Recitale
(1) Tranziția către o economie circulară, cu emisii scăzute de carbon, mai durabilă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, conformă cu obiectivele de dezvoltare durabilă este esențială pentru asigurarea competitivității pe termen lung a economiei Uniunii. În 2016, Uniunea a încheiat Acordul de la Paris (2). Articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Acordul de la Paris stabilește obiectivul de a consolida răspunsul la schimbările climatice, printre altele prin corelarea fluxurilor financiare cu evoluția către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezistentă la schimbările climatice.
(2) Recunoscând această provocare, în decembrie 2019 Comisia a prezentat Pactul verde european (3). Pactul verde este o nouă strategie de creștere care are drept scop transformarea Uniunii într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și competitivă, în care începând din 2050 emisii nete de gaze cu efect de seră să fie 0, iar creșterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, trebuie să li se transmită investitorilor semnale clare în ceea ce privește investițiile acestora, astfel încât să se evite activele depreciate și să se mobilizeze finanțare durabilă.
(3) În martie 2018, Comisia și-a publicat planul de acțiune „Finanțarea creșterii durabile” (4), care stabilește o strategie ambițioasă și cuprinzătoare privind finanțarea durabilă. Unul dintre obiectivele stabilite în acest plan de acțiune este reorientarea fluxurilor de capital către investiții durabile pentru a realiza o creștere durabilă și favorabilă incluziunii.
(4) Punerea în aplicare corespunzătoare a Planului de acțiune încurajează cererea de investiții durabile în rândul investitorilor. De aceea, este necesar să se clarifice faptul că examinarea factorilor de durabilitate și a obiectivelor legate de durabilitate ar trebui să aibă loc în cadrul cerințelor de guvernanță a produsului stabilite în Directiva delegată (UE) 2017/593 a Comisiei (5).
(5) Firmele de investiții producătoare și distribuitoare de instrumente financiare ar trebui să ia în considerare factorii de durabilitate în procesul de aprobare a produselor pentru fiecare instrument financiar și în alte mecanisme de guvernanță și supraveghere a produsului pentru fiecare instrument financiar care urmează să fie distribuit clienților aflați în căutare de instrumente financiare având un profil legat de durabilitate.
(6) Dat fiind că piața-țintă ar trebui să fie stabilită cu un nivel suficient de detaliere, o declarație generală conform căreia un instrument financiar are un profil legat de durabilitate nu ar trebui să fie suficientă în acest sens. În schimb, firmele de investiții producătoare și distribuitoare de instrumente financiare ar trebui să precizeze care este grupul de clienți cu obiectivele legate de durabilitate cărora urmează să li se distribuie instrumentul financiar.
(7) Pentru ca instrumentele financiare cu factori de durabilitate să fie în continuare ușor accesibile și pentru consumatorii care nu au preferințe în materie de durabilitate, firmele de investiții nu ar trebui să aibă obligația de a identifica grupurile de clienți cu ale căror nevoi, caracteristici și obiective instrumentul financiar cu factori de durabilitate nu este compatibil.
(8) Factorii de durabilitate ai unui instrument financiar ar trebui să fie prezentați într-un mod transparent, pentru a-i permite distribuitorului să le furnizeze clienților lor sau clienților potențiali informațiile relevante.
(9) Prin urmare, ar trebui să se modifice în consecință Directiva delegată (UE) 2017/593,