Începe proba gratuită

Act UE 2021/801 · CELEX 32021H0801

Recomandarea (UE) 2021/801 a Comisiei din 18 mai 2021 referitoare la tratamentul fiscal al pierderilor în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19

Data act
18.05.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_179_R_0002
Status
In vigoare
ajutor de stat boala provocată de coronavirus colectarea taxelor degrevare fiscală epidemie întreprindere în dificultate întreprinderi mici și mijlocii pierdere pierdere financiară subvenții pentru întreprinderi

Recitale

(1) Epidemia de COVID-19 a determinat luarea unor măsuri fără precedent la nivel național și la nivelul Uniunii pentru a sprijini economia UE și a facilita redresarea acesteia. Majoritatea măsurilor de răspuns la criză pe termen scurt urmăresc să asigure un flux de lichidități suficient pentru întreprinderi.

(2) În special întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) (1) au fost grav afectate de măsurile de sănătate publică, deoarece aceste întreprinderi sunt adesea mai puțin capabile să absoarbă sau să finanțeze pierderile decât întreprinderile mai mari. De asemenea, este mai probabil ca IMM-urile să își desfășoare activitatea în sectoare economice care au fost nevoite să se închidă din cauza măsurilor de sănătate publică, cum ar fi hotelurile, restaurantele, cafenelele și barurile.

(3) Multe jurisdicții au acționat rapid pentru a ușura sarcina fiscală imediată asupra întreprinderilor prin măsuri de sprijin adecvate, dintre care o parte considerabilă au fost supuse normelor Uniunii privind ajutoarele de stat, în special noului cadru temporar privind ajutoarele de stat (2). Deși cel mai frecvent tip de măsură fiscală menită să sporească fluxul de numerar al întreprinderilor a fost amânarea plății impozitelor, modificările dispozițiilor privind compensarea pierderilor au reprezentat, de asemenea, un important instrument de politică fiscală.

(4) Statele membre permit, de obicei, trei modalități principale de tratare a pierderilor în scopuri fiscale. În mod normal, pierderile pot fi (a) utilizate în perioada contabilă curentă în care apar, astfel încât să nu fie datorat niciun impozit în acea perioadă. În plus, pierderile excedentare pot fi: (b) reportate și recuperate din profiturile viitoare disponibile pentru a reduce obligațiile fiscale; sau, în unele state membre, (c) recuperate din profiturile totale din exercițiul financiar precedent sau până la un anumit număr de exerciții precedente pentru a obține o rambursare a impozitului plătit anterior.

(5) Ca măsură de politică, reportarea pierderilor (carry forward) este mai puțin utilă pentru a ajuta imediat întreprinderile aflate în dificultate, deoarece contribuabilul va obține beneficiul lichidității doar atunci când întreprinderile vor fi din nou profitabile și impozabile. Pierderile din exercițiile precedente pot fi utilizate în perioada contabilă curentă, dar acest lucru nu ar elibera lichidități, cu excepția cazului în care contribuabilul înregistrează un profit. Recuperarea pierderilor din profiturile impozabile obținute în anii anteriori (carry back) este mult mai valoroasă pentru întreprinderile afectate de criză, deoarece are ca rezultat o rambursare a impozitelor plătite în exercițiile financiare anterioare și oferă lichidități suplimentare întreprinderilor. Acest lucru ar fi avantajos îndeosebi pentru IMM-uri.

(6) Sistemul carry back are avantajul de a aduce beneficii numai întreprinderilor care au fost profitabile în anii dinaintea pandemiei, ceea ce înseamnă că ar sprijini, în principiu, întreprinderile sănătoase. În practică, numai întreprinderile care au realizat profituri și au plătit impozite în anii anteriori anului 2020 vor fi în măsură să compenseze pierderile din 2020 și 2021 cu aceste impozite. Acest lucru asigură faptul că măsura vizează întreprinderile care suferă ca urmare directă a pandemiei și că banii publici nu sunt cheltuiți pentru a ajuta întreprinderile private care se confruntă cu dificultăți din motive care nu au legătură cu criza.

(7) Pentru ca măsura să fie bine direcționată, statele membre care decid să permită recuperarea pierderilor din profiturile impozabile obținute într-o perioadă anterioară mai mare de un an ar trebui să limiteze acest lucru la întreprinderile care nu au înregistrat pierderi în anii precedenți. Prin urmare, dacă se permite recuperarea pierderilor din profiturile impozabile obținute într-o perioadă anterioară de doi sau trei ani, această măsură ar trebui să se aplice întreprinderilor care nu au înregistrat pierderi în 2019, 2018 sau 2017.

(8) Costul acestor măsuri ar fi, în principal, o chestiune care ține de calendar: întreprinderile primesc banii acum, când au cea mai mare nevoie de ei, și nu vor trebui să aștepte până când vor fi în măsură să își utilizeze pierderile pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale viitoare. Statele membre vor renunța acum la veniturile fiscale, dar vor primi venituri fiscale în viitor de la întreprinderile care au rămas pe linia de plutire și vor redeveni profitabile. În plus, utilizarea sistemului carry back va reduce reportarea pierderilor existente în perioadele viitoare, ceea ce atenuează și mai mult impactul asupra veniturilor fiscale.

(9) Unele state membre au introdus deja sau au anunțat măsuri care permit recuperarea pierderilor din profiturile impozabile obținute în anii anteriori pentru exercițiul financiar 2020, ceea ce le va permite contribuabililor să își recupereze pierderile fiscale din 2020 din profiturile realizate în exercițiile financiare anterioare.

(10) Cu toate acestea, de obicei, statele membre aplică norme divergente pentru tratarea pierderilor, ceea ce creează adesea condiții de concurență inegale.

(11) Această recomandare adresată statelor membre cu privire la tratamentul intern al pierderilor, pe baza celor mai bune practici, ar putea contribui la crearea unor condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile din întreaga Uniune.

(12) Această recomandare ar trebui să se aplice exercițiilor financiare 2020 și 2021, pentru a ajuta întreprinderile în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19.

(13) Statele membre ar trebui să permită întreprinderilor să recupereze pierderile din profiturile impozabile obținute cel puțin în exercițiul financiar precedent, și anume în 2019. Cu toate acestea, pentru a le permite contribuabililor să își recupereze integral pierderile din impozitele plătite anterior, statele membre pot prelungi sistemul carry back până la ultimii trei ani, și anume până în 2017. În special întreprinderile de dimensiuni mai mici cu profituri mai reduse pot beneficia de această perioadă prelungită de carry back de până la trei ani.

(14) Măsura ar trebui să fie limitată pentru a preveni impactul excesiv asupra bugetelor naționale. O limită de 3 milioane EUR pe exercițiu financiar în care s-au înregistrat pierderi ar oferi un sprijin valoros, în special întreprinderilor mai mici, asigurând în același timp faptul că toți contribuabilii beneficiază într-o anumită măsură.

(15) Comisia reamintește că, atunci când statele membre introduc măsuri care îndeplinesc condițiile pentru a constitui ajutor de stat care nu este scutit de obligația de notificare, statele membre trebuie să notifice aceste măsuri Comisiei în conformitate cu procedurile general aplicabile ajutoarelor de stat,

Articolul text

Text integral

RECOMANDAREA (UE) 2021/801 A COMISIEI din 18 mai 2021 referitoare la tratamentul fiscal al pierderilor în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19 COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292, întrucât: ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE: 1. OBIECT ȘI DOMENIU DE APLICARE Pentru a sprijini întreprinderile, având în vedere situația economică generată de pandemia de COVID-19, prezenta recomandare stabilește o abordare coordonată în ceea ce privește tratamentul pierderilor suferite de întreprinderi în exercițiile financiare 2020 și 2021. 2. TRATAMENTUL FISCAL AL PIERDERILOR Având în vedere circumstanțele economice excepționale din anii 2020 și 2021, ca urmare a pandemiei de COVID-19, statele membre ar trebui să permită întreprinderilor să recupereze pierderile din profiturile impozabile obținute cel puțin în exercițiul financiar precedent, și anume cel puțin în 2019. Statele membre pot prelungi această perioadă pentru a autoriza sistemul carry back până la ultimii trei ani, permițând astfel întreprinderilor să își recupereze pierderile aferente exercițiilor financiare 2020 și 2021 din profiturile deja impozitate în exercițiile financiare 2019, 2018 și 2017. Statele membre ar trebui să permită întreprinderilor să solicite imediat recuperarea pierderilor pe care estimează că le vor suferi în exercițiul financiar 2021 din profiturile impozabile obținute în anii anteriori, fără a fi nevoie să aștepte până la sfârșitul anului. 3. LIMITĂRI Pentru a limita impactul asupra bugetelor naționale, statele membre ar trebui să limiteze cuantumul pierderilor care urmează să fie recuperate din profiturile impozabile obținute în anii anteriori. Cuantumul maxim al pierderilor respective ar trebui să fie de 3 milioane EUR pe exercițiu financiar în care s-au înregistrat pierderi. Dacă statele membre permit sistemul carry back până în 2017, întreprinderile eligibile ar trebui să nu fi înregistrat pierderi în niciunul dintre exercițiile financiare 2019, 2018 și 2017. 4. MĂSURI ULTERIOARE Statele membre au obligația de a informa Comisia cu privire la măsurile luate ca urmare a prezentei recomandări, precum și cu privire la orice modificări aduse acestor măsuri. Statele membre sunt invitate să discute cu Comisia planurile lor privind recuperarea pierderilor din profiturile impozabile obținute în anii anteriori pentru întreprinderi. 5. DESTINATARI Prezenta recomandare se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 18 mai 2021. Pentru Comisie Paolo GENTILONI Membru al Comisiei (1) Pentru o definiție a IMM-urilor, a se vedea Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36). (2) Comunicarea Comisiei – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (JO C 91 I, 20.3.2020, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Comunicările Comisiei C(2020) 2215 (JO C 112 I, 4.4.2020, p. 1), C(2020) 3156 (JO C 164, 13.5.2020, p. 3), C(2020) 4509 (JO C 218, 2.7.2020, p. 3), C(2020) 7127 (JO C 340, 13.10.2020, p. 1) și C(2021) 564 (JO C 34, 1.2.2021, p. 6).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.