Începe proba gratuită

Regulament 2022/629 · CELEX 32022R0629

Regulamentul delegat (UE) 2022/629 al Comisiei din 12 ianuarie 2022 de modificare a standardelor tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/583 în ceea ce privește ajustarea pragurilor de lichiditate și a percentilei de tranzacționare utilizate pentru determinarea mărimii specifice instrumentului aplicabile anumitor instrumente financiare care nu sunt de capitaluri proprii (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
12.01.2022
Intrare in vigoare
03.05.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_115_I_0001
Status
In vigoare
Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe instrumente financiare legislație financiară lichiditate monetară în sectorul privat obligațiune standard tehnic tranzacție financiară

Recitale

(1) Regulamentul delegat (UE) 2017/583 al Comisiei (2) stabilește cerințele în materie de transparență aplicabile obligațiunilor, produselor financiare structurate, certificatelor de emisii și instrumentelor financiare derivate. Pentru a asigura aplicarea fără impedimente a cerințelor respective, regulamentul delegat menționat a introdus o aplicare etapizată anuală în cazul anumitor praguri de transparență pe parcursul a patru ani, începând din 2019. Etapizarea respectivă permite extinderea treptată a domeniului de aplicare al obligațiilor corespunzătoare privind transparența. Etapizarea se referă mai ales la criteriul „numărul mediu zilnic de tranzacții” utilizat pentru stabilirea obligațiunilor pentru care există o piață lichidă și la percentilele de tranzacționare utilizate pentru determinarea mărimii specifice instrumentului care permite derogarea de la obligațiile privind transparența pretranzacționare.

(2) În abordarea etapizată respectivă, trecerea la următoarea etapă nu se efectuează automat. Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) trebuie să prezinte Comisiei evaluarea anuală a oportunității trecerii la următoarea etapă. Evaluarea ESMA trebuie să analizeze evoluția volumelor de tranzacționare pentru instrumentele financiare vizate în etapa curentă și să anticipeze impactul posibil pe care trecerea la următoarea etapă l-ar putea avea atât asupra lichidității disponibile, cât și a participanților la piață. În cazul în care este oportun, ESMA trebuie să prezinte, împreună cu raportul său, un standard de reglementare revizuit, care să ajusteze pragul la următoarea etapă.

(3) La 22 iulie 2021, ESMA a prezentat Comisiei evaluarea sa și standardele de reglementare revizuite. ESMA concluzionează că între 1,57 % și 2,58 % din obligațiunile tranzacționate în perioada cuprinsă între primul și al patrulea trimestru al anului 2020 au fost considerate lichide conform criteriilor aplicabile în etapa S2. Trecerea la etapa S3 înseamnă o creștere de aproximativ 40 %.

(4) În ceea ce privește mărimea specifică instrumentului, ESMA concluzionează că trecerea de la etapa S2 la S3 va afecta în principal tranzacționarea obligațiunilor suverane și a altor obligațiuni publice, deoarece pentru aceste instrumente creșterea va fi cea mai mare. Totuși, aceste instrumente sunt tranzacționate, în general, la un preț care variază între 3 și 6 milioane EUR. Prin urmare, ESMA consideră că trecerea la etapa S3 ar menține mărimea specifică instrumentului pretranzacționare la un nivel suficient de scăzut pentru a proteja furnizorii de lichidități de impactul asupra pieței generat de ordinele mari, asigurându-se, în același timp, că obligațiunile mai lichide vor face obiectul cerinței în materie de transparență pretranzacționare.

(5) Având în vedere evaluarea efectuată de ESMA și nivelul limitat de transparență de pe piețele obligațiunilor, efectele limitate asupra concurenței pe piață și faptul că pragul ar fi în continuare suficient de scăzut pentru a proteja furnizorii de lichiditate de impactul potențial al ordinelor mari asupra pieței, este oportun să se treacă la etapa S3 pentru obligațiunile pentru care există o piață lichidă și pentru mărimea specifică instrumentului pentru obligațiuni. Trecerea la etapa S3 ar trebui să asigure un nivel de transparență mai ridicat pe piața obligațiunilor, fără a avea un impact negativ asupra lichidității.

(6) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/583 ar trebui modificat în consecință.

(7) Prezentul regulament are la bază proiectul de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de către ESMA.

(8) ESMA a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat opinia Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3),

Articolul 1

Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2017/583

Articolul 17 din Regulamentul delegat (UE) 2017/583 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Pentru a stabili obligațiunile pentru care nu există o piață lichidă în sensul articolului 6 și în conformitate cu metodologia prevăzută la articolul 13 alineatul (1) litera (b), abordarea criteriului privind lichiditatea referitor la „numărul mediu zilnic de tranzacții” este adoptată prin aplicarea „numărului mediu zilnic de tranzacții” corespunzător etapei S3 (7 tranzacții zilnice).”; (b) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Pentru a determina mărimea specifică instrumentului financiar în sensul articolului 5 și în conformitate cu metodologia prevăzută la articolul 13 alineatul (2) litera (b) punctul (i), abordarea percentilei de tranzacționare care urmează a fi aplicată este utilizată prin aplicarea percentilei de tranzacționare corespunzătoare etapei S3 (percentila 50). Pentru a determina mărimea specifică instrumentului financiar în sensul articolului 5 și în conformitate cu metodologia prevăzută la articolul 13 alineatul (2) litera (b) punctele (ii)-(iv), abordarea percentilei de tranzacționare care urmează a fi aplicată este utilizată prin aplicarea percentilei de tranzacționare corespunzătoare etapei S1 (percentila 30).”

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.