Începe proba gratuită

Regulament 2022/148 · CELEX 32022R0148

Regulamentul (UE) 2022/148 al Consiliului din 3 februarie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 753/2011 privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane, grupuri, întreprinderi și entități având în vedere situația din Afganistan

Data act
03.02.2022
Intrare in vigoare
05.02.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_025_R_0002
Status
In vigoare
Afganistan ajutor umanitar măsură restrictivă a UE sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) Regulamentul (UE) nr. 753/2011 al Consiliului (2) pune în aplicare măsuri restrictive adoptate în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

(2) La 22 decembrie 2021, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 2615 (2021) (RCSONU 2615 (2021)]. Rezoluția respectivă introduce, în special, o nouă derogare de la măsurile restrictive pentru asistența umanitară și alte activități care sprijină satisfacerea nevoilor umane de bază în Afganistan.

(3) La 3 februarie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/153 (3), care modifică Decizia 2011/486/PESC în conformitate cu RCSONU 2615 (2021).

(4) Modificările respective intră în domeniul de aplicare a tratatului și, în consecință, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea lor în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea uniformă a acestora în toate statele membre.

(5) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 753/2011 ar trebui modificat în consecință,

Articolul 1

La articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 753/2011 se adaugă următorul alineat: „(4) Alineatele (1) și (2) nu se aplică pentru punerea la dispoziție de fonduri sau resurse economice necesare pentru a asigura furnizarea la timp a asistenței umanitare și alte activități care sprijină nevoile umane de bază în Afganistan sau pentru a sprijini astfel de activități.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.