Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2015/2283 stabilește norme pentru introducerea pe piață și utilizarea alimentelor noi în Uniune.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2468 al Comisiei (2) stabilește cerințele administrative și științifice aplicabile alimentelor tradiționale provenite din țări terțe.
(3) Regulamentul (UE) 2019/1381 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a modificat Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și Regulamentul (UE) 2015/2283. Modificările respective vizează consolidarea transparenței și a sustenabilității evaluării de către UE a riscurilor în toate domeniile lanțului alimentar în care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) pune la dispoziție o evaluare științifică a riscurilor, inclusiv în domeniul alimentelor tradiționale provenite din țări terțe.
(4) În ceea ce privește introducerea pe piață a unor alimente tradiționale provenite din țări terțe, modificările aduse Regulamentului (CE) nr. 178/2002 au introdus noi dispoziții privind, printre altele: consultanța prealabilă generală oferită de personalul autorității la cererea unui potențial solicitant sau a unui notificator și obligația de a notifica studiile comandate sau efectuate de către operatorii economici în sprijinul unei cereri sau al unei notificări și consecințele nerespectării acestei obligații. Modificările au introdus, de asemenea, dispoziții privind publicarea de către autoritate a tuturor datelor științifice, studiilor și a altor informații care vin în sprijinul cererilor, cu excepția informațiilor confidențiale, încă de la începutul procesului de evaluare a riscurilor, urmată de o consultare a părților terțe. Modificările au stabilit totodată cerințe procedurale specifice pentru transmiterea cererilor de tratament confidențial și evaluarea acestora de către autoritate în legătură cu informațiile prezentate de către un solicitant, atunci când Comisia solicită avizul autorității.
(5) Regulamentul (UE) 2019/1381 a modificat, de asemenea, Regulamentul (UE) 2015/2283 în sensul publicării de către autoritate a notificărilor în cazul în care aceasta prezintă obiecții privind siguranța motivate în mod corespunzător, precum, precum și al includerii unor dispoziții care să asigure consecvența cu adaptările Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și ținând seama de specificitățile sectoriale în ceea ce privește informațiile confidențiale.
(6) Având în vedere sfera de cuprindere și aplicarea tuturor acestor modificări, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2468 trebuie să fie adaptat pentru a ține seama de modificările referitoare la conținutul, modul de redactare și prezentare a notificărilor și a cererilor menționate la articolele 14 și 16 din Regulamentul (UE) 2015/2283, la modalitățile de verificare a valabilității notificărilor și a cererilor și la informațiile care trebuie incluse în avizele autorității. În special, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2468 trebuie să facă trimitere la formatele-standard de date și să solicite furnizarea în cadrul cererilor a unor informații care să demonstreze conformitatea cu cerința de notificare prevăzută la articolul 32b din Regulamentul (CE) nr. 178/2002. De asemenea, el trebuie să clarifice faptul că evaluarea conformității cu cerința de notificare face parte din verificarea validității unei cereri.
(7) În plus, având în vedere faptul că autoritatea este responsabilă de gestionarea bazei de date conținând studiile, în conformitate cu articolul 32b din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, trebuie să existe posibilitatea consultării autorității de către Comisie în cadrul verificării valabilității cererilor și a notificărilor, în special pentru a se asigura că notificarea sau cererea îndeplinește cerințele relevante prevăzute la articolul respectiv.
(8) Atunci când se efectuează consultări publice în cursul evaluării riscurilor în conformitate cu articolul 32c alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, avizul autorității trebuie să includă și rezultatele acestor consultări, în conformitate cu cerințele în materie de transparență pe care trebuie să le respecte autoritatea.
(9) Prezentul regulament trebuie să se aplice de la 27 martie 2021, precum și notificărilor și cererilor depuse începând de la data respectivă, care reprezintă data de aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1381.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,