Recitale
(1) Dispozițiile tratatului, care se aplică regiunilor ultraperiferice ale Uniunii din care fac parte departamentele franceze de peste mări, nu autorizează în principiu nicio diferență de impozitare între produsele locale și cele provenind din Franța metropolitană sau din alte state membre. Cu toate acestea, articolul 349 din tratat prevede posibilitatea introducerii unor măsuri specifice în favoarea acestor regiuni, având în vedere existența unor handicapuri permanente care afectează situația economică și socială a regiunilor ultraperiferice.
(2) Astfel de măsuri specifice trebuie să țină seama de caracteristicile și de constrângerile speciale din respectivele regiuni, însă fără a afecta integritatea și coerența ordinii juridice a Uniunii, inclusiv în ceea ce privește piața internă și politicile comune. Caracterul permanent și combinarea dezavantajelor de care suferă regiunile ultraperiferice ale Uniunii astfel cum sunt menționate la articolul 349 din tratat (situarea la distanță mare față de continent, dependența în ceea ce privește materiile prime și energia, obligația constituirii unor stocuri mai mari, dimensiunea redusă a pieței locale combinată cu dezvoltarea slabă a activităților de export etc.) determină creșterea costurilor de producție și, implicit, a prețurilor de cost ale produselor fabricate la nivel local, care, în lipsa unor măsuri specifice, ar fi mai puțin competitive față de cele provenind din afară, chiar dacă se iau în calcul taxele de transport către departamentele franceze de peste mări. În consecință, menținerea unei producții locale ar fi cu atât mai dificilă. Din acest motiv, este necesar să se ia măsuri specifice pentru a consolida industria locală, ameliorând competitivitatea acesteia. Până la 31 decembrie 2014, în vederea restabilirii competitivității produselor fabricate la nivel local, Decizia 2004/162/CE a Consiliului (1) autorizează Franța să aplice scutiri de la taxa de andocare sau reduceri ale taxei de andocare pentru unele produse fabricate în regiunile ultraperiferice Guadelupa, Guyana, Martinica, Réunion și, de la 1 ianuarie 2014, Mayotte. Anexa la decizia menționată cuprinde lista produselor pentru care se pot aplica scutirile sau reducerile fiscale. În funcție de produse, diferența de impozitare între produsele fabricate la nivel local și celelalte produse nu poate depăși 10, 20 sau 30 de puncte procentuale.
(3) Franța a solicitat menținerea, ulterior datei de 1 ianuarie 2015, a unui mecanism similar celui conținut în Decizia 2004/162/CE. Franța subliniază că dezavantajele enumerate anterior au un caracter permanent, că regimul de impozitare prevăzut în Decizia 2004/162/CE a Consiliului a permis menținerea și, în anumite cazuri, dezvoltarea producțiilor locale și nu a constituit un venit pentru întreprinderile beneficiare, în măsura în care, la nivel global, importurile de produse supuse unei impozitări diferențiate au continuat să crească.
(4) Franța a comunicat Comisiei, pentru fiecare dintre regiunile ultraperiferice vizate (Guadelupa, Guyana, Martinica, Mayotte și Réunion), cinci serii de liste de produse pentru care intenționează să aplice o impozitare diferențiată, de 10, de 20 sau de 30 de puncte procentuale, în funcție de faptul dacă acestea sunt sau nu produse la nivel local. Regiunea ultraperiferică franceză Saint Martin nu este vizată.
(5) Prezenta decizie pune în aplicare dispozițiile articolului 349 din tratat și autorizează Franța să aplice o impozitare diferențiată produselor pentru care s-a dovedit, în primul rând, existența unei producții locale, în al doilea rând, existența unor importuri semnificative de mărfuri (inclusiv provenind din Franța metropolitană și din alte state membre) care pot compromite menținerea producției locale și, în cele din urmă, existența unor costuri suplimentare care cresc prețurile de cost ale producției locale în comparație cu producția produselor provenind din străinătate și subminează competitivitatea produselor fabricate la nivel local. Diferența de impozitare autorizată nu ar trebui să depășească costurile suplimentare dovedite. Aplicarea acestor principii va permite punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 349 din tratat, fără a depăși ceea ce este necesar și fără a crea avantaje nejustificate pentru producțiile locale, pentru a nu aduce atingere integrității și coerenței ordinii juridice a Uniunii, inclusiv pentru a proteja concurența nedenaturată pe piața internă și politicile în materie de ajutoare de stat.
(6) Pentru a simplifica obligațiile întreprinderilor mici, scutirile de la taxă sau reducerile taxei vizează toți operatorii a căror cifră de afaceri anuală este mai mare sau egală cu 300 000 EUR. Operatorii a căror cifră de afaceri anuală este inferioară acestui prag nu ar trebui să plătească taxa de andocare, dar, în schimb, nu pot deduce valoarea respectivei taxe suportată în amonte.
(7) De asemenea, coerența cu dreptul Uniunii conduce la înlăturarea aplicării unei diferențe de impozitare pentru produsele alimentare care beneficiază de ajutoarele prevăzute în capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 228/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Respectiva dispoziție are rolul de a împiedica situația în care efectul ajutoarelor financiare agricole acordate de regimul specific de aprovizionare ar fi anulat sau redus de o impozitare mai mare a produselor subvenționate în ceea ce privește taxa de andocare.
(8) Obiectivele privind sprijinirea dezvoltării socioeconomice a departamentelor franceze de peste mări, prevăzute deja în Decizia 2004/162/CE, sunt confirmate de cerințele aferente scopului taxelor de andocare. Constituie o obligație legală ca veniturile provenite din taxele de andocare să fie integrate în resursele regimului economic și fiscal al departamentelor franceze de peste mări și utilizate pentru o strategie de dezvoltare economică și socială a departamentelor franceze de peste mări, care implică o contribuție la promovarea activităților locale.
(9) Este necesară prelungirea cu șase luni, până la 30 iunie 2015, a duratei de aplicare a Deciziei 2004/162/CE. Durata repesctivă ar permite Franței să transpună prezenta decizie în dreptul său intern.
(10) Regimul se aplică pe o durată de cinci ani și șase luni, până la 31 decembrie 2020, dată care corespunde cu încetarea aplicării orientărilor actuale în materie de ajutoare de stat cu finalitate regională. Cu toate acestea, va fi necesară o evaluare prealabilă a rezultatelor aplicării acestui regim. În consecință, până la 31 decembrie 2017, Franța ar trebui să prezinte un raport privind punerea în aplicare a regimului de impozitare instituit, pentru a evalua impactul măsurilor luate și contribuția acestora la menținerea, la promovarea și la dezvoltarea activităților economice locale, având în vedere handicapurile care afectează regiunile ultraperiferice. Raportul ar trebui să verifice dacă avantajele fiscale acordate de Franța pentru produsele fabricate la nivel local nu depășesc strictul necesar și dacă aceste avantaje sunt încă necesare și proporționate. De asemenea, raportul ar trebui să conțină o analiză a impactului regimului instituit în ceea ce privește nivelul prețurilor în regiunile ultraperiferice franceze. Pe baza raportului respectiv, Comisia ar trebui să prezinte Consiliului un raport și, dacă va fi cazul, o propunere având ca scop adaptarea dispozițiilor prezentei decizii pentru a ține cont de constatările realizate.
(11) Este necesar ca prezenta decizie să se aplice de la 1 iulie 2015, pentru a preveni orice vid juridic.
(12) Prezenta decizie nu aduce atingere eventualei aplicări a articolelor 107 și 108 din tratat.
(13) Obiectivul prezentei decizii este de a stabili cadrul juridic pentru taxele de andocare începând cu 1 ianuarie 2015. Având în vedere caracterul urgent al chestiunii, ar trebui să se facă o excepție de la perioada de opt săptămâni prevăzută la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,