Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 847/2006 al Comisiei (2) stabilește modul de gestionare a contingentelor tarifare comunitare pentru anumite preparate sau conserve de pește. Acordul dintre Uniunea Europeană și Regatul Thailandei în temeiul articolului XXVIII din Acordul GENERAL pentru tarife și Comerț (GATT) din 1994, referitor la modificarea concesiilor aferente tuturor contingentelor tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a Retragerii regatului Unit din Uniunea Europeană (3) stabilește cantitatea aferentă anumitor contingente tarifare ale Uniunii în ceea ce privește volumele de produse care urmează să fie importate din Thailanda. Acordul a intrat în vigoare la 20 iulie 2021.
(2) Cantitatea aferentă anumitor contingente tarifare ale Uniunii, astfel cum este stabilită în acordul respectiv pentru volumul de anumite preparate sau conserve de pește, trebuie să se reflecte în Regulamentul (CE) nr. 847/2006.
(3) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 847/2006 trebuie modificat în consecință.
(4) Dat fiind faptul că acordul trebuie să fie pus în aplicare urgent, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Deoarece modificările introduse prin prezentul regulament vizează perioada de aplicare a contingentului tarifar care este în curs la data intrării sale în vigoare, este necesar să se stabilească dispoziții tranzitorii pentru perioada respectivă.
(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,