Recitale
(1) Articolele 9 și 10 din Directiva (UE) 2021/555 prevăd acordarea autorizațiilor pentru achiziționarea sau pentru deținerea de arme de foc clasificate în categoria A sau în categoria B, inclusiv acordarea acestora prin confirmarea, reînnoirea sau prelungirea unei autorizații existente. Capitolul 2 al acestei directive prevede, de asemenea, revizuirea periodică și retragerea unor astfel de autorizații.
(2) Articolul 18 alineatul (4) din Directiva (UE) 2021/555 impune autorităților competente din statele membre să facă schimb de informații cu privire la refuzurile de acordare a autorizațiilor, astfel cum se prevede la articolele 9 și 10 din directiva respectivă, din motive de securitate sau legate de credibilitatea persoanei vizate. Întrucât Directiva (UE) 2021/555 nu definește conceptele de „motive de securitate sau legate de credibilitatea persoanelor vizate”, statele membre ar trebui să țină seama de obiectivele Directivei (UE) 2021/555 și în special de articolul 6 alineatul (1) litera (b) pentru interpretarea conceptelor respective.
(3) Obligația prevăzută la articolul 18 alineatul (4) din Directiva (UE) 2021/555 în ceea ce privește refuzurile de acordare a autorizațiilor este înțeleasă ca vizând orice decizie administrativă sau judiciară luată de o autoritate publică a unui stat membru, al cărei obiect sau efect este acela de a se opune achiziționării sau deținerii de o persoană fizică a unei arme de foc care intră sub incidența articolelor 9 sau 10 din directiva respectivă, indiferent dacă aceasta este sau nu emisă ca urmare a unei cereri de autorizare, indiferent dacă are sau nu legătură cu anumite arme de foc și indiferent dacă este sau nu formulată în temeiul competențelor care rezultă în mod specific din directiva respectivă. De exemplu, obligația vizează o interdicție generală privind achiziționarea sau deținerea armelor de foc de către o anumită persoană, indiferent dacă acea persoană a solicitat sau nu anterior o autorizație. De asemenea, aceasta vizează orice decizie administrativă sau judiciară prin care se retrage o autorizație existentă sau prin care se refuză confirmarea, reînnoirea sau prelungirea unei autorizații existente. Articolul 18 alineatul (4) din Directiva (UE) 2021/555 solicită autorităților competente să facă schimb de informații cu privire la toate aceste diverse tipuri de decizii, cu condiția ca decizia să fi fost luată fie din motive de securitate, fie din motive legate de credibilitatea persoanei vizate.
(4) Articolul 18 alineatul (5) din Directiva (UE) 2021/555 stipulează obligația Comisiei de a prevedea un sistem pentru schimbul de informații menționat la articolul respectiv. Prin urmare, aceasta ar include sistemul pentru schimbul de informații referitoare la refuzurile de acordare a autorizațiilor, menționat la alineatul (4) al articolului respectiv.
(5) Dispozițiile privind cooperarea administrativă prevăzute la articolul 18 din Directiva (UE) 2021/555 privind transferul armelor de foc dintr-un stat membru în altul fac obiectul unui proiect-pilot în temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 al Parlamentului European și a Consiliului (2). Sistemul de informare al pieței interne instituit prin regulamentul respectiv ar putea fi, de asemenea, un instrument eficace pentru punerea în aplicare a dispoziției referitoare la cooperarea administrativă prevăzută la articolul 18 alineatul (4) din Directiva (UE) 2021/555 privind refuzurile de acordare a autorizațiilor. În consecință, conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/1427a Comisiei (3) respectiva dispoziție face obiectul unui proiect-pilot în temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012. Pentru a proteja datele personale ale persoanelor fizice și dreptul lor la confidențialitate, respectiva decizie de punere în aplicare specifică faptul că Sistemul de informare al pieței interne va permite autorităților naționale să verifice doar dacă informațiile referitoare la anumite persoane fizice sunt incluse în Sistemul de informare al pieței interne, și nu să efectueze căutări pe baza unor criterii de referință mai generale. Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 conține, de asemenea, garanții specifice care reglementează accesul la datele cu caracter personal în Sistemul de informare al pieței interne și prelucrarea acestora, de exemplu normele prevăzute la articolul 9 alineatul (4) care permit accesul numai pe baza principiului necesității de a cunoaște. Prin urmare, este oportun să se identifice Sistemul de informare al pieței interne ca fiind sistemul care trebuie utilizat de către autoritățile competente ale statelor membre în scopul schimbului de informații privind refuzurile de acordare a autorizațiilor și să se stabilească modalitățile detaliate pentru astfel de schimburi.
(6) Pentru a evita o sarcină administrativă disproporționată pentru statele membre, modalitățile detaliate prevăzute în prezentul regulament pentru schimbul de informații prin intermediul Sistemul de informare al pieței interne ar trebui să se aplice numai în cazul deciziilor de refuz luate de autoritățile administrative sau judiciare naționale la data sau după data punerii în aplicare a prezentului regulament.
(7) În vederea respectării drepturilor privind protecția datelor ale persoanelor fizice în cauză, informațiile care trebuie introduse în Sistemul de informare al pieței interne de către o autoritate competentă ar trebui să se limiteze la minimul necesar pentru a permite autorităților competente din alte state membre să verifice dacă o anumită persoană face sau a făcut obiectul unei decizii de refuz, din motive de securitate sau legate de credibilitatea sa. Prin urmare, informațiile ar trebui să includă doar date cu caracter personal, cum ar fi numele persoanei, locul și țara în care s-a născut și naționalitatea acesteia.
(8) În mod similar, pentru a proteja datele cu caracter personal ale persoanelor fizice și dreptul lor la confidențialitate, informațiile privind motivele specifice pentru care a fost luată o decizie de refuz nu ar trebui să fie înregistrate în Sistemul de informare al pieței interne. În special, nu ar trebui să fie înregistrate în Sistemul de informare al pieței interne informații referitoare la cazierul judiciar al unei persoane sau la starea medicală ori psihologică a acesteia. În cazul în care o autoritate competentă dintr-un stat membru are nevoie de informații suplimentare cu privire la motivele unei decizii de refuz luate într-un alt stat membru, autoritatea competentă respectivă ar avea posibilitatea de a contacta autoritatea relevantă din celălalt stat membru în afara Sistemului de informare al pieței interne, utilizând mijloace de comunicare adecvate și în conformitate cu legislația relevantă privind protecția datelor. În acest scop, la înregistrarea unei decizii de refuz în Sistemul de informare al pieței interne, statele membre ar trebui să indice numele și datele de contact ale autorității administrative sau judiciare care a luat decizia de refuz și, dacă sunt diferite, numele și datele de contact ale autorității care poate fi contactată de autoritățile competente din alte state membre atunci când acestea solicită informații suplimentare cu privire la decizia de refuz.
(9) Refuzurile ar trebui înregistrate în Sistemul de informare al pieței interne, chiar dacă pot face obiectul unei căi de atac administrative sau judiciare. În cazul în care o decizie de refuz este anulată sau este considerată nulă prin alte mijloace, după ce informațiile referitoare la aceasta au fost introduse în Sistemul de informare al pieței interne, ar trebui să i se solicite autorității relevante să elimine înregistrarea referitoare la refuzul respectiv în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data anulării deciziei de refuz sau de la data la care acesta a fost considerată nulă.
(10) Pentru a se asigura faptul că informațiile conținute în Sistemul de informare al pieței interne rămân corecte și complete, ar trebui să li se solicite statelor membre să își actualizeze înregistrările ori de câte ori se produce o schimbare relevantă. De exemplu, în cazul în care o interdicție de 5 ani a fost redusă ulterior la 3 ani, statul membru ar trebui să actualizeze înregistrarea pentru a introduce noua dată de încetare a interdicției. În cazul interdicțiilor de peste 10 ani, inclusiv a interdicțiilor pe o perioadă nedeterminată, statele membre ar trebui să aibă, de asemenea, obligația de a revizui înregistrarea cel puțin o dată la 10 ani și de a confirma validitatea acesteia (sau de a o actualiza în consecință).
(11) Este necesar să se stabilească perioada în care informațiile cu privire la un anumit refuz trebuie să rămână accesibile statelor membre în Sistemul de informare al pieței interne. Această perioadă trebuie să aibă în vedere stabilirea unui echilibru între nevoia ca sistemul de schimb de informații să devină cât mai eficace și util pentru statele membre și nevoia de a proteja datele cu caracter personal ale persoanelor fizice și dreptul lor la confidențialitate. O decizie de refuz ar putea fi o decizie simplă, unică, de respingere a unei cereri de autorizare, care să îi lase solicitantului posibilitatea de a solicita din nou autorizația în orice moment în viitor, sau ar putea fi o decizie cu efect continuu, cum ar fi o decizie de respingere al cărei efect, direct sau indirect, este de a i se interzice solicitantului să depună din nou o cerere de autorizare, pentru o anumită perioadă de timp, sau o decizie prin care i se interzice unei persoane să dețină arme de foc pentru o perioadă determinată sau nedeterminată. Având în vedere practicile actuale din statele membre pentru diversele tipuri de refuz care ar putea surveni, este adecvat să se furnizeze, în cadrul prezentului regulament, informații cu privire la menținerea accesului la o decizie de refuz în Sistemul de informare al pieței interne pentru o perioadă de 10 ani de la luarea deciziei de refuz, în cazul unor decizii simple, unice, sau pentru o perioadă de 10 ani după încetarea efectelor deciziei de refuz, în cazul deciziilor cu efect continuu.
(12) Comisia trebuie să reexamineze acest regulament în termen de doi ani de la data aplicării sale pentru a ține seama de eventualele aspecte referitoare la punerea sa în aplicare care ar putea fi invocate de statele membre.
(13) Aplicarea prezentului regulament ar trebui amânată pentru ca statele membre să dispună de timp suficient pentru a institui procedurile necesare,