Recitale
(1) Gripa aviară înalt patogenă (HPAI) este o boală infecțioasă virală a păsărilor care poate avea un impact sever asupra profitabilității exploatațiilor avicole, cauzând perturbări ale comerțului în cadrul Uniunii și ale exporturilor în țări terțe. Virusurile HPAI pot infecta păsările migratoare, care pot apoi să le răspândească pe distanțe lungi în timpul migrațiilor lor de toamnă și de primăvară. Prin urmare, prezența virusurilor HPAI la păsări sălbatice reprezintă o amenințare continuă de introducere directă și indirectă a acestor virusuri în exploatațiile de păsări de curte sau de alte păsări captive. În cazul apariției unui focar epidemic de HPAI, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații de păsări de curte sau de păsări captive.
(2) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește un nou cadru legislativ pentru prevenirea și combaterea bolilor care sunt transmisibile la animale sau la om. HPAI se încadrează în definiția unei boli listate din regulamentul respectiv și face obiectul normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute în el. În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate, inclusiv măsurile de control al HPAI.
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 a Comisiei (3) a fost adoptată în cadrul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de control al bolilor vizând focarele de HPAI.
(4) Mai exact, Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 prevede că zonele de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre în urma focarelor de HPAI, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate ca zone de protecție și de supraveghere în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă.
(5) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 a fost modificată recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/906 a Comisiei (4) ca urmare a apariției unor noi focare de HPAI la păsări de curte sau la păsări captive din Germania, Lituania, Țările de Jos și Polonia, care necesitau să fie reflectate în anexa respectivă.
(6) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/906, Polonia a notificat Comisiei apariția unor noi focare epidemice de HPAI de subtip H5N8 în exploatații de păsări de curte sau de păsări captive din voievodatul Mazowieckie din statul membru respectiv.
(7) În plus, Țările de Jos a notificat Comisiei apariția unui nou focar epidemic de HPAI de subtip H5N8 într-o exploatație de păsări captive din provincia Utrecht din statul membru respectiv.
(8) Noile focare din Polonia sunt situate în interiorul limitelor zonelor menționate în prezent în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641. Cu toate acestea, limitele noilor zone de protecție și supraveghere din jurul acestor noi focare, stabilite de autoritățile competente din Polonia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, depășesc zonele menționate în prezent în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 și, în consecință, zonele menționate în anexa respectivă trebuie actualizate.
(9) Noul focar din Țările de Jos se află în afara zonelor menționate în prezent în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641, iar autoritățile competente din statul membru respectiv au luat măsurile necesare de control al bolilor în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul respectivului focar nou.
(10) Comisia a examinat măsurile respective de control al bolilor luate de Țările de Jos și Polonia în colaborare cu statele membre respective și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de autoritățile competente ale Țărilor de Jos și Poloniei se află la o distanță suficientă față de orice exploatație în care au fost confirmate focarele recente de HPAI.
(11) Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se descrie rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Țările de Jos și Polonia, noile zone de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre respective în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
(12) Prin urmare, este necesar ca zonele de protecție și de supraveghere menționate pentru Țările de Jos și Polonia în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 să fie modificate.
(13) În consecință, este necesar ca anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 să fie modificată pentru a se actualiza regionalizarea la nivelul Uniunii astfel încât să se țină seama de noile zone de protecție și de supraveghere stabilite în mod corespunzător de autoritățile competente din Țările de Jos și Polonia în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, precum și durata restricțiilor aplicabile în zonele respective.
(14) Prin urmare, este necesar ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 să fie modificată în consecință.
(15) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea HPAI, este important ca modificările anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641 efectuate prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil.
(16) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,