Începe proba gratuită

Regulament 2020/2156 · CELEX 32020R2156

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2156 al Comisiei din 14 octombrie 2020 care detaliază modalitățile tehnice de implementare efectivă a unui sistem comun opțional al Uniunii pentru evaluarea indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente a clădirilor (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
14.10.2020
Intrare in vigoare
10.01.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_431_R_0004
Status
In vigoare
consum energetic dreptul construcțiilor economisirea energiei randament energetic specificații tehnice standard de mediu

Recitale

(1) Regulamentul delegat (UE) 2020/2155 al Comisiei (2)instituie un sistem comun opțional al Uniunii privind evaluarea indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente a clădirilor, adică definirea indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente și a unei metodologii comune prin care trebuie calculat un astfel de indicator.

(2) Acest sistem este opțional pentru statele membre. Statele membre care optează pentru sistemul comun trebuie să îl pună în aplicare în conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul delegat 2020/2155.

(3) Modalitățile tehnice pentru punerea în aplicare efectivă a respectivului sistem opțional la nivelul Uniunii trebuie detaliate într-un act de punere în aplicare.

(4) Evaluarea gradului de pregătire pentru soluții inteligente a clădirilor și a unităților de clădire ca parte a sistemului privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente, în scopul emiterii unui certificat de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente, trebuie să fie efectuată de experți calificați sau acreditați, care fie își desfășoară activitatea ca lucrători independenți, fie sunt angajați de organisme publice sau de întreprinderi private.

(5) În cazurile în care statele membre consideră oportun, experții acreditați pentru certificarea performanței energetice a clădirilor, pentru inspectarea sistemelor de încălzire, de climatizare și a sistemelor combinate de încălzire sau de climatizare și ventilație în temeiul Directivei 2010/31/UE, precum și pentru efectuarea auditurilor energetice în temeiul Directivei 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) trebuie să poată fi considerați competenți pentru a evalua, de asemenea, gradul de pregătire pentru soluții inteligente a clădirilor sau a unităților de clădire.

(6) Statele membre care decid să pună în aplicare sistemul privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente trebuie să aibă posibilitatea de a implementa o fază de testare în conformitate cu detaliile prevăzute în prezentul regulament. Nu se consideră necesară o legislație pentru o astfel de fază de testare, cu excepția cazului în care un stat membru consideră că contextul său național o impune. În timpul acestei faze, trebuie să se permită colectarea de feedback pentru a ajusta modalitățile de punere în aplicare a sistemului și pentru a pregăti reexaminarea prezentului regulament și a Regulamentului delegat (UE) 2020/2155.

(7) Punerea în aplicare a sistemului privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente trebuie să permită proprietarilor de clădiri sau de unități de clădiri sau altor părți interesate care au legături cu clădirile sau cu unitățile de clădiri, cum ar fi administratorii de infrastructuri, să evalueze gradul de pregătire pentru soluții inteligente a clădirilor lor sau a unităților lor de clădire. Cu toate acestea, un certificat de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente trebuie emis numai pe baza unei astfel de evaluări efectuate de un expert calificat sau acreditat.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 26 din Directiva 2010/31/UE,

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Prezentul regulament detaliază modalitățile tehnice de punere în aplicare efectivă a unui sistem comun opțional al Uniunii privind evaluarea gradului de pregătire pentru soluții inteligente a clădirilor, stabilit în Regulamentul delegat (UE) 2020/2155.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile din Regulamentul delegat (UE) 2020/2155. Se aplică, de asemenea, următoarea definiție: „modalitățile privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente” înseamnă modalitățile tehnice pentru punerea în aplicare efectivă a sistemului comun opțional al Uniunii privind evaluarea gradului de pregătire pentru soluții inteligențe a clădirilor stabilit prin Regulamentul delegat (UE) 2020/2155.

Articolul 3

Acreditarea și calificarea experților în domeniul indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente

(1) În cazul în care statele membre decid să pună în aplicare sistemul privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente, ele pot decide că experții acreditați sau calificați pentru eliberarea certificatelor de performanță energetică sau pentru efectuarea de inspecții ale sistemelor de încălzire, de climatizare și ale sistemelor combinate de încălzire sau de climatizare și de ventilație în temeiul Directivei 2010/31/UE sau pentru efectuarea auditurilor energetice în temeiul Directivei 2012/27/UE sunt, de asemenea, competenți să emită certificate de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente. În acest caz, statele membre pot decide să stabilească cerințe suplimentare pentru ca experții respectivi să se poată califica în vederea emiterii de certificate de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente, în special în ceea ce privește formarea lor. (2) Statele membre pun la dispoziția publicului informații cu privire la calificările experților responsabili cu evaluarea gradului de pregătire pentru soluții inteligente. (3) Dacă este cazul, statele membre pot pune la dispoziția publicului liste actualizate periodic ale experților calificați sau acreditați sau liste actualizate periodic ale societăților acreditate care oferă serviciile unor astfel de experți. Statele membre pot utiliza în acest scop aceleași mijloace ca și pentru experții în domeniul certificării și inspecției performanței energetice în temeiul articolului 17 din Directiva 2010/31/UE.

Articolul 4

Eliberarea certificatului de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente și termenele și condițiile de utilizarea a acestuia

(1) Orice operator economic poate solicita experților menționați la articolul 3 o evaluare a indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente și un certificat pentru clădirea sau unitatea de clădire respectivă. (2) Expertul verifică fiabilitatea informațiilor colectate pentru evaluarea gradului de pregătire pentru soluții inteligente a clădirii sau a unității de clădire, precum și pentru eliberarea certificatului de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente. (3) Dacă este relevant, atunci când evaluează gradul de pregătire a unei clădiri sau a unei unități de clădire, expertul poate lua în considerare alți indicatori regionali sau naționali, precum și metodele de evaluare aferente. (4) Un certificat de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente trebuie emis numai pe baza unei astfel de evaluări efectuate de un expert calificat sau acreditat. (5) Certificatul de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente trebuie să includă elementele enumerate în anexa IX la Regulamentul delegat (UE) 2020/2155. (6) Valabilitatea certificatului de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente nu trebuie să depășească 10 ani. Cu toate acestea, în cazul unei schimbări semnificative într-o clădire sau într-o unitate de clădire care ar fi avut un impact asupra evaluării inițiale a gradului de pregătire pentru soluții inteligente, se recomandă un nou certificat.

Articolul 5

Cuplarea cu sistemele de certificare și de inspecție în materie de performanță energetică

(1) Statele membre care decid să pună în aplicare sistemul privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente pot cupla emiterea unui certificat de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente cu sistemul lor de certificare a performanței energetice sau cu sistemul lor de inspecție a sistemelor de încălzire, de climatizare și a sistemelor combinate de încălzire sau de climatizare și de ventilație în temeiul Directivei 2010/31/UE sau cu sistemul lor de audituri energetice în temeiul Directivei 2012/27/UE. (2) Statele membre pot decide obligativitatea cuplării cu aceste sisteme, caz în care se emite un certificat de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligențe ori de câte ori trebuie eliberat un certificat de performanță energetică sau ori de câte ori trebuie să se efectueze o inspecție sau un audit sau pot decide ca această cuplare să fie voluntară, caz în care certificatul de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente este emis numai la cererea operatorului economic. (3) În cazul în care statele membre aleg să cupleze sistemul privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente cu sistemul lor de certificare și de inspecție a performanței energetice sau cu sistemul lor de audit energetic, ele se pot baza pe sistemul de control independent instituit deja pentru situațiile respective.

Articolul 6

Autoevaluarea

(1) Până la 1 aprilie 2021, Comisia pune la dispoziție pe site-ul său internet un cadru care să permită proprietarilor și utilizatorilor de clădiri și altor părți interesate să evalueze gradul de pregătire pentru soluții inteligente a unei clădiri sau a unei unități de clădire. Statele membre pot adapta sau completa acest cadru pentru a fi utilizat în contextul lor național. (2) În cazul în care gradul de pregătire pentru soluții inteligente a unei clădiri sau a unei unități de clădire este evaluat de proprietarii de clădiri, de utilizatori sau de alte părți interesate fără intervenția unui expert, acest lucru nu poate conduce la emiterea unui certificat de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente.

Articolul 7

Monitorizarea și promovarea sistemului privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente

(1) În cazul în care statele membre decid să pună în aplicare sistemul privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente, experții care își desfășoară activitatea pe teritoriul statului membru respectiv sau al statelor membre respective raportează datele referitoare la certificatele de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente pe care le emit autorităților naționale sau, după caz, autorităților regionale din statele membre respective, în conformitate cu anexa la prezentul regulament. (2) Statele membre care decid să pună în aplicare sistemul privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente raportează anual Comisiei numărul de certificate de indicator al gradului de pregătire pentru soluții inteligente eliberate pe teritoriul lor și statisticile conexe, astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament. (3) Comisia, pe baza consultărilor cu statele membre, cu experții și cu părțile interesate și pe baza datelor furnizate de experți, monitorizează adoptarea de către piață a sistemului privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente. (4) Statele membre care decid să pună în aplicare sistemul privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente pot stabili măsuri suplimentare pentru a sprijini adoptarea acestuia. Astfel de măsuri pot fi stabilite și raportate în contextul strategiilor de renovare pe termen lung prevăzute la articolul 2a din Directiva 2010/31/UE.

Articolul 8

Testarea sistemului privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente

(1) Statele membre pot efectua o fază de testare a sistemului privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente, fără caracter obligatoriu, la nivel național. (2) Etapele naționale ale testării pot începe de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. (3) Statele membre care efectuează o fază de testare națională prezintă Comisiei un raport cu privire la feedbackul aferent cel târziu la șase luni de la încheierea fazei de testare. (4) Toate modalitățile privind fazele de testare naționale sunt definite de statele membre. Acestea includ, dar nu se limitează la durata, etapizarea, tipurile de clădiri și zonele geografice vizate, aspectele testate ale sistemului privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente, modalitățile de colectare a feedback-ului, criteriile de selecție a experților care efectuează evaluările indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente, decizia de stabilire a existenței unui sistem de control independent ca parte a fazei de testare, decizia privind eliberarea și punerea la dispoziția operatorilor economici a certificatelor în faza de testare și desemnarea unui terț care să gestioneze faza de testare, după caz. (5) La încheierea fazelor de testare naționale, statele membre evaluează rezultatele și decid dacă vor pune în aplicare sistemul privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente. (6) Statele membre care intenționează să efectueze o fază de testare națională trebuie să informeze Comisia înainte de a lansa faza de testare, indicând, de asemenea, dispozițiile aplicabile. (7) Comisia sprijină statele membre care efectuează o fază de testare a indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente la nivel național prin punerea la dispoziție a cadrului menționat la articolul 6 din prezentul regulament și prin sprijinirea schimbului de informații și de bune practici. (8) Comisia, în consultare cu statele membre, monitorizează fazele de testare ale sistemului privind indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente. (9) Statele membre care aleg să desfășoare faza de testare pot include în raportul lor către Comisie o analiză sau o evaluare a datelor colectate de experții lor naționali. Aceste analize sau evaluări naționale sunt luate în considerare de Comisie în scopul dezvoltării în continuare a indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente și a metodologiei aferente.

Articolul 9

Reexaminare

După caz, Comisia poate reexamina prezentul regulament până la 1 ianuarie 2026, având în vedere experiența dobândită și progresele realizate în punerea în aplicare a acestuia.

Articolul 10

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.