Începe proba gratuită

Regulament 2022/136 · CELEX 32022R0136

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/136 al Comisiei din 31 ianuarie 2022 de modificare a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
31.01.2022
Intrare in vigoare
02.02.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_022_R_0003
Status
Inactiv
inspecție veterinară pestă animală Polonia porcine voievodatul Carpații Inferiori Voievodatul Opole voievodatul Silezia Inferioară

Recitale

(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează atât populațiile de porcine deținute, cât și pe cele sălbatice, și care poate avea un impact mare asupra populațiilor de animale în cauză și asupra rentabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor de astfel de animale și de produse provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe.

(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 al Comisiei (2) a fost adoptat în cadrul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri speciale de combatere a pestei porcine africane care trebuie aplicate într-o perioadă limitată de timp de către statele membre menționate în anexa sa I (statele membre în cauză), în zonele de restricții I, II și III menționate în anexa respectivă.

(3) Zonele menționate ca zone de restricții I, II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 sunt definite pe baza situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune. Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 a fost modificată cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/97 (3) ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a bolii respective în Bulgaria, Germania și Slovacia.

(4) Este necesar ca orice fel de modificări vizând zonele de restricții I, II și III din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 să fie bazate pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în zonele afectate de această boală și pe situația epidemiologică generală a pestei porcine africane în statul membru în cauză, pe nivelul de risc de răspândire suplimentară a bolii respective, precum și pe principiile și criteriile științifice pentru definirea geografică a zonelor ca urmare a prezenței pestei porcine africane și pe orientările Uniunii convenite cu statele membre în cadrul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, care sunt disponibile public pe site-ul de internet al Comisiei (4). Este necesar ca astfel de modificări să țină seama și de standardele internaționale, cum ar fi Codul sanitar pentru animale terestre (5) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, precum și de justificările pentru stabilirea zonelor, furnizate de autoritățile competente ale statelor membre în cauză.

(5) Au apărut noi focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Polonia.

(6) În ianuarie 2022 au fost observate câteva focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice în regiunile Opolskie și Dolnośląskie din Polonia, în zone menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Respectivele noi focare de pestă porcină africană apărute la porcine sălbatice constituie un nivel crescut de risc care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca respectivele zone din Polonia, menționate în prezent ca zone de restricții I în anexa respectivă, afectate de respectivele focare recente de pestă porcină africană, să fie menționate de acum în anexa respectivă ca zone de restricții II în loc de zone de restricții I, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I necesită să fie redefinite pentru a se ține seama de aceste focare recente.

(7) În plus, în ianuarie 2022 au fost observate câteva focare de pestă porcină africană la porcine sălbatice din regiunea Podkarpackie din Polonia, într-o zonă menționată în prezent ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605, situată în imediata apropiere a unei zone din statul membru respectiv menționată în prezent ca zonă de restricții I. Respectivele noi focare de pestă porcină africană apărute la porcine sălbatice constituie un nivel crescut de risc care necesită să fie reflectat în anexa respectivă. Prin urmare, este necesar ca această zonă din Polonia, menționată în prezent ca zonă de restricții I în anexa respectivă și aflată în imediata apropiere a zonei de restricții II afectată de respectivele focare recente de pestă porcină africană, să fie menționată de acum ca zonă de restricții II în anexa respectivă, în loc de zonă de restricții I.

(8) Ca urmare a apariției respectivelor focare recente de pestă porcină africană la porcine sălbatice din Polonia și ținând seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește pesta porcină africană în Uniune, stabilirea zonelor din statul membru în cauză a fost reevaluată și actualizată. În plus, au fost reevaluate și actualizate și măsurile existente de gestionare a riscurilor. Este necesar ca aceste modificări să fie reflectate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605.

(9) Pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a se combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii bolii respective, este necesar să fie delimitate noi zone de restricții cu o suprafață suficientă, în Polonia, care să fie menționate în mod corespunzător ca zone de restricții I și II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Întrucât situația pestei porcine africane este foarte dinamică în Uniune, la delimitarea acestor noi zone de restricții s-a ținut seama de situația din zonele înconjurătoare.

(10) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 efectuate prin prezentul regulament de punere în aplicare să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.