Începe proba gratuită

Decizie 2021/1992 · CELEX 32021D1992

Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1992 a Comisiei din 15 noiembrie 2021 privind standardele armonizate pentru jucării elaborate în sprijinul Directivei 2009/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului

Data act
15.11.2021
Intrare in vigoare
16.11.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_405_R_0008
Status
Inactiv
armonizarea standardelor Cenelec Comisia Europeană pentru Standardizare industria jucăriilor norme de securitate siguranța produsului specificații tehnice standard european standard tehnic

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 13 din Directiva 2009/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), jucăriile care respectă, în întregime sau parțial, standardele armonizate ale căror trimiteri sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate ca fiind în conformitate cu cerințele aflate sub incidența respectivelor standarde sau a unor părți ale acestora, stabilite la articolul 10 din Directiva 2009/48/CE și în anexa II la directiva respectivă.

(2) În partea I din anexa II la Directiva 2009/48/CE sunt stabilite cerințe specifice privind proprietățile fizice și mecanice (inclusiv dispoziții menite să garanteze că jucăriile sunt fabricate astfel încât să se evite cauzarea de arsuri, opăriri sau alte vătămări fizice), iar în partea II din anexa II la directivă sunt stabilite cerințe specifice pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță a jucăriilor în ceea ce privește pericolele de inflamabilitate. Directiva 2009/48/CE stabilește, de asemenea, în partea III din anexa II, cerințe specifice pentru a se asigura că nu există riscuri de efecte adverse asupra sănătății umane ca urmare a expunerii la substanțele chimice sau la amestecurile din care sunt compuse jucăriile sau pe care le conțin acestea. În plus, articolul 10 alineatul (2) stabilește cerința generală de siguranță, articolul 11 alineatul (2) stabilește cerințele pentru avertismentele de pe jucării, iar anexa V la Directiva 2009/48/CE stabilește avertismentele pentru jucării, inclusiv avertismente specifice pentru jucăriile chimice.

(3) Prin scrisoarea M/445 (3) din 9 iulie 2009, Comisia a înaintat Comitetului European de Standardizare (CEN) și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC) o cerere de elaborare de noi standarde armonizate și de revizuire a celor existente în sprijinul Directivei 2009/48/CE.

(4) Pe baza cererii M/445 din 9 iulie 2009, CEN a revizuit standardul armonizat EN 71-2:2011 + A1:2014 „Siguranța jucăriilor – Partea 2: Inflamabilitatea”, a cărui referință a fost publicată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/867 a Comisiei (4). Acest fapt a condus la adoptarea standardului armonizat EN 71-2:2020.

(5) Standardul armonizat EN 71-2:2020 este mai clar și mai precis decât predecesorul său, EN 71-2:2011+A1:2014. El include: definiții suplimentare, descriind astfel mai bine jucăriile cărora li se aplică specificațiile standardului; texte mai clare și mai precise; noi specificații pentru costumele de deghizare cu umplutură moale; specificații suplimentare pentru spălarea sau curățarea (sau pentru interzicerea spălării și curățării) costumelor de deghizare înainte de încercare; specificații privind încercarea părților mai mici ale jucăriilor prin combinarea lor, precum și pentru încercarea umpluturilor, a garniturilor și a ornamentelor; exemple ilustrative de jucării de deghizare (cum ar fi măști sau căști) și de costume de deghizare și indicații privind modul de încercare a acestora; diagrame care arată modul în care se pot obține eșantioane din costumele de deghizare în scopul efectuării încercării.

(6) Pe baza cererii M/445 din 9 iulie 2009, CEN a revizuit și standardul armonizat EN 71-3:2019 „Siguranța jucăriilor - Partea 3: Migrarea anumitor elemente”, a cărui referință a fost publicată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/867. Acest fapt a condus la adoptarea standardului armonizat EN 71-3:2019+A1:2021.

(7) Standardul armonizat EN 71-3:2019+A1:2021 actualizează lista sa de valori-limită legale, preluate din Directiva 2009/48/CE, pentru elementele din jucării. Actualizarea se referă la aluminiu, pentru care valorile-limită consolidate urmau să se aplice începând cu 20 mai 2021 (5). Aceasta se referă, de asemenea, la crom VI, pentru care a fost eliminată o valoare-limită anterioară. Formula matematică pentru calcularea migrării cromului-VI dintr-un eșantion prelevat de pe o jucărie a fost adaptată la procedura de încercare. Toate celelalte modificări sunt de redactare.

(8) Pe baza cererii M/445 din 9 iulie 2009, CEN a revizuit în continuare standardul armonizat EN 71-4:2013 „Siguranța jucăriilor – Partea 4: Truse pentru experiențe chimice și activități conexe”, a cărui referință a fost publicată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/867. Acest fapt a condus la adoptarea standardului armonizat EN 71-4:2020.

(9) Standardul armonizat EN 71-4:2020 este mai clar decât predecesorul său, EN 71-4: 2013, datorită unui număr destul de mare de modificări de redactare. De asemenea, pictogramele și cuvintele de avertizare din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (6) au fost utilizate mai des și mai consecvent. În plus, specificațiile pentru containerele cu caracteristici de siguranță pentru copii se bazează în prezent pe un standard internațional stabilit, preluat de CEN. Protecția ochilor este necesară în prezent pentru anumite truse pentru experiențe. În cele din urmă, au fost incluse mai multe explicații cu privire la justificarea specificațiilor.

(10) Pe baza cererii M/445 din 9 iulie 2009, CEN a revizuit standardul armonizat EN 71-13:2014 „Siguranța jucăriilor – Partea 13: Jocuri de masă olfactive, seturi cosmetice și jocuri gustative”, a cărui referință a fost publicată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/867]. Acest fapt a condus la adoptarea standardului armonizat EN 71-13:2021.

(11) Specificațiile standardului armonizat EN 71-13: 2021 sunt mai clar legate de cerințele din Directiva 2009/48/CE. În special, specificațiile referitoare la avertismentele și indicațiile specifice prevăzute în partea B din anexa V la Directiva 2009/48/CE au fost extinse și se referă mai clar la jocurile de masă olfactive, seturile cosmetice și jocurile gustative care conțin anumite substanțe de parfumare alergene. În plus, specificațiile pentru sistemele de închidere cu caracter de siguranță pentru copii cu care sunt echipate ambalajele jocurilor și seturilor în cauză se bazează în prezent pe un standard internațional, denumit EN ISO 8317:2015 Ambalaje rezistente la manipularea lor de către copii. Condiții și metode de încercare pentru ambalajele care se pot reînchide. Metoda de încercare din EN ISO 8317:2015 înlocuiește metoda de încercare anterioară stabilită în EN 71-13:2014. În fine, trimiterile la legislația Uniunii au fost actualizate, în special trimiterile la legislația privind siguranța alimentară.

(12) Comisia, împreună cu CEN, a verificat dacă standardele armonizate EN 71-2:2020, EN 71-3:2019+A1:2021, EN 71-4:2020 și EN 71-13:2021 elaborate de CEN sunt în conformitate cu cererea M/445 din 9 iulie 2009. Cele patru standarde îndeplinesc cerințele vizate de cerere și care sunt prevăzute în Directiva 2009/48/CE. Prin urmare, este oportun să se publice referințele standardelor respective în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(13) Standardele armonizate EN 71-2:2020, EN 71-3:2019+A1:2021, EN 71-4:2020 și EN 71-13:2021 înlocuiesc standardele armonizate EN 71-2:2011+A1:2014, EN 71-3:2019, EN 71-4:2013 și, respectiv, EN 71-13:2014. Prin urmare, este oportun să se retragă referințele standardelor respective din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În scopul de a le acorda producătorilor de jucării un interval de timp suficient pentru a-și adapta produsele la specificațiile revizuite în standardele armonizate EN 71-2:2020, EN 71-3:2019+A1:2021, EN 71-4:2020 și EN 71-13:2021, este necesar să se amâne retragerea referințelor standardelor armonizate EN 71-2:2011+A1:2014, EN 71-3:2019, EN 71-4:2013 și EN 71-13:2014.

(14) Din motive de claritate și de raționalizare, o listă completă de referințe ale standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2009/48/CE și care îndeplinesc cerințele pe care acestea le vizează trebuie publicată într-un singur act. Referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2009/48/CE sunt publicate în prezent în Deciziile de punere în aplicare (UE) 2021/867 și 2019/1728 ale Comisiei (7). În consecință, este necesar să se înlocuiască Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/867 cu o nouă decizie.

(15) Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,

Articolul 1

Se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene referințele standardelor armonizate pentru jucării elaborate în sprijinul Directivei 2009/48/CE și enumerate în anexa I la prezenta decizie.

Articolul 2

Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/867 se abrogă. Cu toate acestea, articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/867 continuă să se aplice referințelor standardelor armonizate pentru jucării elaborate în sprijinul Directivei 2009/48/CE, enumerate în anexa II la prezenta decizie, până la datele stabilite în anexa respectivă. Mai mult, articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1728 continuă să se aplice referințelor standardelor armonizate pentru jucării elaborate în sprijinul Directivei 2009/48/CE, enumerate în anexa III la prezenta decizie, până la datele stabilite în anexa respectivă.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.