Începe proba gratuită

Decizie 2022/984 · CELEX 32022D0984

Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/984 a Comisiei din 22 iunie 2022 privind echivalența cadrului de reglementare din Republica Populară Chineză aplicabil contrapărților centrale care sunt autorizate să compenseze instrumente financiare derivate extrabursiere pe piața interbancară și care sunt supravegheate de Banca Populară a Chinei cu cerințele Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
22.06.2022
Intrare in vigoare
14.07.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_167_R_0014
Status
In vigoare
China control administrativ control financiar instituții de credit instrumente financiare supravegherea pieței tranzacție financiară

Recitale

(1) Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale („CPC-uri”) stabilite în țări terțe, prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, este menită să le permită CPC-urilor stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul menționat să furnizeze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabilite în Uniune. Această procedură de recunoaștere și deciziile privind echivalența prevăzute la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin sporirea măsurii în care se recurge la CPC-uri sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere, inclusiv atunci când respectivele CPC-uri sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2) Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC-urile, rezultatele substanțiale ale dispozițiilor juridice și ale mecanismelor de supraveghere aplicabile ale unui astfel de regim ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă prin dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Republica Populară Chineză se asigură faptul că CPC-urile stabilite și autorizate în această țară pentru a compensa instrumente financiare derivate extrabursiere pe piața interbancară nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune unui nivel de risc mai ridicat decât cel la care ar putea fi expuși respectivii membri compensatori și respectivele locuri de tranzacționare de către CPC-urile autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile de risc sistemic în Uniune. Ar trebui să se ia în considerare, în mod deosebit, mai ales riscurile semnificativ mai reduse inerente activităților de compensare desfășurate pe o piață financiară mai mică decât piața financiară a Uniunii.

(3) Articolul 25 alineatul (6) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 cuprinde trei condiții care trebuie îndeplinite pentru a stabili echivalența dintre dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC-urile autorizate în țara respectivă și cele prevăzute în regulamentul menționat.

(4) În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, CPC-urile autorizate într-o țară terță trebuie să respecte cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din regulamentul menționat.

(5) Prezenta decizie se referă la regimul de reglementare și de supraveghere aplicabil CPC-urilor care sunt autorizate de Banca Populară a Chinei să compenseze instrumentele financiare derivate extrabursiere pe piața interbancară. Banca Populară a Chinei este responsabilă de autorizarea și supravegherea CPC-urilor care asigură compensarea centrală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere de pe piețele interbancare chineze. În Republica Populară Chineză, tranzacțiile interbancare cu instrumente financiare derivate extrabursiere sunt definite ca tranzacții între investitori instituționali aferente contractelor derivate care nu sunt tranzacționate pe o bursă supravegheată de Comisia de reglementare a valorilor mobiliare din China (China Securities Regulatory Commission – „CSRC”) (2). Piețele interbancare chineze cuprind, în principal, piața interbancară a obligațiunilor (3), piața împrumuturilor interbancare (4) și piața valutară interbancară (5). Piețele interbancare ale instrumentelor financiare derivate extrabursiere includ instrumentele financiare derivate pe rata dobânzii, instrumentele financiare derivate pe cursul de schimb, instrumentele financiare derivate pe obligațiuni, instrumentele financiare derivate de credit și instrumentele financiare derivate pe mărfuri. Contractele derivate care intră în sfera de competență a Băncii Populare a Chinei corespund unui subset de contracte derivate care fac obiectul dispozițiilor aplicabile CPC-urilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(6) Regimul de reglementare și de supraveghere aplicabil CPC-urilor care compensează instrumente financiare derivate tranzacționate pe o bursă supravegheată de CSRC în conformitate cu capitolul V din Legea privind valorile mobiliare din Republica Populară Chineză, cu capitolul II din Regulamentul privind administrarea tranzacțiilor cu contracte futures și cu Legea privind contractele futures și instrumentele financiare derivate din Republica Populară Chineză nu face obiectul prezentei decizii.

(7) Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic ale Republicii Populare Chineze referitoare la CPC-urile autorizate de Banca Populară Chineză cuprind Legea Republicii Populare Chineze privind Banca Populară a Chinei (denumită în continuare „Legea privind Banca Populară a Chinei”) (6) și reglementările subordonate, care prevăd obligațiile juridice pe care trebuie să le respecte CPC-urile stabilite și autorizate în Republica Populară Chineză. Astfel, în conformitate cu Comunicarea din 2013 privind aspecte referitoare la punerea în aplicare a principiilor pentru infrastructurile pieței financiare ale Oficiului General al Republicii Populare Chineze (7), CPC-urile autorizate trebuie să aplice și să pună în aplicare standardele internaționale stabilite în temeiul principiilor pentru infrastructurile pieței financiare (Principles for Financial Market Infrastructures – PFMI), publicate în aprilie 2012 de Comitetul pentru infrastructuri de plăți și de piață și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (8).

(8) Principiile de bază aplicabile CPC-urilor prevăzute de normele în vigoare în Republica Populară Chineză stabilesc standarde de nivel înalt pe care CPC-urile trebuie să le respecte pentru a fi autorizate să furnizeze servicii de compensare în China. În conformitate cu aceste principii, CPC-urile trebuie să respecte PFMI, să dispună de mecanisme de guvernanță clare și transparente, să promoveze siguranța și eficiența infrastructurilor pieței financiare și să sprijine stabilitatea sistemului financiar în sens larg. Banca Populară a Chinei poate impune, totodată, CPC-urilor și cerințe specifice, în special în ceea ce privește mecanismele de control intern și sistemele de gestionare a riscurilor.

(9) CPC-urile autorizate fac obiectul unei supravegheri continue din partea Băncii Populare a Chinei. CPC-urile autorizate trebuie să notifice Băncii Populare a Chinei orice modificare a normelor lor și orice aspect semnificativ, inclusiv modificări ale gamei de activități și lansarea de noi servicii, orice modificare intervenită la nivelul controlului gestionării riscurilor și al planurilor de urgență, orice modificare adusă statutului, procedurilor interne și politicilor interne, precum și orice fuziuni și achiziții. Banca Populară a Chinei trebuie să aprobe orice astfel de modificări sau aspecte importante.

(10) Prin urmare, în Republica Populară Chineză, cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CPC-urilor aflate sub supravegherea Băncii Populare a Chinei au o structură pe două niveluri. Primul nivel cuprinde Legea privind Banca Populară a Chinei și reglementările subordonate acesteia, care stabilesc standardele de nivel înalt, inclusiv aplicarea PFMI, pe care CPC-urile trebuie să le respecte. Al doilea nivel constă în normele și procedurile care obligă o CPC autorizată să prezinte Băncii Populare a Chinei, spre aprobare, orice modificare a gamei sale de servicii și a regulilor sale de conduită, inclusiv a normelor de gestionare a riscurilor și a normelor și procedurilor interne.

(11) Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile CPC-urilor stabilite în Republica Populară Chineză sub supravegherea Băncii Populare a Chinei cu dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale Uniunii ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de diminuare a riscurilor pe care respectivele dispoziții juridice și mecanisme de supraveghere le asigură în ceea ce privește nivelul de risc la care sunt expuși membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune ca urmare a participării lor la entitățile respective. Rezultatele în materie de diminuare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depinde de dimensiunea pieței financiare pe care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC-urilor sunt adecvate pentru a diminua acest nivel de risc. Pentru a obține aceleași rezultate în materie de diminuare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte în acest sens pentru CPC-urile care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, cu un nivel inerent mai ridicat de risc, decât pentru cele care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, cu un nivel inerent mai redus de risc.

(12) Piețele financiare pe care CPC-urile autorizate pe piața interbancară din Republica Populară a Chinei își desfășoară activitățile de compensare sunt mult mai mici decât cele pe care CPC-urile stabilite în Uniune își desfășoară activitățile de compensare. În special, în ultimii trei ani, valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în CPC-urile supravegheate de Banca Populară a Chinei a reprezentat mai puțin de 1 % din valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Uniune. Prin urmare, participarea la astfel de CPC-uri expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune la riscuri cu mult mai reduse decât participarea lor la CPC-uri autorizate în Uniune.

(13) Așadar, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC-urilor stabilite în Republica Populară Chineză sub supravegherea Băncii Populare a Chinei ar trebui considerate echivalente cu dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale Uniunii, atunci când respectivele dispoziții juridice și mecanisme de supraveghere sunt adecvate pentru a atenua acest nivel mai scăzut de risc. Normele primare aplicabile CPC-urilor autorizate de Banca Populară a Chinei, inclusiv obligația impusă CPC-urilor autorizate de a aplica și de a pune în aplicare PFMI, atenuează nivelul mai scăzut de risc existent pe piața în cauză și obțin un rezultat în materie de atenuare a riscurilor echivalent cu cel urmărit prin Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(14) Astfel, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Republica Populară Chineză asigură respectarea de către CPC-urile autorizate de Banca Populară a Chinei a unor cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(15) În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe privind CPC-urile autorizate în țara respectivă trebuie să prevadă ca CPC-urile în cauză să facă obiectul unei supravegheri și al unei asigurări a respectării normelor eficace și continue.

(16) Banca Populară a Chinei este responsabilă de supravegherea unei CPC autorizate pe piața interbancară și este implicată în gestionarea curentă a CPC-urilor pe care le supraveghează. Banca Populară a Chinei are competențe extinse de a controla și sancționa o CPC autorizată, inclusiv competența de a efectua inspecții in situ și ex situ, de a solicita unei CPC autorizate să efectueze corecții, de a emite avertismente, de a confisca câștigurile ilegale, de a impune sancțiuni unei CPC și de a avertiza și amenda directori, cadre de conducere de nivel superior din cadrul CPC și alți angajați cu răspundere directă.

(17) Prin urmare, Comisia concluzionează că CPC-urile autorizate și supravegheate de Banca Populară a Chinei fac obiectul unei supravegheri și al unei asigurări a respectării normelor eficace și continue.

(18) Conform articolului 25 alineatul (6) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere dintr-o țară terță trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC-urilor autorizate în temeiul regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC-urile din țări terțe”).

(19) Potrivit articolului 4 alineatele (1) și (9) și articolului 32 alineatul (8) din Legea privind Banca Populară a Chinei, Banca Populară a Chinei este responsabilă de menținerea funcționării normale a sistemelor de compensare și are competența de a pune în aplicare normele și reglementările privind sistemul de compensare. CPC-urile stabilite în afara Republicii Populare Chineze care doresc să compenseze instrumente financiare pentru bănci comerciale stabilite în Republica Populară Chineză pot solicita o scrisoare de aprobare fără obiecții , pe care Banca Populară a Chinei o poate acorda ad-hoc, în limitele competențelor sale. Comisia nu dispune de niciun indiciu care să sugereze că Banca Populară a Chinei și-ar exercita competențele discreționare în mod necorespunzător. Banca Populară a Chinei poate ține seama de dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC-urilor din țări terțe aflate în jurisdicția lor de origine. Banca Populară a Chinei cooperează cu autoritățile de supraveghere și de monitorizare a CPC-urilor din țări terțe în temeiul responsabilității E din PFMI (9). Totodată, regula privind capitalul a Comisiei de reglementare a sectorului bancar și de asigurări din China („CBIRC”) aplicabilă expunerii la risc a CPC-urilor (10) permite CBIRC să recunoască CPC-urile din țări terțe drept „CPC-uri calificate”, permițând băncilor comerciale chineze să aplice ponderi de risc mai reduse în cazul expunerilor la astfel de CPC-uri din țări terțe.

(20) Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Republica Populară Chineză pentru CPC-urile aflate sub supravegherea Băncii Populare a Chinei prevăd un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC-urilor din țări terțe.

(21) Astfel, ar trebui să se considere că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Republica Populară Chineză îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (6) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și că respectivele condiții sunt echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Prezenta decizie se bazează pe dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC-urilor care sunt autorizate de către Banca Populară a Chinei la momentul adoptării prezentei decizii să compenseze instrumentele financiare derivate extrabursiere. Comisia și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe vor continua să monitorizeze periodic evoluția cadrului juridic și de supraveghere aplicabil CPC-urilor din Republica Populară Chineză, precum și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(22) Cel puțin o dată la 3 ani, Comisia ar trebui să reexamineze motivele pe baza cărora dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Republica Populară Chineză sunt considerate echivalente cu cele din Uniune, inclusiv dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC-urilor aflate sub supravegherea Băncii Populare a Chinei. Aceste reexaminări periodice nu aduc atingere competenței Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței respectivelor dispoziții juridice și mecanisme de supraveghere cu cele din Uniune. Pe baza constatărilor acestor reexaminări, Comisia poate decide să modifice sau să abroge în orice moment prezenta decizie, în special în cazul în care evoluțiile în materie de reglementare și supraveghere din Republica Populară Chineză afectează condițiile pe baza cărora aceasta este adoptată.

(23) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

Articolul 1

În sensul articolului 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Republica Populară Chineză, care constau în Legea Republicii Populare Chineze privind Banca Populară a Chinei și reglementările subordonate ale acesteia, aplicabile contrapărților centrale autorizate de Banca Populară a Chinei să compenseze instrumentele financiare derivate extrabursiere pe piața interbancară, trebuie considerate echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

Articolul 2

Până la 22 iunie 2025 și, ulterior, la fiecare 3 ani, Comisia reexaminează motivele pe care s-a bazat decizia menționată la articolul 1.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.