Recitale
(1) Acordul de Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, aprobat de Uniune la 5 octombrie 2016 (2) („Acordul de la Paris”) are drept scop consolidarea răspunsului la schimbările climatice, printre altele prin corelarea fluxurilor de investiții cu demersurile către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezilientă la schimbările climatice.
(2) La 11 decembrie 2019, Comisia a adoptat Comunicarea sa către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Pactul verde european” (3). Acest Pact verde european este o nouă strategie de creștere care are drept scop transformarea Uniunii într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și competitivă, în care să nu existe emisii nete de gaze cu efect de seră în 2050 și în care creșterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor. Pentru punerea în aplicare a Pactului verde european, trebuie să se transmită investitorilor semnale clare, pe termen lung, astfel încât să se evite activele depreciate și să se mobilizeze finanțare durabilă.
(3) Regulamentul (UE) 2016/1011 impune administratorilor de indici de referință obligația să explice în declarația privind indicii de referință modul în care factorii de mediu, sociali și de guvernanță (MSG) se reflectă în fiecare indice de referință sau familie de indici de referință furnizați și publicați.
(4) Modalitățile diferite de explicare a modului în care se reflectă factorii MSG ar conduce la o lipsă de comparabilitate între indicii de referință și la o lipsă de claritate în ceea ce privește domeniul de aplicare și obiectivele factorilor MSG. Prin urmare, este necesar să se specifice conținutul acestei explicații și să se stabilească un formular care trebuie utilizat.
(5) Pentru a adapta mai bine informațiile pentru investitori, cerința de a explica modul în care factorii MSG se reflectă în fiecare indice de referință sau familie de indici de referință furnizați și publicați ar trebui să țină seama de activele suport care stau la baza indicilor de referință. Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice indicilor de referință ale căror active suport nu au un impact asupra schimbărilor climatice, cum ar fi indicii de referință pentru rata dobânzii și indicii de referință pentru cursul de schimb.
(6) Explicația privind modul în care se reflectă factorii MSG ar trebui să prezinte scorul corespunzător al factorilor MSG relevanți pentru indicele de referință, iar scorul ar trebui exprimat printr-o valoare medie ponderată agregată. Un astfel de scor nu ar trebui să fie prezentat pentru fiecare componentă a indicilor de referință. În cazul în care este relevant și adecvat, administratorii de indici de referință ar trebui să poată să furnizeze informații MSG suplimentare.
(7) Având în vedere caracteristicile și obiectivelor lor, ar trebui stabilite cerințe specifice privind publicarea de informații pentru indicii UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și pentru indicii UE de referință aliniați la Acordul de la Paris, precum și pentru indicii de referință semnificativi pentru obligațiuni și acțiuni.
(8) Pentru a furniza utilizatorilor indicilor de referință informații exacte și actualizate, administratorii de indici de referință ar trebui să actualizeze informațiile furnizate, astfel încât acestea să reflecte orice modificare adusă declarației privind indicii de referință și ar trebui să indice motivul pentru care au fost actualizate informațiile și datele la care au fost actualizate,