Recitale
(1) Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (denumit în continuare „acordul”), negociat sub egida Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în cadrul căreia Uniunea este membră, a fost aprobat de Uniune prin Decizia 2011/443/UE a Consiliului (1). Acordul a intrat în vigoare la 5 iunie 2016.
(2) Reuniunea părților este organismul decizional în temeiul acordului și are autoritatea de a adopta măsuri pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN), care au caracter obligatoriu pentru părțile contractante. Aceasta are loc o dată la doi ani sau cu o frecvență mai mare, dacă se ia o decizie în acest sens.
(3) Articolul 24 alineatul (2) din acord prevede că, la patru ani de la intrarea în vigoare a acordului, FAO convoacă o reuniune a părților pentru a examina și a evalua eficacitatea acordului în a-și atinge obiectivul (denumită în continuare „prima reuniune de examinare”). Părțile urmează să decidă apoi convocarea altor reuniuni de acest gen, dacă este necesar. Pot fi organizate și reuniuni speciale ale părților, la alte date, după cum consideră necesar părțile, sau la cererea scrisă a oricăreia dintre ele.
(4) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul primei reuniuni de examinare, care este programată să aibă loc în perioada 31 mai-4 iunie 2021, precum și în cadrul celor trei reuniuni bienale ulterioare ale părților și în cadrul oricăror reuniuni conexe inter-sesiuni, întrucât măsurile prevăzute în acord vor fi obligatorii pentru Uniune și vor fi în măsură să influențeze în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Regulamentele (CE) nr. 1005/2008 (2) și (CE) nr. 1224/2009 (3) ale Consiliului, Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei (5).
(5) Având în vedere că este necesar ca poziția Uniunii să țină seama de noile evoluții, pe baza informațiilor relevante prezentate înaintea sau în timpul reuniunii părților, ar trebui stabilite, de asemenea, proceduri, în conformitate cu principiul cooperării loiale dintre instituțiile Uniunii, consacrat la articolul 13 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru precizarea anuală a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în reuniunea părților.
(6) Principalul obiectiv al acordului este prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului INN prin aplicarea unor măsuri eficiente de către statul de port. Acordul reduce motivațiile navelor implicate în activități de pescuit INN de a continua să-și desfășoare activitățile, prevenind totodată accesul produselor pescărești derivate din astfel de pescuit pe piețele naționale și internaționale.
(7) Pescuitul INN constituie una dintre cele mai grave amenințări la adresa exploatării durabile a resurselor acvatice vii și pune în pericol fundamentul politicii comune a Uniunii în domeniul pescuitului, precum și eforturile internaționale de promovare a unei mai bune guvernanțe a oceanelor.
(8) Reuniunea părților este responsabilă pentru adoptarea măsurilor menite să asigure punerea în aplicare a acordului și, astfel, conservarea pe termen lung și exploatarea durabilă a resurselor marine vii și a ecosistemelor marine. Uniunea ar trebui să joace un rol activ, eficace și constructiv în cadrul reuniunii părților, pentru a asigura punerea în aplicare a acordului și pentru a încuraja cooperarea internațională în domeniul pescuitului INN,