Recitale
(1) Sistemul de informare al pieței interne (denumit în continuare „IMI”) înființat prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 este o aplicație software care poate fi accesată prin internet și care a fost dezvoltată de Comisie în cooperare cu statele membre, cu scopul de a ajuta statele membre să respecte cerințele privind schimbul de informații prevăzute în actele Uniunii prin instituirea unui mecanism centralizat de comunicare destinat să faciliteze schimbul transfrontalier de informații și asistența reciprocă.
(2) Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 permite Comisiei să desfășoare proiecte-pilot pentru a evalua eficacitatea IMI în punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea administrativă din actele Uniunii care nu figurează în anexa la respectivul regulament.
(3) Directiva (UE) 2021/555 a Parlamentului European și a Consiliului (2) prevede cooperarea administrativă dintre statele membre în ceea ce privește controalele legate de achiziționarea și deținerea de arme de foc. Articolul 18 din directiva în cauză prevede obligația Comisiei de a stabili măsuri detaliate pentru schimbul sistematic, prin mijloace electronice, al informațiilor menționate la articolul respectiv. Comisia a adoptat Regulamentul delegat (UE) 2021/1423 (3) de stabilire a modalităților detaliate pentru schimbul sistematic de informații menționate la alineatul (4) din articolul respectiv cu privire la refuzurile de acordare a autorizațiilor. IMI ar putea fi un instrument eficace pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea administrativă care intră în domeniul de aplicare al regulamentului delegat respectiv. Prin urmare, dispoziția privind cooperarea administrativă în cauză ar trebui să facă obiectul unui proiect-pilot în temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012.
(4) IMI ar trebui să ofere funcționalitatea tehnică, inclusiv instituirea unui registru, care să permită autorităților competente ale statelor membre să își îndeplinească obligațiile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2021/1423.
(5) IMI ar trebui să faciliteze cooperarea administrativă dintre autoritățile statelor membre, permițându-le să efectueze căutări în registrul IMI pentru a verifica dacă o anumită persoană a fost împiedicată să achiziționeze sau să dețină o armă de foc. În vederea respectării drepturilor în materie de protecție a datelor ale persoanelor fizice ale căror date sunt înregistrate în registru, autoritățile naționale ar trebui să poată consulta numai informațiile referitoare la o anumită persoană. Acestea nu ar trebui să poată efectua căutări după alte criterii, de exemplu toate refuzurile pentru o anumită perioadă sau pentru un anumit stat membru.
(6) Pentru a se asigura că datele cu caracter personal schimbate ca parte a proiectului-pilot sunt blocate de îndată ce nu mai sunt necesare în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012, este necesar să se precizeze data la care aceste date luate în considerare în scopul articolului respectiv nu mai sunt necesare. Această dată ar trebui să corespundă datei stabilite în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul delegat (UE) 2021/1423 drept data la care informațiile referitoare la decizia de refuz încetează să mai rămână accesibile în IMI. Este oportun să se clarifice faptul că, odată ce datele sunt blocate, urmează să fie șterse în mod automat în IMI trei ani mai târziu fără a fi necesară o închidere formală.
(7) În temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012, Comisia urmează să prezinte o evaluare a rezultatelor proiectului-pilot Parlamentului European și Consiliului. Este necesar să se prevadă data până la care evaluarea ar trebui să fie prezentată.
(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 24 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012,