Articolul text
Text integral
Rezoluția Consiliului privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării în perspectiva realizării și dezvoltării în continuare a spațiului european al educației (2021-2030) (2021/C 66/01) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, REAMINTIND și RECUNOSCÂND EVIDENȚIAZĂ că: RECUNOAȘTE că: SALUTĂ și IA ACT de principalele elemente, și îndeosebi viziunea, Comunicării Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Realizarea Spațiului european al educației până în 2025” din 30 septembrie 2020 (3), care prezintă modul în care cooperarea europeană poate îmbogăți și mai mult calitatea, incluziunea și dimensiunea digitală și verde a sistemelor de educație și formare din UE. Această comunicare propune un cadru care să permită cooperarea cu statele membre și colaborarea cu părțile interesate relevante, inclusiv o structură de raportare și analiză, cu propuneri de ținte în domeniul educației pentru a încuraja și a urmări reformele din domeniul educației și formării, în vederea realizării spațiului european al educației până în 2025, și SALUTĂ TOTODATĂ CONVINE că: – Prioritatea strategică 1: Îmbunătățirea calității, a echității, a incluziunii și a reușitei pentru toți în educație și formare Pentru a prospera în lumea de astăzi și pentru a face față transformărilor viitoare din societate, din economie și de pe piața muncii, toate persoanele trebuie să posede cunoștințele, aptitudinile, competențele și atitudinile adecvate. Educația și formarea sunt esențiale pentru dezvoltarea pe plan personal, civic și profesional a tuturor cetățenilor. La nivelul UE, viziunea asupra calității în educație și formare face din stăpânirea competențelor-cheie, inclusiv a celor de bază, temeiul fundamental pentru reușita în viitor (9), cu sprijinul oferit de profesori, formatori și alte categorii de personal didactic cu înaltă calificare și deosebit de motivați. Părăsirea timpurie a sistemului de educație și formare, care îi expune pe tineri și pe adulți la oportunități socioeconomice reduse, deși a înregistrat o scădere în ultimul deceniu, rămâne o provocare, mai ales dacă se iau în calcul consecințele preconizate ale pandemiei de COVID-19. Trebuie continuate eforturile pentru a reduce rata de părăsire timpurie a sistemului de educație și formare și pentru a urmări obiectivul ca un număr mai mare de tineri să obțină o diplomă corespunzătoare învățământului secundar superior. Sistemele de educație și formare naționale au fost în măsură să își îmbunătățească performanța în aceste domenii, dar mai este încă nevoie să se identifice măsuri politice care pot stimula succesul educațional pentru toți cursanții. Prin asigurarea unei educații și a unei formări de calitate și incluzive pentru toți, statele membre pot reduce și mai mult inegalitățile sociale, economice și culturale. Cu toate acestea, în întreaga Europă, cursanții din medii defavorizate, inclusiv din zone rurale și izolate, sunt suprareprezentați în rândul celor cu rezultate slabe, iar pandemia de COVID-19 a evidențiat și mai acut importanța echității și a incluziunii în educație și formare. Pentru a asigura o educație cu adevărat incluzivă și șanse egale pentru toți cursanții, la toate nivelurile și pentru toate tipurile de educație și formare, realizările și rezultatele instruirii ar trebui disociate de statutul social, economic și cultural, precum și de alte circumstanțe personale. Educația și îngrijirea timpurie de calitate joacă un rol deosebit de important și ar trebui consolidată și mai mult, ca bază a succesului educațional viitor. Trebuie încurajate toate celelalte acțiuni care vizează o incluziune mai largă, printre care se numără: sprijinirea accesului la o educație incluzivă de calitate pentru persoanele cu handicap (10), pentru persoanele cu nevoi de învățare specifice, pentru cursanții provenind dintr-un context de migrație și pentru alte grupuri vulnerabile, sprijinirea revenirii la educație într-o perspectivă a învățării pe tot parcursul vieții și oferirea de posibilități de intrare pe piața muncii urmând diferite parcursuri de educație și formare. Educația și formarea incluzive presupun și dezvoltarea sensibilității la dimensiunea de gen în procesele de învățare și în instituțiile de educație și formare, precum și contestarea și eliminarea stereotipurilor de gen, în special a celor care limitează alegerile băieților și ale fetelor în privința domeniului de studiu ales. Profesiile care sunt dominate, în mod tradițional, de bărbați sau de femei, ar trebui aduse și mai mult în atenția persoanelor din genul subreprezentat. Sunt necesare mai multe eforturi în direcția unui echilibru de gen adecvat la nivelul posturilor de conducere din instituțiile de educație și formare. Tehnologiile digitale joacă un rol important în ceea ce privește adaptarea și adecvarea mediilor de învățare, a materialelor de învățare și a metodelor de predare la diversitatea de cursanți. Acestea pot promova incluziunea reală, cu condiția ca problemele legate de decalajul digital, atât în ceea ce privește infrastructura, cât și competențele digitale, să fie abordate în paralel. – Prioritatea strategică 2: Transformarea învățării pe tot parcursul vieții și a mobilității într-o realitate pentru toți Provocările societale, tehnologice, digitale, economice și de mediu afectează din ce în ce mai mult modul în care trăim și lucrăm, inclusiv distribuirea locurilor de muncă și cererea de aptitudini și competențe. Numărul ridicat de tranziții profesionale prin care un cetățean european obișnuit este susceptibil să treacă, împreună cu creșterea vârstei de pensionare, fac din învățarea pe tot parcursul vieții și din orientarea profesională pe tot parcursul vieții, inclusiv alături de activități de informare, instrumente esențiale pentru o tranziție justă, în timp ce nivelurile de educație și de competențe, inclusiv a celor digitale, rămân un factor fundamental pe piața muncii. Învățarea pe tot parcursul vieții influențează viziunea generală și obiectivele globale pentru educație și formare în UE și cuprinde toate nivelurile și tipurile de educație și formare, precum și învățarea nonformală și informală, într-o perspectivă holistă. Mai sunt necesare și alte progrese în legătură cu oferirea unei învățări de calitate pe tot parcursul vieții pentru toți cursanții, inclusiv prin asigurarea permeabilității și a flexibilității în ceea ce privește diferitele parcursuri de învățare între diferitele forme și niveluri de educație și formare, precum și în legătură cu validarea învățării nonformale și informale. Sistemele de educație și formare ar trebui să devină mai flexibile, mai reziliente, mai adaptate exigențelor viitorului și mai atractive, adresându-se unui grup mai divers de cursanți și oferind recunoașterea și validarea învățării anterioare, oportunități de formare vizând perfecționarea și recalificarea, inclusiv la niveluri de calificare mai înalte și pe tot parcursul vieții profesionale (11), sprijinite de inițiative precum universitățile europene și centrele de excelență profesională, lansate prin programul Erasmus+. Asistăm acum la o creștere a cererii pe piața muncii pentru o combinație diferită de competențe și calificări, precum și la schimbări structurale în peisajul EFP. Ambele evoluții necesită o EFP modernizată, eficace, incluzivă și de excelență, care să contribuie la soluționarea provocărilor de pe piața muncii și a provocărilor societale. Este necesar să se continue dezvoltarea EFP drept un parcurs atractiv și de înaltă calitate pentru ocuparea unui loc de muncă și pentru viață. În medie, participarea adulților la procesul de învățare în UE rămâne scăzută, ceea ce periclitează creșterea economică cu adevărat durabilă și echitabilă în Uniune. Inovațiile în parcursurile de învățare, noile abordări educaționale, inclusiv abordările individuale, și în mediile de învățare din toate instituțiile de educație și formare, inclusiv din instituțiile de învățământ superior, precum și la locul de muncă și în mediul comunitar, reprezintă o condiție prealabilă pentru a răspunde mai bine nevoilor unei diversități mai mari de cursanți, dat fiind că din ce în ce mai mulți adulți vor avea nevoie de recalificare și perfecționare. În plus, ar trebui consolidate măsurile care să le permită adulților să dobândească competențe de bază și să îi motiveze în acest sens, astfel încât să se poată garanta egalitatea de șanse și să se asigure o mai mare participare socială, permițând așadar o abordare holistă a învățării în rândul adulților. Fiind un element esențial al învățării pe tot parcursul vieții și un mijloc important de a crește dezvoltarea personală, capacitatea de inserție profesională și adaptabilitatea, ar trebui extinsă în continuare mobilitatea cursanților, a cadrelor didactice, a formatorilor de cadre didactice și a personalului didactic, drept element-cheie al cooperării UE și instrument de sporire a calității și a incluziunii în educație și formare, precum și de promovare a multilingvismului în UE. Este important să se depună eforturi pentru a se ajunge la un echilibru în fluxurile de mobilitate, astfel încât să se stimuleze circulația optimă a creierelor, iar această circulație să fie monitorizată, inclusiv prin urmărirea parcursului profesional al absolvenților. Trebuie să se facă mai multe eforturi pentru a înlătura obstacolele și barierele din calea tuturor tipurilor de mobilitate în scop de învățare și de predare, printre care și problemele legate de acces, orientare, servicii pentru cursanți și recunoaștere, inclusiv în lumina impactului oricărui tip de restricții de călătorie actuale sau viitoare. În plus, pentru a consolida cooperarea între instituțiile de învățământ și pentru a încuraja mobilitatea, mai sunt încă multe de făcut în domenii precum recunoașterea reciprocă automată a calificărilor și a perioadelor de studiu în străinătate și asigurarea calității. Sunt necesare eforturi continue pentru a fructifica inițiativele europene de facilitare a mobilității, inclusiv cele finanțate în cadrul Erasmus+. – Prioritatea strategică 3: Îmbunătățirea competențelor și a motivației în profesia de cadru didactic Cadrele didactice, formatorii, personalul didactic și pedagogic și liderii din domeniul educației și formării, de la toate nivelurile, sunt nucleul educației și formării. Pentru a sprijini inovarea, incluziunea, calitatea și rezultatele în educație și formare, cadrele didactice trebuie să fie foarte competente și motivate, iar în acest scop au nevoie de o gamă largă de oportunități de învățare profesională și de sprijin pe tot parcursul carierelor lor. Mai mult ca niciodată, trebuie să se acorde atenție stării de bine a cadrelor didactice, a formatorilor și a personalului didactic din sistemele de educație și formare, care reprezintă un factor important și pentru calitatea educației și formării, deoarece afectează nu numai nivelul de satisfacție a cadrelor didactice, ci și calitatea predării. De asemenea, este necesar ca profesia de cadru didactic să devină mai atractivă și să fie revalorizată, aceasta câștigând în importanță pe măsură ce țările din UE se confruntă cu deficite și cu îmbătrânirea cadrelor didactice (12). Mai mult decât atât, ar trebui să se țină seama de rolul central al personalului de conducere în educație și formare atunci când se dezvoltă medii și condiții favorabile pentru dezvoltarea competențelor și a motivației cadrelor didactice, ale formatorilor și ale personalului didactic, asigurându-se astfel că instituțiile de educație și formare funcționează drept organizații de învățare. Inițiative precum European Teachers Academies (academiile Erasmus pentru cadrele didactice), care vor fi lansate prin programul Erasmus+, vor facilita colaborarea în rețea, schimbul de cunoștințe și mobilitatea între instituții, oferindu-le cadrelor didactice și formatorilor posibilități de învățare în toate etapele carierelor cadrelor didactice și formatorilor, făcând schimb de bune practici și de pedagogii inovatoare și permițând învățarea reciprocă la scară europeană. – Prioritatea strategică 4: Consolidarea învățământului superior european Sectorul învățământului superior și instituțiile din cadrul acestuia și-au demonstrat reziliența și capacitatea de a face față schimbărilor neprevăzute, cum ar fi cele generate de pandemia de COVID-19. Criza a accentuat provocările care persistă, dar a și creat ocazii pentru continuarea dezvoltării în cadrul agendei prevăzute de transformare a învățământului superior. În următorul deceniu, instituțiile de învățământ superior vor fi încurajate să găsească noi forme de cooperare mai strânsă, și anume prin crearea de alianțe transnaționale, prin punerea în comun a cunoștințelor și a resurselor lor și prin generarea mai multor ocazii pentru mobilitatea și participarea studenților și a personalului, precum și pentru stimularea cercetării și inovării, inclusiv prin implementarea deplină a inițiativei privind universitățile europene. Au avut deja loc activități de succes în vederea creării unui spațiu european al învățământului superior (SEIS), în cadrul Procesului Bologna. În viitor, va fi important să se continue lucrările în cadrul Procesului Bologna, creându-se în același timp sinergii mai multe și mai puternice cu Spațiul european de cercetare (SEC), evitându-se structurile sau instrumentele paralele sau duble. - Prioritatea strategică 5: Susținerea tranziției verzi și a tranziției digitale în și prin educație și formare Tranziția verde și cea digitală reprezintă punctul central al agendei Uniunii pentru următorul deceniu. Atât tranziția la o economie durabilă din perspectiva mediului, circulară și neutră din punct de vedere climatic, precum și la o lume mai digitală vor avea consecințe semnificative la nivel social, economic și la nivelul ocupării forței de muncă. Fără a proceda astfel încât toți cetățenii să dobândească cunoștințele, competențele, aptitudinile și atitudinile necesare pentru a face față acestor schimbări, o transformare echitabilă din punct de vedere social a UE va fi imposibilă. Este nevoie să se facă posibilă o schimbare profundă a comportamentului și a competențelor oamenilor, începând cu sistemele și instituțiile de educație și formare drept catalizatori. Instituțiile de educație și formare trebuie să includă dimensiunea verde și pe cea digitală în dezvoltarea lor organizațională. În acest scop, sunt necesare investiții în ecosistemele educației digitale, nu numai pentru a integra o perspectivă a durabilității mediului și a competențelor digitale de bază și avansate la toate nivelurile și pentru toate tipurile de educație și formare, ci și pentru a garanta că infrastructurile de educație și formare sunt pregătite în mod corespunzător pentru a face față acestor schimbări și pentru a oferi educație și formare în ceea ce le privește. Reorientarea instituțiilor de educație și formare către o abordare care să îi implice pe toți actorii de la nivelul școlii și crearea unor medii educaționale incluzive, sănătoase și durabile sunt esențiale pentru realizarea schimbărilor necesare pentru tranziția verde și cea digitală. În plus, întreprinderile, autoritățile naționale, regionale și locale și părțile interesate relevante trebuie să elaboreze strategii și să își asume împreună responsabilitatea ce le revine. În acest context, este important să se modernizeze domeniile de studiu STIAM (știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică), CONVINE TOTODATĂ că: INVITĂ STATELE MEMBRE CA, ÎN FUNCȚIE DE CONTEXTUL NAȚIONAL: INVITĂ COMISIA CA, ÎN CONFORMITATE CU TRATELE ȘI RESPECTÂND PE DEPLIN PRINCIPIUL SUBSIDIARITĂȚII: (1) COM(2017) 673 final. (2) În concordanță cu Recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoașterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învățământului superior și a celor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învățământ și formare, precum și a rezultatelor perioadelor de învățare petrecute în străinătate (JO C 444, 10.12.2018, p. 1). (3) COM(2020) 625 final. (4) COM(2020) 274 final. (5) COM(2020) 624 final. (6) În conformitate cu Rezoluția Consiliului din 8 noiembrie 2019 privind dezvoltarea în continuare a spațiului european al educației pentru a sprijini sisteme de educație și formare orientate către viitor (JO C 389, 18.11.2019, p. 1). (7) COM(2019) 640 final. (8) COM(2020) 67 final. (9) Astfel cum se prevede în Recomandarea Consiliului din 22 mai 2018 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții (JO C 189, 4.6.2018, p. 1). (10) În concordanță cu Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, din 13 decembrie 2006. (11) În conformitate cu obiectivele stabilite în Recomandarea Consiliului din 24 noiembrie 2020 privind EFP pentru competitivitate durabilă, echitate socială și reziliență (JO C 417, 2.12.2020, p. 1) și în Declarația de la Osnabrück din 30 noiembrie 2020. (12) Astfel cum se prevede în Concluziile Consiliului din 9 iunie 2020 privind cadrele didactice și formatorii europeni pentru viitor (JO C 193, 9.6.2020, p. 11). (13) Ca urmare a adoptării Rezoluției Consiliului din 27 februarie 2020 privind educația și formarea în cadrul semestrului european: asigurarea unor dezbateri în cunoștință de cauză cu privire la reforme și investiții (JO C 64, 27.2.2020, p. 1) și în concordanță cu aceasta. (14) Această activitate ar putea fi sprijinită la nivel tehnic. (15) La nivel tehnic, un grup de experți privind investițiile de calitate în educație și formare va sprijini acest proces, contribuind la menținerea atenției asupra investițiilor naționale și regionale. ANEXA I CONTEXT POLITIC ANEXA II ȚINTE LA NIVELUL UE – Niveluri de referință pentru performanțele medii europene în educație și formare Ca mijloc de monitorizare a progreselor și de identificare a provocărilor, precum și datorită contribuției aduse la elaborarea de politici pe baza unor elemente concrete prin culegerea și analizarea sistematică a datelor comparabile la nivel internațional, o serie de niveluri de referință ale performanței europene medii în educație și formare („ținte la nivelul UE”) ar trebui să sprijine prioritățile strategice prezentate în rezoluție pentru perioada 2021-2030. Acestea ar trebui să se bazeze numai pe date comparabile și de încredere și să țină seama de situațiile diferite din fiecare stat membru (1). Nu ar trebui considerate drept ținte concrete de atins pentru fiecare țară până în 2025 sau 2030. După cum se descrie în prezenta rezoluție, statele membre sunt invitate să aibă în vedere stabilirea unor ținte naționale echivalente. Pe acest temei, statele membre convin asupra următoarelor șapte ținte de atins la nivelul UE: 1. Tineri în vârstă de 15 ani având competențe de bază scăzute (2) Proporția tinerilor în vârstă de 15 ani cu competențe scăzute la citire, matematică și științe ar trebui să fie sub 15 % până în 2030. 2. Elevi de clasa a opta având competențe de bază digitale scăzute (3) Proporția elevilor de clasa a opta cu competențe scăzute în domeniul informatic ar trebui să fie sub 15 % până în 2030. 3. Participarea la educația și îngrijirea timpurie (4) Cel puțin 96 % dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și vârsta pentru înscrierea obligatorie la școala primară ar trebui să participe la educație și îngrijire timpurie până în 2030. 4. Părăsirea timpurie a sistemului de educație și formare (5) Până în 2030, proporția persoanelor care părăsesc timpuriu sistemele de educație și formare ar trebui să fie sub 9 %. 5. Absolvirea învățământului terțiar (6) Proporția persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani care au absolvit învățământul terțiar ar trebui să fie de cel puțin 45 % până în 2030. 6. Expunerea absolvenților EFP la învățarea la locul de muncă (7) Proporția absolvenților recenți de EFP care beneficiază de o expunere la învățarea la locul de muncă în cursul educației și formării lor profesionale ar trebui să fie de cel puțin 60 % până în 2025. 7. Participarea adulților la activitățile de învățare (8) Cel puțin 47 % dintre adulții cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani ar trebui să fi participat la activități de învățare în ultimele 12 luni, până în 2025. (1) Aceste ținte ar trebui să țină seama, de asemenea, de contextele diferite ale statelor membre și de faptul că, potrivit prognozelor internaționale, ar putea exista o modificare a datelor de început pentru anii 2020 și 2021, din cauza impactului grav al pandemiei de COVID-19 asupra sistemelor de educație și formare din UE. (2) Sursa datelor este Programul pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA), astfel cum au fost culese și administrate de OCDE. Ținta măsoară proporția tinerilor în vârstă de 15 ani care nu reușesc să atingă nivelul 2 pe scara PISA pentru citire, matematică sau științe. (3) Ținta se bazează pe ancheta privind competențele în domeniul informatic (CIL) cuprinsă în Studiul internațional privind competențele în domeniul informatic (ICILS) realizat de Asociația internațională pentru evaluarea realizărilor din domeniul educației (AIE). Populația-țintă a ICILS cuprinde elevi aflați în al optulea an de școlarizare. (4) Sursa datelor este Eurostat, codul datelor online: [educ_uoe_enra21]. (5) Eurostat, ancheta UE asupra forței de muncă. Codul datelor online: [edat_lfse_14] adică proporția populației cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care a absolvit cel mult învățământul secundar inferior și care nu mai urmează cursuri de educație sau formare. Această țintă la nivelul UE va fi completată de un indicator însoțitor privind absolvirea învățământului secundar superior, măsurând, prin intermediul datelor puse la dispoziție de Eurostat, ancheta UE asupra forței de muncă, proporția persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani care au absolvit cel puțin învățământul secundar superior. Codul datelor online: [edat_lfse_03]. (6) Eurostat, ancheta UE asupra forței de muncă. Codul datelor online: [edat_lfse_03]. (7) Acest procent va include grupa persoanelor în vârstă de 20-34 de ani care au părăsit sistemul de educație și formare cu 1-3 ani în urmă. Indicatorul se va baza pe datele care vor fi culese începând cu 2021 ca parte a anchetei Eurostat a Uniunii Europene asupra forței de muncă, astfel cum sunt definite în identificatorul variabilei „HATWORK” din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2240 al Comisiei. Acesta se referă la experiența profesională practică într-o unitate care acționează pe piață sau într-o unitate din afara pieței (și anume într-o întreprindere, instituție guvernamentală sau organizație non-profit) care au făcut parte din programa de învățământ a programului formal în urma căruia s-a realizat cel mai înalt nivel de studii finalizate cu succes. În cazul în care un respondent a avut mai multe experiențe profesionale, ar trebui luată în considerare durata cumulată a tuturor experiențelor acestora. Experiența profesională ar trebui exprimată în echivalent normă întreagă. (8) Eurostat, ancheta UE asupra forței de muncă, date culese începând cu 2022. Dat fiind că s-a prevăzut ca sursa datelor să fie modificată în 2022 (ancheta privind educația adulților urmând să fie înlocuită în acest sens cu ancheta UE asupra forței de muncă), ținta va trebui confirmată în 2023 pe baza experienței acumulate în urma utilizării noii surse de date. Comisia, în cooperare cu Grupul permanent pentru indicatori și criterii de referință, va evalua impactul acestor schimbări comparând rezultatele obținute din utilizarea celor două anchete în 2023 și va lua în considerare posibile modificări ale metodologiei anchetei asupra forței de muncă sau ale nivelului țintei. Pe baza acestei evaluări, Consiliul va decide cu privire la o posibilă adaptare a nivelului țintei. ANEXA III DOMENII PRIORITARE PENTRU COOPERAREA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI ȘI AL FORMĂRII PE DURATA PRIMULUI CICLU: 2021-2025 Pentru a realiza progrese în legătură cu cele cinci priorități strategice stabilite în cadrul strategic pentru cooperarea europeană, identificarea domeniilor prioritare, a aspectelor și acțiunilor concrete (1)pentru un anumit ciclu de lucru ar trebui să îmbunătățească eficacitatea cooperării europene în domeniul educației și formării, precum și să reflecte nevoile specifice ale statelor membre, inclusiv atunci când se confruntă cu circumstanțe și provocări noi. Domeniile prioritare menționate în prezenta rezoluție, alături de cele mai relevante aspecte și acțiuni concrete reflectă necesitatea de a: (i) continua cooperarea în domeniile în care rămân provocări-cheie și care sunt legate de provocări mai recente; (ii) dezvolta cooperarea în domenii considerate a fi deosebit de importante pe durata acestui ciclu de lucru. Dacă statele membre consideră că este necesar, lucrările referitoare la domenii prioritare specifice pot continua în ciclurile de lucru ulterioare, ținându-se seama în mod corespunzător de subsidiaritate și de circumstanțele naționale. Domeniul prioritar 1 – Calitate, echitate, incluziune și reușită în educație și formare Aspecte și acțiuni concrete Domeniul prioritar 2 – Învățarea pe tot parcursul vieții și mobilitatea Aspecte și acțiuni concrete Domeniul prioritar 3 – Cadre didactice și formatori Aspecte și acțiuni concrete Domeniul prioritar 4 – Învățământul superior Aspecte și acțiuni concrete Domeniul prioritar 5 – Tranziția verde și tranziția digitală Aspecte și acțiuni concrete (1) Menționarea acțiunilor sau inițiativelor viitoare propuse în următoarele domenii prioritare nu anticipează nicio decizie viitoare, care va fi luată la nivelul corespunzător. (2) Astfel cum se prevede în Recomandarea Consiliului din 22 mai 2018 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții (JO C 189, 4.6.2018, p. 1). (3) Astfel cum se menționează în Declarația privind promovarea prin educație a spiritului cetățenesc și a valorilor comune ale libertății, toleranței și nediscriminării.