Recitale
(1) Prezenta decizie se referă la instituirea unui mecanism pentru coordonarea operațională a dimensiunii externe a migrației (MOCADEM), prin adaptarea mecanismului integrat al UE care a fost aprobat de Consiliu la 25 iunie 2013, iar mecanismele pentru acesta sunt menționate la articolul 1 alineatul (2) din Decizia 2014/415/UE.
(2) Consiliul European din 24-25 iunie 2021 a solicitat intensificarea parteneriatelor și a cooperării cu țările de origine și de tranzit pentru a preveni pierderea de vieți omenești și a reduce presiunea asupra frontierelor europene, într-o abordare pragmatică, flexibilă și adaptată, utilizându-se în mod coordonat toate instrumentele și stimulentele disponibile la nivelul Uniunii și al statelor membre.
(3) Ulterior, Consiliul European din 21-22 octombrie 2021 a solicitat ca planurile de acțiune stabilite pentru opt țări de origine și de tranzit prioritare să devină operaționale și să fie susținute prin calendare concrete și printr-un sprijin financiar adecvat.
(4) La 16 decembrie 2021, Consiliul European a invitat Consiliul să asigure monitorizarea îndeaproape a punerii în aplicare rapide și efective a politicii externe a Uniunii Europene în domeniul migrației, sub conducerea președinției sale.
(5) Pentru a asigura faptul că Consiliul este în măsură să se asigure că sarcina sa este îndeplinită, este necesar să se integreze diferitele mijloace și pârghii, să se consolideze coordonarea între toți actorii implicați în punerea în aplicare a dimensiunii externe a migrației și să se asigure caracterul operațional al acțiunilor Uniunii, fără a aduce atingere competențelor respective ale instituțiilor Uniunii.
(6) În acest scop, ar trebui creat un mecanism pentru coordonarea operațională a dimensiunii externe a migrației (MOCADEM). Mecanismul ar trebui să se bazeze pe modalitățile prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1993 a Consiliului (2) privind mecanismul integrat al Uniunii pentru un răspuns politic la crize. Scopul său este însă diferit, în măsura în care noul mecanism vizează relațiile cu țările terțe în domeniul migrației,