Recitale
(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează porcine deținute și sălbatice și care poate avea un impact puternic asupra populațiilor de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii animalelor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor acestor animale și ale produselor provenite de la acestea în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 al Comisiei (2) a fost adoptat în temeiul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri speciale de combatere a pestei porcine africane care trebuie aplicate într-o perioadă limitată de timp de către statele membre enumerate în anexa I la regulamentul respectiv (statele membre în cauză), în zonele de restricții I, II și III enumerate în anexa respectivă.
(3) Zonele enumerate ca zone de restricții I, II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 se bazează pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în Uniune. Anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 a fost modificată cel mai recent prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/994 al Comisiei (3) ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a bolii respective în Polonia și Slovacia.
(4) Este necesar ca orice fel de modificări vizând zonele de restricții I, II și III din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605 să se bazeze pe situația epidemiologică a pestei porcine africane în zonele afectate de această boală și pe situația epidemiologică generală a pestei porcine africane în statul membru în cauză, pe nivelul de risc de răspândire suplimentară a bolii respective, precum și pe principiile și criteriile științifice pentru definirea geografică a zonelor ca urmare a prezenței pestei porcine africane și pe orientările Uniunii convenite cu statele membre în cadrul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, care sunt disponibile public pe site-ul Comisiei (4). Este necesar ca aceste de modificări să țină seama și de standardele internaționale, cum ar fi Codul sanitar pentru animale terestre (5) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor și de justificările pentru stabilirea zonelor, furnizate de autoritățile competente ale statelor membre în cauză.
(5) De la data adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/994 au apărut noi focare de pestă porcină africană la porcine deținute din Polonia și Slovacia.
(6) În iunie 2021, au fost observate mai multe focare de pestă porcină africană la porcine deținute în districtele Kępiński, Wieruszowski și Łódzki Wschodni din Polonia, în zone neenumerate în prezent în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Aceste focare noi de pestă porcină africană apărută la porcine deținute constituie un nivel crescut de risc care trebuie să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca aceste zone din Polonia neenumerate în prezent în anexa respectivă, afectate de respectivele focare recente de pestă porcină africană, să fie incluse de acum ca zone de restricții III în anexa respectivă.
(7) În plus, în iunie 2021 a fost observat un focar de pestă porcină africană la porcine deținute din districtul Mielecki din Polonia, într-o zonă enumerată în prezent ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Acest focar de pestă porcină africană apărut la porcine deținute constituie un nivel crescut de risc care trebuie să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca această zonă din Polonia enumerată în prezent ca zonă de restricții II în anexa respectivă, afectată de acest focar recent de pestă porcină africană, să fie enumerată de acum în anexa respectivă ca zonă de restricții III în loc de zonă de restricții II, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I și II trebuie de asemenea să fie redefinite și extinse pentru a ține seama de acest focar recent.
(8) În plus, în iunie 2021 a fost observat un focar de pestă porcină africană la porcine deținute din districtul Lučenec din Slovacia, într-o zonă enumerată în prezent ca zonă de restricții II în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Acest focar de pestă porcină africană apărut la porcine deținute constituie un nivel crescut de risc care trebuie să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, este necesar ca această zonă din Slovacia enumerată în prezent ca zonă de restricții II în anexa respectivă, afectată de acest focar recent de pestă porcină africană, să fie enumerată de acum în anexa respectivă ca zonă de restricții III în loc de zonă de restricții II, iar limitele actuale ale zonelor de restricții I și II trebuie de asemenea să fie redefinite și extinse pentru a ține seama de acest focar recent.
(9) Ca urmare a apariției respectivelor focare recente de pestă porcină africană la porcine deținute din Polonia și Slovacia și ținând seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește pesta porcină africană în Uniune, stabilirea zonelor în statele membre respective a fost reevaluată și actualizată. În plus, au fost reevaluate și actualizate și măsurile existente de gestionare a riscurilor. Este necesar ca aceste modificări să fie reflectate în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605.
(10) Pentru a ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii bolii respective, este necesar să fie delimitate noi zone de restricții, având o suprafață suficientă, în Polonia și în Slovacia, care să fie enumerate în mod corespunzător ca zone de restricții I, II și III în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/605. Întrucât situația pestei porcine africane este foarte dinamică în Uniune, la delimitarea acestor noi zone de restricții s-a ținut seama de situația din zonele înconjurătoare.
(11) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/605 efectuate prin prezentul regulament de punere în aplicare să producă efecte cât mai curând posibil.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,