Recitale
(1) Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (2) (denumit în continuare „Acordul de retragere”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului (3) și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020. Perioada de tranziție prevăzută la articolul 126 din Acordul de retragere (denumită în continuare „perioada de tranziție”), în timpul căreia dreptul Uniunii continuă să se aplice Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare „Regatul Unit”) și pe teritoriul acestuia în conformitate cu articolul 127 din Acordul de retragere, se încheie la 31 decembrie 2020. La 25 februarie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (UE, Euratom) 2020/266 (4) care a autorizat începerea negocierilor cu Regatul Unit pentru un nou acord de parteneriat. După cum indică directivele de negociere, autorizarea cuprinde, printre altele, elementele necesare pentru a aborda în mod cuprinzător relația în domeniul aviației cu Regatul Unit după încheierea perioadei de tranziție. Cu toate acestea, nu este sigur dacă, până la finalul acestei perioade, va intra în vigoare un acord între Uniune și Regatul Unit care să reglementeze relația lor viitoare în acest domeniu.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5) stabilește condițiile de acordare a licenței de operare pentru transportatorii aerieni a Uniunii și stabilește libertatea de a presta servicii aeriene în interiorul UE.
(3) La încheierea perioadei de tranziție și în absența unor dispoziții speciale, vor înceta toate drepturile și obligațiile care decurg din dreptul Uniunii în ceea ce privește accesul pe piață, astfel cum a fost stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1008/2008, în ceea ce privește relația dintre Regatul Unit și statele membre.
(4) Prin urmare, este necesar să se stabilească o serie de măsuri temporare care să permită transportatorilor cărora li s-au acordat licențe în Regatul Unit să furnizeze servicii de transport aerian între teritoriul acestuia și teritoriul statelor membre. Pentru a asigura un echilibru adecvat între Regatul Unit și statele membre, drepturile astfel conferite ar trebui să fie condiționate de acordarea de către Regatul Unit de drepturi echivalente pentru transportatorii aerieni cărora li s-au acordat licențe în Uniune și să se supună anumitor condiții care asigură concurența loială.
(5) Criza generată de pandemia de COVID-19 creează probleme logistice semnificative statelor membre, în special în ceea ce privește capacitatea de a transporta cantități importante de medicamente, vaccinuri și echipamente medicale spre și dinspre țările terțe într-un timp scurt și cu respectarea unor condiții deosebit de exigente din punct de vedere logistic și al depozitării. Este necesar să se asigure punerea la dispoziție a unei capacități suficiente de transport aerian și punerea la dispoziția statelor membre a unor mecanisme de flexibilitate excepționale suplimentare în acest scop, inclusiv posibilitatea de a se baza pe aeronave din țări terțe. Prin urmare, ar trebui să se acorde elemente suplimentare ale drepturilor de trafic în temeiul celei de-a cincea libertăți, care să se limiteze strict la efectuarea acestui tip de operațiuni pe o bază ad hoc, astfel încât transportatorii aerieni din Regatul Unit să poată fi utilizați în astfel de circumstanțe excepționale. Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată autoriza drepturi suplimentare pentru furnizarea de servicii de ambulanță aeriană.
(6) Pentru a reflecta caracterul său temporar, prezentul regulament ar trebui să se aplice până la 30 iunie 2021 sau până la intrarea în vigoare sau, dacă se prevede astfel, până la aplicarea provizorie a unui viitor acord cu Regatul Unit la care Uniunea să fie parte și care să reglementeze furnizarea de servicii aeriene, acord negociat de Comisie în conformitate cu articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), oricare dintre acestea survine mai întâi.
(7) Pentru a menține niveluri reciproc avantajoase ale conectivității, ar trebui prevăzute anumite acorduri de cooperare comercială atât în privința transportatorilor aerieni din Regatul Unit, cât și a transportatorilor aerieni din Uniune, în conformitate cu principiul reciprocității.
(8) Având în vedere circumstanțele excepționale și unice care impun adoptarea prezentului regulament și în conformitate cu tratatele, este oportun ca Uniunea să exercite temporar competența partajată relevantă care îi este conferită prin tratate. Cu toate acestea, orice efect al prezentului regulament asupra repartizării competențelor între Uniune și statele membre ar trebui să fie strict limitat în timp. Competența exercitată de Uniune ar trebui, prin urmare, să fie exercitată numai în ceea ce privește perioada de aplicare a prezentului regulament. În consecință, competența partajată astfel exercitată va înceta să fie exercitată de către Uniune de îndată ce prezentul regulament încetează să se aplice. Prin urmare, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din TFUE, statele membre se vor afla, de la momentul respectiv, în aceeași situație, în ceea ce privește exercitarea competenței lor, ca și în cazul în care regulamentul nu ar fi fost adoptat. În plus, se reamintește faptul că, astfel cum se prevede în Protocolul nr. 25 privind exercitarea competențelor partajate, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la TFUE, domeniul de aplicare al exercitării competenței Uniunii în prezentul regulament acoperă numai elementele reglementate de prezentul regulament și nu acoperă întregul domeniu. Competențele respective ale Uniunii și ale statelor membre în ceea ce privește încheierea de acorduri internaționale în domeniul transportului aerian se stabilesc în conformitate cu tratatele și ținând seama de dreptul relevant al Uniunii, inclusiv de Decizia (UE, Euratom) 2020/266 de autorizare a începerii negocierilor cu Regatul Unit.
(9) În mod analog situațiilor survenite în contextul acordurilor internaționale, prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele membre să elibereze autorizații pentru operarea de servicii de transport aerian regulat de către transportatori aerieni din Uniune în cadrul exercitării drepturilor care le sunt acordate de Regatul Unit. În ceea ce privește autorizațiile respective, statele membre ar trebui să nu facă discriminări între transportatorii aerieni din Uniune.
(10) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește adoptarea de măsuri care să garanteze un grad de reciprocitate echitabil între drepturile acordate în mod unilateral de Uniune și de Regatul Unit transportatorilor aerieni ai celor două entități și care să asigure faptul că transportatorii aerieni din Uniune pot concura cu transportatorii aerieni din Regatul Unit în condiții echitabile de furnizare a serviciilor aeriene. Competențele respective ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Având în vedere impactul potențial al acestora asupra conectivității aeriene a statelor membre, pentru adoptarea măsurilor respective ar trebui utilizată procedura de examinare. Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile atunci când, în cazuri justificate corespunzător, acestea sunt necesare din motive imperioase de urgență. Astfel de cazuri justificate corespunzător ar putea să privească situații în care Regatul Unit nu acordă drepturi echivalente transportatorilor aerieni din Uniune și, prin urmare, provoacă un dezechilibru evident sau în care condiții mai puțin favorabile de concurență decât cele de care se bucură transportatorii aerieni din Regatul Unit în furnizarea unor servicii de transport aerian care fac obiectul prezentului regulament amenință viabilitatea economică a transportatorilor aerieni din Uniune.
(11) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume stabilirea unor măsuri provizorii care să reglementeze transportul aerian între Uniune și Regatul Unit în cazul absenței unui acord care să reglementeze viitoarea lor relație în domeniul aviației la încheierea perioadei de tranziție, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(12) Având în vedere urgența impusă de încheierea perioadei de tranziție, s-a considerat oportun să se prevadă o excepție de la termenul de opt săptămâni menționat la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la TUE, la TFUE și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
(13) Gibraltar nu este inclus în domeniul de aplicare teritorială a prezentului regulament și orice referire la Regatul Unit nu include Gibraltarul.
(14) Prezentul regulament nu aduce atingere poziției juridice a Regatului Spaniei în ceea ce privește suveranitatea asupra teritoriului pe care este situat aeroportul din Gibraltar.
(15) Dispozițiile prezentului regulament ar trebui să intre în vigoare de urgență și ar trebui să se aplice, în principiu, începând cu ziua următoare încheierii perioadei de tranziție, cu excepția cazului în care, până la data respectivă, a intrat în vigoare un acord care să reglementeze viitoarea relație între Uniune și Regatul Unit în domeniul aviației sau, după caz, un astfel de acord se aplică provizoriu. Cu toate acestea, pentru a permite desfășurarea procedurilor administrative cât mai curând posibil, anumite dispoziții ar trebui să se aplice de la data intrării în vigoare a prezentului regulament,