Recitale
(1) Gripa aviară înalt patogenă (HPAI) este o boală infecțioasă virală a păsărilor care poate avea un impact mare asupra profitabilității aviculturii, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor în țări terțe. Virusurile HPAI pot infecta păsări migratoare, care ulterior pot să le răspândească pe distanțe lungi în timpul migrațiilor de toamnă și de primăvară. Prin urmare, prezența virusurilor HPAI la păsări sălbatice reprezintă o amenințare continuă de introducere directă și indirectă a acestor virusuri în exploatațiile de păsări de curte sau de alte păsări captive. În cazul apariției unui focar epidemic de HPAI, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații de păsări de curte sau de păsări captive.
(2) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește un nou cadru legislativ pentru prevenirea și combaterea bolilor care sunt transmisibile la animale sau la om. HPAI se încadrează în definiția unei boli listate din regulamentul respectiv și face obiectul normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute în el. În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate, inclusiv măsurile de control vizând HPAI.
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 a Comisiei (3) a fost adoptată în cadrul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență la nivelul Uniunii vizând focarele de HPAI.
(4) Mai exact, Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 prevede că zonele de protecție, de supraveghere și zonele suplimentare de restricții stabilite de statele membre în urma apariției focarelor de HPAI, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate ca zone de protecție, de supraveghere și zone suplimentare de restricții în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă.
(5) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 a fost modificată recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2176 a Comisiei (4) ca urmare a apariției unor focare de HPAI la păsări de curte sau la păsări captive din Belgia, Bulgaria, Germania, Franța, Italia și Țările de Jos, care necesitau să fie reflectate în anexa respectivă.
(6) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/2176, Belgia, Germania, Franța, Italia și Țările de Jos au notificat Comisiei apariția unor noi focare de HPAI în exploatații de păsări de curte sau de păsări captive situate în provincia Anvers din Belgia, în landurile Bavaria, Saxonia Inferioară, Renania de Nord-Westfalia și Schleswig-Holstein din Germania, în departamentele Côtes-d’Armor, Deux-Sèvres, Indre, Loiret, Lot, Loir-et-Cher și Vendée din Franța, în regiunile Friuli-Venezia Giulia, Lombardia și Veneto din Italia și în provinciile Friesland, Limburg și Noord-Brabant din Țările de Jos.
(7) În plus, Austria, Danemarca și Ungaria au notificat Comisiei apariția unor focare de HPAI în exploatații în care sunt ținute păsări de curte sau păsări captive, situate în districtul Graz-Umgebung din Austria, în municipalitățile Slagelse și Sønderborg din Danemarca și în districtele Bács-Kiskun și Csongrád-Csanád din Ungaria.
(8) Autoritățile competente din Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Italia și Țările de Jos au luat măsurile necesare de control al bolii în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul respectivelor focare.
(9) În plus, focarul confirmat în Belgia se află în imediata apropiere a frontierei cu Țările de Jos. În consecință, autoritățile competente din aceste state membre au colaborat în mod corespunzător în vederea stabilirii zonelor de protecție și de supraveghere necesare, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, întrucât zonele de protecție și de supraveghere se extind pe teritoriul Țărilor de Jos.
(10) Comisia a examinat măsurile de control al bolii luate de Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Italia și Țările de Jos în colaborare cu statele membre respective și consideră că limitele zonelor de protecție și de supraveghere din Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Italia și Țările de Jos, stabilite de autoritățile competente ale statelor membre respective, se află la o distanță suficientă față de exploatațiile în care au fost confirmate focarele de HPAI.
(11) În anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 nu există în prezent zone menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Austria, Danemarca și Ungaria.
(12) Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se descrie rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Italia și Țările de Jos, noile zone de protecție și de supraveghere stabilite în mod corespunzător de statele membre respective în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
(13) Prin urmare, este necesar ca zonele menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Belgia, Germania, Franța, Italia și Țările de Jos în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 să fie modificate.
(14) De asemenea, este necesară includerea zonelor de protecție și de supraveghere pentru Austria, Danemarca și Ungaria în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641.
(15) În consecință, este necesar ca anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 să fie modificată pentru a se actualiza regionalizarea la nivelul Uniunii astfel încât să se țină seama de zonele de protecție și de supraveghere stabilite în mod corespunzător de Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Franța, Ungaria, Italia și Țările de Jos, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, precum și durata măsurilor aplicabile în zonele respective.
(16) Prin urmare, este necesar ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 să fie modificată în consecință.
(17) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea HPAI, este important ca modificările aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/641 prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil.
(18) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,