Recitale
(1) Articolul 7 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (2), coroborat cu anexa VI la regulamentul respectiv, prevede o listă a plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte a căror introducere în Uniune este interzisă, precum și țările terțe, grupurile de țări terțe sau zonele specifice din țările terțe cărora li se aplică interdicția, în conformitate cu articolul 40 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/2031.
(2) Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072, coroborat cu anexa VII la regulamentul respectiv, prevede o listă a plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte originare din țări terțe și cerințele speciale corespunzătoare pentru introducerea acestora pe teritoriul Uniunii, menționate la articolul 41 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/2031.
(3) În plus, articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072, coroborat cu anexa VIII la regulamentul respectiv, prevede o listă a plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte, originare de pe teritoriul Uniunii, precum și cerințele speciale corespunzătoare pentru circulația acestora pe teritoriul Uniunii, menționate la articolul 41 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/2031.
(4) De la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2072, a devenit clar că, în anumite cazuri excepționale, trebuie să fie adoptate anumite acte de punere în aplicare, de stabilire a interdicțiilor temporare sau a cerințelor speciale pentru introducerea sau circulația anumitor plante, produse vegetale sau a altor obiecte, pe teritoriul Uniunii, în temeiul articolului 28 alineatul (1), al articolului 30 alineatul (1), al articolului 40 alineatul (2), al articolului 41 alineatul (2), al articolului 42 alineatul (3), al articolului 42 alineatul (4) sau al articolului 49 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, pentru a aborda riscurile fitosanitare specifice care nu au fost evaluate suficient. Acest lucru va permite evaluarea în continuare a riscurilor fitosanitare abordate prin aceste interdicții sau cerințe speciale pentru a determina statutul lor fitosanitar.
(5) Prin urmare, articolele 7 și 8 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 trebuie să prevadă că interdicțiile sau cerințele speciale respective se aplică fără a aduce atingere actelor respective.
(6) Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 să fie modificat în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,