nord, Statele Unite ale Americii, iar celălalt în statul Pennsylvania, Statele Unite. Ambele au fost confirmate la 26 aprilie 2022 prin analize de laborator (RT-PCR).
(24) Autoritățile veterinare din Canada, Regatul Unit și din Statele Unite au stabilit o zonă de control de 10 km în jurul exploatațiilor afectate și au pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a menține sub control prezența gripei aviare înalt patogene și pentru a limita răspândirea ei.
(25) Canada, Regatul Unit și Statele Unite au transmis Comisiei informații cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile pe care le-au luat pentru a preveni răspândirea în continuare a gripei aviare înalt patogene. Aceste informații au fost evaluate de Comisie. Pe baza acestei evaluări și pentru a proteja situația sanitar-veterinară din Uniune, este necesar să nu mai fie autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de material germinativ provenit de la păsări de curte și de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene din zonele care fac obiectul restricțiilor stabilite de autoritățile veterinare din Canada, Regatul Unit și Statele Unite din cauza focarelor recente de gripă aviară înalt patogenă.
(26) În plus, Regatul Unit a transmis informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul său în ceea ce privește cincisprezece focare de HPAI confirmate în unitățile avicole. Regatul Unit a transmis și măsurile pe care le-a luat pentru a preveni răspândirea în continuare a bolii respective. În special, în urma apariției acestui focar de HPAI, Regatul Unit a pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a menține sub control și a limita răspândirea bolii respective. În plus, Regatul Unit a finalizat măsurile necesare de curățare și dezinfectare în urma punerii în aplicare a politicii de depopulare totală a exploatațiilor avicole de pe teritoriul său în care au fost constatate cazuri de infecții.
(27) Comisia a evaluat informațiile transmise de Regatul Unit și a concluzionat că cele cincisprezece focare de HPAI din unitățile avicole pentru care Regatul Unit a transmis informații actualizate au fost eliminate și că nu mai există niciun risc asociat introducerii în Uniune a produselor avicole din zonele din Regatul Unit din care introducerea în Uniune a produselor avicole a fost suspendată din cauza acestor focare.
(28) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/649 al Comisiei (4) a modificat rândurile referitoare la zona GB-2.44 din rubrica referitoare la Regatul Unit din anexa V și din anexa XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404. Deoarece a fost detectată o eroare, este necesar ca rândurile pentru zona GB-2.44 să fie rectificate în consecință. Este necesar care respectiva rectificare se aplice de la data aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/649,
(29) Prin urmare, este necesar ca anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate în consecință.
(30) Având în vedere situația epidemiologică actuală din Canada, Regatul Unit și Statele Unite în ceea ce privește gripa aviară înalt patogenă și riscul mare de introducere a acesteia în Uniune, este necesar ca modificările Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404 care urmează să fie efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență.
(31) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,