Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme pentru bolile animalelor care sunt transmisibile la animale sau la oameni, inclusiv dispoziții privind notificarea și raportarea bolilor, programele de supraveghere ale Uniunii, programele de eradicare și statutul de indemn de boală.
(2) Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2020/689 (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 și prevede norme privind supravegherea, programele de eradicare și statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate și emergente ale animalelor. Este necesar ca prezentul regulament să stabilească informațiile, formatele și cerințele procedurale pentru supraveghere, programele de eradicare și statutul de indemn de boală.
(3) Bolile listate, astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 18 din Regulamentul (UE) 2016/429, sunt listate în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din regulamentul respectiv. Având în vedere profilul diferit al bolilor în cauză, este necesar ca focarele cauzate de anumite boli listate să fie notificate imediat la nivelul Uniunii, iar focarele cauzate de alte boli să fie raportate la nivelul Uniunii.
(4) Ținând cont de profilul bolilor în cauză și de statutul sanitar al unui anumit stat membru, al unei anumite zone sau al unui anumit compartiment, este necesar să se impună obligativitatea informării imediate a Comisiei și a celorlalte state membre prin intermediul unei notificări la nivelul Uniunii cu privire la un focar cauzat de anumite boli listate pentru a permite o punere în aplicare în timp util a măsurilor necesare de gestionare a riscurilor. Este necesar ca în prezentul regulament să se stabilească o listă dedicată a bolilor listate pentru care este necesară o notificare imediată la nivelul Uniunii, precum și intervalul de timp pentru o astfel de notificare imediată.
(5) Garanțiile privind sănătatea animală se aplică statelor membre, zonelor și compartimentelor indemne de bolile listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429. Întrucât raportarea privind supravegherea efectuată pentru menținerea statutului de indemn de boală nu este obligatorie, obligația de a notifica apariția unor focare primare cauzate de respectivele boli în termen de 24 de ore de la confirmare este justificată.
(6) În cazul focarelor secundare cauzate de boli listate care fac obiectul notificării, utilizarea consacrată a notificărilor săptămânale grupate este adecvată, ținând cont de profilul bolii și de statutul sanitar al unui stat membru, al unei zone sau al unui compartiment.
(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (3) determină aplicarea normelor de prevenire și control al bolilor în cazul categoriilor de boli listate pentru speciile sau grupurile de specii listate. Este necesar ca prezentul regulament să stabilească obligația statelor membre de a raporta la nivelul Uniunii cu privire la depistarea bolilor de categoria E în conformitate cu respectivul regulament pentru speciile sau grupurile de specii listate, cerințele procedurale și informațiile pentru astfel de raportări.
(8) Pentru a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a notificării și raportării la nivelul Uniunii este necesar să se prevadă normele pentru stabilirea informațiilor care trebuie furnizate, pentru stabilirea procedurilor, a formatelor, a datelor necesare și pentru listarea regiunilor de notificare și de raportare.
(9) În scopul stabilirii informațiilor care trebuie transmise în cadrul unei notificări la nivelul Uniunii astfel cum se menționează la articolul 19 din Regulamentul (UE) 2016/429, este necesar ca unele dintre cerințele referitoare la informații să fie detaliate suplimentar pentru a se asigura aplicarea uniformă a respectivei dispoziții și pentru a facilita introducerea datelor în sistemul computerizat de informare menționat la articolul 22 din respectivul regulament [sistem de informare cu privire la bolile animalelor (Animal Disease Information System – ADIS)].
(10) În scopul raportării la nivelul Uniune cu privire la bolile listate în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (UE) 2016/429, este necesar ca nivelul informațiilor care trebuie furnizate cu privire la depistarea bolilor listate și la programele de eradicare să fie specificat în prezentul regulament.
(11) Articolul 21 din Regulamentul (UE) 2016/429 prevede obligația statelor membre de a stabili regiuni de notificare și de raportare. Pentru a asigura claritatea în cadrul notificării și al raportării la nivelul Uniunii, este necesar ca prezentul regulament să listeze tipurile de regiuni de notificare și de raportare.
(12) În plus, este adecvat să se stabilească proceduri și formate armonizate pentru a asigura raportarea uniformă în ADIS a rezultatelor programelor de supraveghere ale Uniunii și ale programelor de eradicare.
(13) Este necesar ca informațiile furnizate cu privire la rezultatele punerii în aplicare a programelor de eradicare să fie disponibile în ADIS, pentru a permite Comisiei să monitorizeze progresul programelor de eradicare în curs de derulare ale statelor membre. Este necesar ca aceste informații să fie completate cu informații suplimentare în scopul recunoașterii statutului de indemn de boală odată ce eradicarea a fost realizată.
(14) În cazul bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429, statutul sanitar al teritoriului unui stat membru ar putea diferi între o parte a teritoriului recunoscută ca indemnă de boală și alte părți ale teritoriului în care există sau nu un program de eradicare vizând aceeași boală. Este necesar ca ADIS să permită compilarea datelor și, în situațiile în care este relevant, integrarea unor date suplimentare privind numărul total de focare și speciile sau grupurile de specii listate afectate.
(15) Articolul 28 din Regulamentul (UE) 2016/429 prevede obligația statelor membre de a transmite Comisiei programe de supraveghere ale Uniunii. Articolul 31 din Regulamentul (UE) 2016/429 prevede obligația statelor membre de a transmite programe de eradicare obligatorii și opționale vizând bolile listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (b) și (c) din respectivul regulament. Pentru a asigura aplicarea uniformă a acestor dispoziții, este necesar ca prezentul regulament să prevadă un format și o procedură comune pentru transmiterea programelor respective.
(16) Este necesar ca statele membre să transmită Comisiei o cerere vizând aprobarea statutului de indemn de boală în ceea ce privește bolile de categoriile B și C. Pentru a asigura transmiterea uniformă a acestor cereri de către statele membre, este adecvat să se specifice informațiile, formatul și mijloacele de transmitere a datelor necesare pentru cererile în cauză.
(17) Întrucât Regulamentul (UE) 2016/429 se aplică începând cu 21 aprilie 2021, este necesar ca prezentul regulament să se aplice, de asemenea, de la data respectivă.
(18) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,