Articolul text
Text integral
Declarația Consiliului referitoare la guvernanța în privința Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – Europa în lume (2021/C 226 I/03) În temeiul articolului 16 alineatul (1) din TUE, Consiliul îndeplinește funcții de definire a politicilor și de coordonare. De asemenea, Consiliul contribuie la cadrul general de politică pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/947 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iunie 2021 de instituire a Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) – Europa în lume, astfel cum este menționat la articolul 7 din acest regulament. IVCDCI – Europa în lume raționalizează 10 dintre fostele instrumente într-un singur instrument amplu și cuprinzător. Acest lucru necesită o orientare strategică sporită din partea Consiliului cu privire la principalele obiective și priorități în materie de politici ale instrumentului, inclusiv pentru a se asigura o mai bună coerență, consecvență și complementaritate cu alte instrumente și politici relevante ale UE, urmărindu-se materializarea valorilor și a intereselor UE. Respectând repartizarea competențelor și a rolurilor între instituțiile UE și pentru a-și fundamenta orientările strategice, Consiliul intenționează totodată să facă periodic schimb de opinii și să monitorizeze opțiunile strategice generale pentru programare, inclusiv alocarea de fonduri din pilonii geografic și tematic ai instrumentului, precum și utilizarea pilonului de răspuns rapid și mobilizarea rezervei pentru provocările și prioritățile emergente. Aceste schimburi de opinii ar trebui să acopere și monitorizarea utilizării optime a resurselor în raport cu obiectivele în materie de cheltuieli, suspendarea asistenței externe a UE în cadrul instrumentului, precum și rezultatele evaluărilor geografice și tematice. În plus, aceste schimburi de opinii ar trebui să acopere, pe de o parte, modul în care finanțarea din partea Uniunii este utilizată pentru a îndeplini obiectivele stabilite în instrument, printre altele, reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei, dezvoltarea durabilă și lupta împotriva schimbărilor climatice, consolidarea, sprijinirea și promovarea democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor omului, precum și utilizarea mecanismului de finanțare flexibilă privind migrația și, pe de altă parte, modul în care aplicarea efectului de levier necesar conduce la posibile modificări ale finanțării. Comisia este invitată să furnizeze informații relevante pentru a facilita schimburile de opinii cu Consiliul și să ia pe deplin în considerare pozițiile Consiliului. În timp ce Consiliul oferă orientări strategice și asigură coordonarea generală, reprezentanții statelor membre în cadrul comitetului instituit prin Regulamentul privind IVCDCI – Europa în lume își vor exercita rolul în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Comitetul ar trebui convocat în diferite formate, responsabile de domenii specifice de intervenție, cum ar fi programele geografice, programele tematice și acțiunile de răspuns rapid, pentru a se permite statelor membre să mobilizeze expertiza corespunzătoare. Reprezentanții statelor membre ar trebui să desfășoare schimburi periodice de opinii cu Comisia cu privire la programarea multianuală a IVCDCI – Europa în lume, în special în ceea ce privește pilonul geografic și cel tematic, evaluările la jumătatea perioadei și revizuirile ad-hoc ale programelor indicative multianuale. Reprezentanții statelor membre pot solicita examinarea unor aspecte legate de punerea în aplicare a instrumentului. Consiliul invită Comisia să reflecte cele de mai sus în propunerea sa privind regulamentul de procedură al comitetului.