Recitale
(1) Dispozițiile tratatului, care se aplică regiunilor ultraperiferice franceze, nu permit, în principiu, nicio diferență de impozitare între produsele locale și cele din Franța metropolitană sau din alte state membre. Cu toate acestea, articolul 349 din tratat prevede posibilitatea introducerii unor măsuri specifice în favoarea regiunilor ultraperiferice, din cauza constrângerilor permanente care afectează situația economică și socială a acestora.
(2) Ar trebui adoptate măsuri specifice menite în special să stabilească condițiile de aplicare a tratatelor în respectivele regiuni. Aceste măsuri urmează să țină seama de caracteristicile și de constrângerile speciale din respectivele regiuni, însă fără a afecta integritatea și coerența ordinii juridice a Uniunii, inclusiv în ceea ce privește piața internă și politicile comune. Dezavantajele concurențiale cu care se confruntă regiunile ultraperiferice franceze sunt menționate la articolul 349 din tratat: depărtarea, insularitatea, suprafața redusă, relieful și clima dificile și dependența lor de un număr redus de produse. Aceste constrângeri permanente determină pentru regiunile ultraperiferice franceze o dependență de importurile de materii prime și energie, obligația de a constitui stocuri mai mari și o dimensiune redusă a pieței locale, combinată cu un nivel scăzut al activității de export etc. Toate aceste dezavantaje concurențiale duc la o creștere a costurilor de producție și, prin urmare, a prețului de cost al produselor fabricate local, care, în absența unor măsuri specifice, ar fi mai puțin competitive în comparație cu mărfurile echivalente externe, chiar luând în considerare costurile de transport către regiunile ultraperiferice franceze. Acest lucru ar pune în pericol menținerea unei producții locale. Din acest motiv, este necesar să se ia măsuri specifice pentru a consolida industria locală, ameliorând competitivitatea acesteia.
(3) Până în 30 iunie 2021, Decizia nr. 940/2014/UE a Consiliului (2) autorizează Franța să prevadă, pentru a restabili competitivitatea produselor fabricate local, scutiri sau reduceri ale taxei de andocare pentru anumite produse pentru care există producție locală în regiunile ultraperiferice, Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Mayotte și Réunion, având în vedere faptul că importurile semnificative ale respectivelor produse ar putea pune în pericol menținerea producției locale și că costurile suplimentare ar putea crește prețurile de cost ale producției locale în comparație cu produsele din exterior. Anexa la decizia menționată cuprinde lista produselor pentru care se pot aplica scutirile sau reducerile de taxă. În funcție de produs, diferența de impozitare nu poate depăși 10, 20 sau 30 de puncte procentuale între produsele fabricate la nivel local și celelalte produse.
(4) Franța a solicitat menținerea, ulterior datei de 1 iulie 2021, a unui mecanism similar celui conținut în Decizia nr. 940/2014/UE. Franța a explicat că, deși dezavantajele concurențiale menționate mai sus continuă să existe, regimul de impozitare stabilit prin Decizia nr. 940/2014/UE a făcut posibilă menținerea și, în anumite cazuri, dezvoltarea producției locale, și că respectiva impozitate nu a perturbat comerțul exterior și nu a condus la o supracompensare a costurilor suplimentare suportate de întreprinderi.
(5) Pentru fiecare dintre cele cinci regiuni ultraperiferice în cauză (Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Mayotte și Réunion), Franța a comunicat Comisiei o serie de liste de produse pentru care Franța intenționează să aplice o impozitare diferențiată de până la 20 sau 30 de puncte procentuale, în funcție de locul de producție, și anume dacă sunt produse sau nu la nivel local. Regiunea ultraperiferică franceză Saint Martin nu este vizată de cerere.
(6) Prezenta decizie pune în aplicare dispozițiile articolului 349 din tratat și autorizează Franța să aplice o impozitare diferențiată produselor pentru care s-a dovedit, în primul rând, existența unei producții locale, în al doilea rând, existența unor importuri semnificative ale respectivelor produse (inclusiv provenind din Franța metropolitană și din alte state membre) care ar putea compromite menținerea producției locale și, în cele din urmă, existența unor costuri suplimentare care cresc prețurile de cost ale producției locale în comparație cu producția produselor provenind din exterior și subminează competitivitatea produselor fabricate la nivel local. Diferența de impozitare autorizată nu ar trebui să depășească costurile suplimentare dovedite.
(7) În cazurile în care producția locală are o cotă de piață mai mică de 5 % sau în cazul în care cota importurilor este mai mică de 10 %, au fost solicitate dovezi suplimentare pentru a demonstra toate circumstanțele următoare sau o parte a acestora: existența unor producții cu utilizare intensivă a forței de muncă; a unor producții noi sau de suplimente de gamă destinate diversificării producției unei întreprinderi; a unor producții strategice pentru dezvoltarea locală (de exemplu, în domeniile economiei circulare, valorificării biodiversității și protecției mediului); a unor producții inovatoare sau cu valoare adăugată ridicată; a unor producții în cazul cărora întreruperea aprovizionării din exterior ar putea pune în pericol economia sau populația teritoriului; a unor producții care nu pot exista decât dacă dețin o poziție dominantă pe piață din cauza dimensiunii reduse a piețelor din regiunile ultraperiferice; și a unor producții de produse medicale și de echipamente individuale de protecție necesare pentru a face față crizelor sanitare. Aplicarea respectivelor principii permite punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 349 din tratat, fără a depăși ceea ce este necesar și fără a crea avantaje nejustificate pentru producțiile locale, pentru a nu aduce atingere integrității și coerenței ordinii juridice a Uniunii, inclusiv pentru a proteja concurența nedenaturată pe piața internă și politicile în materie de ajutoare de stat.
(8) Pentru a simplifica și a reduce obligațiile întreprinderilor mici și pentru a sprijini dezvoltarea acestora, scutirile sau reducerile de taxe ar trebui să se aplice tuturor operatorilor cu o cifră de afaceri anuală de cel puțin 550 000 EUR. Operatorii a căror cifră de afaceri anuală se situează sub acest prag nu ar trebui să fie supuși taxei de andocare, dar, de asemenea, nu ar fi în măsură să deducă cuantumul respectivelor taxe de andocare achitate în amonte.
(9) De asemenea, coerența cu dreptul Uniunii conduce la înlăturarea aplicării unei diferențe de impozitare pentru produsele alimentare care beneficiază de ajutoarele prevăzute în capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 228/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Respectiva dispoziție are rolul de a împiedica situația în care efectul ajutoarelor financiare agricole acordate de regimul specific de aprovizionare ar fi anulat sau redus de o impozitare mai mare a produselor subvenționate în ceea ce privește taxa de andocare.
(10) Obiectivele privind sprijinirea dezvoltării socioeconomice a regiunilor ultraperiferice franceze, prevăzute deja în Decizia nr. 940/2014/UE, sunt confirmate de cerințele aferente scopului taxei de andocare. Încorporarea veniturilor din respectiva taxă de andocare în resursele fiscale ale regiunilor ultraperiferice franceze și utilizarea lor pentru aplicarea unei strategii de dezvoltare economică și socială a acestor regiuni care implică promovarea activităților locale constituie o obligație legală.
(11) Este necesar să se modifice Decizia nr. 940/2014/UE pentru a prelungi perioada de aplicare a derogării autorizate de aceasta cu șase luni, până la 31 decembrie 2021. Acest termen ar trebui să permită Franței să ia măsuri de punere în aplicare.
(12) Durata regimului ar trebui să fie stabilită la șase ani, până la 31 decembrie 2027. Pentru a permite Comisiei să evalueze dacă condițiile care justifică derogarea continuă să fie îndeplinite, Franța ar trebui să prezinte Comisiei un raport de monitorizare până la 30 septembrie 2025.
(13) Pentru a se evita orice insecuritate juridică, este necesar ca prezenta decizie să se aplice de la 1 ianuarie 2022, în timp ce prelungirea perioadei de aplicare a derogării autorizate prin Decizia nr. 940/2014/UE ar trebui să intre în vigoare la 1 iulie 2021.
(14) Prezenta decizie nu aduce atingere eventualei aplicări a articolelor 107 și 108 din tratat,