Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a fost modificat anterior. Întrucât se impun noi modificări substanțiale, ar trebui, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivului regulament.
(2) Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și dezvolta Uniunea drept un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor. Pentru realizarea unui asemenea spațiu, printre alte măsuri, Uniunea trebuie să adopte măsurile în domeniul cooperării judiciare în materie civilă care sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.
(3) În scopul bunei funcționări a pieței interne și al dezvoltării unui spațiu de justiție în materie civilă în Uniune, este necesar să se îmbunătățească și să se accelereze în continuare transmiterea și notificarea sau comunicarea între statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială, garantându-se în același timp un nivel ridicat de securitate și protecție în ceea ce privește transmiterea acestor acte, apărarea drepturilor destinatarilor și protecția vieții private și a datelor cu caracter personal. Prezentul regulament urmărește îmbunătățirea eficacității și a celerității procedurilor judiciare, prin simplificarea și optimizarea acestora în materie de notificare sau comunicare a actelor judiciare și extrajudiciare la nivelul Uniunii, contribuind, totodată, la reducerea întârzierilor și a costurilor pentru persoanele fizice și pentru mediul de afaceri. Sporirea gradului de securitate juridică și simplificarea, optimizarea și digitalizarea procedurilor vor încuraja persoanele fizice și mediul de afaceri să se implice în tranzacții transfrontaliere, stimulând astfel schimburile comerciale în Uniune și stimulând, astfel, funcționarea pieței interne.
(4) Prezentul regulament stabilește norme pentru notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială. Acesta nu ar trebui să se aplice în cazul notificării sau comunicării de acte judiciare și extrajudiciare în alte domenii, precum cel fiscal, vamal sau administrativ.
(5) Notificarea sau comunicarea transfrontalieră ar trebui interpretată ca fiind notificarea sau comunicarea dintr-un stat membru către alt stat membru.
(6) Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice în ceea ce privește notificarea sau comunicarea actelor către reprezentantul autorizat al părții în statul membru al instanței, dar ar trebui să se aplice în ceea ce privește notificarea sau comunicarea oricărui act către o parte aflată într-un alt stat membru, dacă o astfel de notificare sau comunicare este necesară în temeiul dreptului statului membru al instanței, indiferent dacă a avut sau nu loc notificarea sau comunicarea actului către reprezentantul părții.
(7) În cazul în care destinatarul nu are o adresă cunoscută în scopul notificării sau al comunicării în statul membru al instanței, dar are una sau mai multe adrese cunoscute în scopul notificării sau al comunicării în unul sau mai multe dintre celelalte state membre, actul ar trebui să fie transmis respectivului stat membru pentru a fi notificat sau comunicat în temeiul prezentului regulament. Această situație nu ar trebui să fie interpretată ca reprezentând o notificare sau comunicare la nivel național în cadrul statului membru al instanței. În special, actul nu ar trebui să fie notificat sau comunicat destinatarului prin intermediul unei metode fictive de notificare sau comunicare, cum ar fi notificarea sau comunicarea prin afișare la avizierul instanței sau prin depunerea actului la dosarul instanței.
(8) În sensul prezentului regulament, noțiunea de „acte extrajudiciare” ar trebui să fie interpretată ca incluzând actele care au fost întocmite sau legalizate de o autoritate publică sau de un funcționar public și alte acte a căror transmitere formală către destinatarul lor care locuiește într-un alt stat membru este necesară pentru exercitarea, dovada sau garantarea unui drept sau a unei pretenții juridice în materie civilă sau comercială. Noțiunea de „acte extrajudiciare” nu ar trebui să fie interpretată ca incluzând actele emise de autorități administrative în vederea unor proceduri administrative.
(9) Eficiența și celeritatea procedurilor judiciare în materie civilă necesită transmiterea actelor judiciare și extrajudiciare în mod direct și prin mijloace rapide între organismele locale desemnate de statele membre. Statele membre ar trebui să poată desemna agenții de transmitere și de primire distincte sau una ori mai multe agenții care să îndeplinească ambele funcții pe o durată de cinci ani. Această desemnare ar trebui să poată fi însă reînnoită la fiecare cinci ani.
(10) Pentru a se asigura transmiterea rapidă a actelor între statele membre în scopul notificării sau comunicării, ar trebui să se utilizeze orice tehnologie modernă de comunicații adecvată, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții privind integritatea și fiabilitatea actului primit. Prin urmare, ca regulă, orice comunicare și schimb de acte între agențiile și organismele desemnate de statele membre ar trebui să se efectueze prin intermediul unui sistem informatic descentralizat, securizat și fiabil, care să includă sisteme informatice naționale care sunt interconectate și interoperabile din punct de vedere tehnic, ca de exemplu, și fără a aduce atingere progreselor tehnologice viitoare, pe baza e-CODEX. În consecință, ar trebui să fie elaborat un sistem informatic descentralizat pentru schimbul de date în temeiul prezentului regulament. Caracterul descentralizat al sistemului informatic respectiv ar permite schimbul de date exclusiv între statele membre, fără ca vreuna dintre instituțiile Uniunii să fie implicată în acest schimb.
(11) Fără a aduce atingere unor posibile progrese tehnologice viitoare, sistemul informatic descentralizat securizat și componentele sale nu ar trebui înțelese ca reprezentând neapărat un serviciu de distribuție electronică înregistrată calificat, în înțelesul definiției din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (4).
(12) Comisiei ar trebui să-i revină răspunderea pentru elaborarea, întreținerea și dezvoltarea viitoare a unui software de implementare de referință, pe care statele membre ar trebui să îl poată utiliza în locul unui sistem informatic național, în conformitate cu principiul protecției datelor începând cu momentul conceperii și cu principiul protecției datelor în mod implicit. La proiectarea, dezvoltarea și întreținerea software-ului de implementare de referință Comisia ar trebui să asigure respectarea cerințelor în materie de protecție a datelor și a principiilor de protecție a datelor prevăzute în Regulamentele (UE) 2018/1725 (5) și (UE) 2016/679 (6) ale Parlamentului European și ale Consiliului, în special a principiului protecției datelor începând cu momentul conceperii și a principiului protecției datelor în mod implicit. Software-ul de implementare de referință ar trebui, de asemenea, să includă măsurile tehnice adecvate și să permită măsurile organizatorice necesare pentru a asigura un nivel de securitate și de interoperabilitate care să fie adecvat pentru schimbul de informații în contextul notificării sau comunicării actelor.
(13) În ceea ce privește componentele sistemului informatic descentralizat aflate în responsabilitatea Uniunii, entitatea care le administrează ar trebui să dispună de resurse suficiente pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a respectivului sistem.
(14) Autorității competente sau autorităților competente în temeiul dreptului intern ar trebui să le revină răspunderea în calitate de operatori în înțelesul Regulamentului (UE) 2016/679 pentru prelucrarea datelor cu caracter personal pe care o efectuează în temeiul prezentului regulament cu ocazia transmiterii de acte între statele membre.
(15) Transmiterea prin intermediul sistemului informatic descentralizat ar putea deveni imposibilă ca urmare a unei perturbări a sistemului. Alte mijloace de comunicare ar putea fi mai adecvate, de asemenea, în circumstanțe excepționale, printre care în situații în care conversia unei documentații voluminoase în format electronic ar impune agenției de transmitere o sarcină administrativă disproporționată sau atunci când actul original este necesar pe suport de hârtie pentru a se evalua autenticitatea sa. Atunci când nu este folosit sistemul informatic descentralizat, transmiterea ar trebui efectuată prin cele mai adecvate mijloace alternative. Astfel de mijloace alternative ar trebui să implice, printre altele, ca transmiterea să fie efectuată cât mai rapid posibil și într-un mod securizat prin alte mijloace electronice securizate sau printr-un serviciu poștal.
(16) În vederea îmbunătățirii transmiterii în format electronic transfrontaliere de acte prin sistemul informatic descentralizat, acestor acte nu ar trebui să li respingă efectele juridice și nu ar trebui considerate inadmisibile ca mijloace de probă în proceduri exclusiv pentru motivul că sunt în format electronic. Cu toate acestea, acest principiu nu ar trebui să aducă atingere determinării efectelor juridice sau admisibilității unor astfel de acte ca mijloace de probă în conformitate cu dreptul intern. De asemenea, acest principiu nu ar trebui să aducă atingere nici dispozițiilor de drept intern privind conversiunea actelor.
(17) Pentru a facilita transmiterea și notificarea sau comunicarea actelor între statele membre, ar trebui să fie utilizate formularele prevăzute în anexa I. Actul care urmează să fie transmis ar trebui să fie însoțit de o cerere redactată folosind formularul A din anexa I. Formularul ar trebui completat în limba oficială a statului membru de destinație sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în statul membru în cauză, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă notificarea sau comunicarea, sau într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă. Fiecare stat membru ar trebui să indice limba sau limbile oficiale ale Uniunii, altele decât cea sau cele proprii, pe care le poate accepta.
(18) Agenției de transmitere ar trebui să i se trimită, în mod automat prin intermediul sistemului informatic descentralizat sau prin alte mijloace, cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de șapte zile de la primirea actului, o confirmare de primire utilizând formularul D din anexa I.
(19) În situația în care primește un certificat de neefectuare a notificării sau a comunicării actelor, este important pentru agenția de transmitere să cunoască dacă autoritățile din statul membru de destinație au prezentat sau nu cereri registrelor de evidență a domiciliilor sau altor baze de date, în cazul în care există astfel de registre sau de baze de date, pentru o căutare a unei noi adrese a persoanei căreia trebuie să i se notifice sau comunice actul. Prin urmare, statele membre ar trebui să informeze Comisia dacă autoritățile lor prezintă astfel de cereri din proprie inițiativă în cazurile în care adresa indicată în cererea de notificare sau de comunicare nu este corectă. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să impună autorităților statelor membre obligația de a prezenta astfel de cereri.
(20) În cazul în care, pe baza informațiilor sau a actelor transmise, nu se poate executa o cerere de notificare sau de comunicare, atunci când această cerere nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, atunci când neîndeplinirea cerințelor de formă face imposibilă notificarea sau comunicarea, sau atunci când această cerere a fost transmisă unei agenții de primire care nu are competență teritorială, agenția de primire ia măsurile menționate în prezentul regulament fără întârzieri nejustificate, nerezonabile și inutile, în funcție de circumstanțele specifice, inclusiv de mijloacele de comunicare aflate la dispoziția sa.
(21) Rapiditatea transmiterii necesită ca notificarea sau comunicarea actelor să se efectueze în termen de câteva zile de la primirea actului. Notificarea sau comunicarea actelor ar trebui efectuată cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de o lună de la primirea acestora de către agenția de primire.
(22) Agenția de primire ar trebui să ia în continuare toate măsurile necesare pentru notificarea sau comunicarea actului chiar și în cazurile în care notificarea sau comunicarea nu a fost posibilă în termen de o lună de la primirea actului, de exemplu, pentru că pârâtul nu s-a aflat la domiciliul său, fiind în vacanță sau nu s-a aflat la locul său de muncă, fiind în deplasare în interes de serviciu. Cu toate acestea, pentru a se evita ca agenția de primire să aibă pe termen nelimitat obligația de a lua măsurile necesare pentru notificarea sau comunicarea unui act, agenția de transmitere ar trebui să poată preciza un termen ulterior căruia notificarea sau comunicarea nu mai este necesară, folosind formularul A din anexa I.
(23) Pentru a asigura eficacitatea prezentului regulament, circumstanțele în care este posibil să se refuze notificarea sau comunicarea actelor ar trebui să se limiteze la situații excepționale.
(24) În toate cazurile în care actul care trebuie notificat sau comunicat nu este redactat în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului de notificare sau comunicare, agenția de primire ar trebui să informeze destinatarul în scris, utilizând formularul L din anexa I, cu privire la faptul că destinatarul poate refuza să accepte actul care se notifică sau comunică în cazul în care actul nu este redactat nici într-o limbă pe care destinatarul o înțelege și nici în limba oficială ori într-una dintre limbile oficiale ale locului de notificare sau comunicare. Această regulă ar trebui să se aplice și în cazul oricăror notificări sau comunicări ulterioare după ce destinatarul și-a exercitat dreptul de refuz. Dreptul de refuz ar trebui să se aplice și în cazul notificării sau comunicării prin intermediul agenților diplomatici sau al funcționarilor consulari, în cazul notificării sau comunicării prin servicii poștale, în cazul notificării sau comunicării electronice și în cazul notificării sau comunicării directe. Ar trebui să fie posibil să se remedieze notificarea sau comunicarea actului refuzat prin notificarea sau comunicarea unei traduceri a actului către destinatar.
(25) În cazul în care la actul care trebuie notificat sau comunicat este anexată o traducere, aceasta ar trebui să fie legalizată, sau considerată acceptabilă, pe baza altor criterii, pentru desfășurarea procedurilor în conformitate cu dreptul statului membru de origine. Traducerea ar trebui pusă la dispoziția statului membru în care urmează să aibă loc notificarea sau comunicarea. Traducerea actelor într-o altă limbă pentru a asigura respectarea prezentului regulament nu aduce atingere posibilității destinatarului de a contesta corectitudinea traducerii în conformitate cu dreptul statului membru al instanței.
(26) Dacă destinatarul a refuzat să accepte actul, iar instanța sau autoritatea sesizată în cauză decide, în urma verificării, că refuzul nu a fost justificat, respectiva instanță sau autoritate ar trebui să aibă în vedere un mod adecvat de a-l informa pe destinatar în legătură cu respectiva decizie, în conformitate cu dreptul intern. Pentru a verifica dacă refuzul a fost sau nu justificat, instanța sau autoritatea ar trebui să ia în considerare toate informațiile relevante de la dosar pentru a determina competențele lingvistice ale destinatarului. Dacă este relevant, atunci când evaluează competențele lingvistice ale destinatarului, instanța ar putea ține cont de elemente de fapt, cum ar fi documente redactate de către destinatar în limba în cauză, dacă profesia destinatarului presupune sau nu anumite competențe lingvistice, dacă destinatarul este sau nu cetățean al statului membru al instanței sau dacă a locuit sau nu în trecut în statul membru respectiv pentru o perioadă lungă de timp.
(27) Date fiind diferențele dintre statele membre în ceea ce privește normele procedurale, data efectivă a notificării sau comunicării variază în funcție de statul membru în cauză. În contextul acestor situații și a dificultăților care pot surveni, prezentul regulament ar trebui să prevadă un sistem prin care dreptul statului membru de destinație să fie cel care stabilește data notificării sau a comunicării. Cu toate acestea, în cazul în care, în temeiul dreptului intern al unui stat membru, un act trebuie notificat sau comunicat într-un termen determinat, data luată în considerare, în ceea ce privește solicitantul, ar trebui să fie cea stabilită de dreptul acelui stat membru. Respectivul sistem al datei duble există numai într-un număr restrâns de state membre. Dacă aplică respectivul sistem, statele membre ar trebui să comunice Comisiei respectiva informație, care ar trebui să pună informația la dispoziție în format electronic prin intermediul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială constituită prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului (7) și pe portalul european e-justiție.
(28) Pentru facilitarea accesului la justiție, statele membre ar trebui să stabilească o taxă unică și fixă pentru angajarea unui executor judecătoresc sau a unei persoane competente, în conformitate cu dreptul statului membru de destinație. Respectiva taxă unică și fixă ar trebui să respecte principiile proporționalității și nediscriminării. Obligativitatea unei taxe unice fixe nu ar trebui să excludă posibilitatea ca statele membre să stabilească diferite taxe pentru diferite tipuri de notificare sau comunicare, atât timp cât principiile menționate sunt respectate.
(29) Fiecare stat membru ar trebui să aibă libertatea de a efectua notificarea sau comunicarea actelor către persoane rezidente în alt stat membru prin intermediul serviciilor poștale, în mod direct prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau echivalentul acesteia. Serviciul poștal, privat sau public, ar trebui să poată fi utilizat pentru notificarea sau comunicarea actelor sub diferite tipuri de scrisori, inclusiv prin trimiteri grupate de scrisori.
(30) În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (8), notificarea sau comunicarea directă prin intermediul serviciilor poștale în temeiul prezentului regulament ar trebui considerată a fi valabil efectuată chiar dacă actul nu a fost remis personal destinatarului, în cazul în care a fost notificat sau comunicat la domiciliul acestuia unei persoane adulte care locuiește la aceeași adresă cu destinatarul sau care este angajată de către destinatar la respectiva adresă și care are capacitatea și este dispusă să accepte actul, cu excepția cazului în care dreptul intern al statului membru al instanței permite notificarea sau comunicarea actului respectiv numai personal destinatarului.
(31) Eficiența și celeritatea procedurilor judiciare transfrontaliere necesită canale directe, rapide și sigure prin care persoanelor din alte state membre să li se notifice sau comunice acte. Prin urmare, ar trebui să fie posibil să se notifice sau să se comunice acte direct prin mijloace electronice unui destinatar care are o adresă cunoscută în scopul notificării sau al comunicării în alt stat membru. Condițiile de utilizare a unui astfel de tip de servicii electronice directe ar trebui să fie de așa natură încât să garanteze că notificarea sau comunicarea electronică se efectuează numai prin mijloace electronice care sunt disponibile în temeiul dreptului statului membru al instanței pentru notificarea sau comunicarea de acte la nivel național, și să asigure garanții adecvate pentru protejarea intereselor destinatarilor, inclusiv standarde tehnice înalte și obligativitatea consimțământului expres al destinatarului.
(32) Ar trebui să fie posibilă notificarea sau comunicarea actelor către destinatar în format electronic prin folosirea unor servicii de distribuție electronică înregistrată calificate în sensul Regulamentului (UE) nr. 910/2014, cu condiția ca destinatarul să își fi dat în prealabil consimțământul expres pentru utilizarea de mijloace electronice în scopul notificării sau comunicării de acte în cursul procedurilor judiciare. În astfel de situații, consimțământul expres prealabil ar putea fi acordat fie pentru proceduri specifice, fie sub forma unui consimțământ general de a-i fi notificate sau comunicate acte în cursul procedurilor judiciare prin intermediul acestei metode de notificare sau de comunicare. De asemenea, respectivul consimțământ ar putea fi dat atunci când, în temeiul dreptului statului membru al instanței, actele de procedură ar putea fi notificate sau comunicate prin intermediul unui sistem electronic și destinatarul și-a dat acordul cu privire la utilizarea acestui sistem în ceea ce privește notificarea sau comunicarea actelor înainte să fi fost notificate sau comunicate către destinatar acte prin intermediul acestui sistem.
(33) Actele i-ar putea fi notificate sau comunicate în format electronic destinatarului fără să fie folosite servicii de distribuție electronică înregistrată calificate în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 910/2014, cu condiția ca destinatarul să își fi exprimat în prealabil, în fața instanței sau a autorității sesizate în cauză sau în fața părții responsabile de notificare sau comunicare în cursul respectivei proceduri, consimțământul expres privind utilizarea în cursul respectivei proceduri a e-mailului transmis către o adresă de e-mail specificată, cu condiția să fi fost obținută dovada primirii actului de către destinatar. Destinatarul ar trebui să confirme primirea actului prin semnarea și trimiterea înapoi a unei confirmări de primire sau prin trimiterea înapoi a unui e-mail de la adresa de e-mail furnizată de destinatar în vederea notificării sau a comunicării. Ar trebui să fie posibilă semnarea electronică a confirmării de primire. Pentru a garanta securitatea transmiterii, statele membre ar putea preciza condiții suplimentare în care acestea vor accepta notificarea sau comunicarea în format electronic prin e-mail, în cazul în care dreptul intern prevede condiții mai stricte în ceea ce privește notificarea sau comunicarea în format electronic prin e-mail sau în cazul în care dreptul intern nu permite astfel de notificare sau comunicare prin e-mail. Astfel de condiții ar putea să se refere la aspecte precum identificarea expeditorului și a destinatarului, integritatea actelor trimise și protecția transmisiei împotriva interferențelor din exterior.
(34) Orice persoană care are un interes într-o anumită procedură judiciară ar trebui să poată efectua notificarea sau comunicarea actelor direct prin intermediul executorilor judecătorești, al funcționarilor sau al altor persoane competente din statul membru în care se intenționează efectuarea notificării sau a comunicării, cu condiția ca o astfel de notificare sau comunicare directă să fie permisă în conformitate cu dreptul acelui stat membru.
(35) În cazul în care dreptul intern și prezentul regulament conferă instanței dreptul de a pronunța o hotărâre chiar și în absența certificatului de efectuare a notificării sau comunicării ori remiterii actului de sesizare a instanței sau a unui act echivalent acestuia, ar trebui întreprinse toate demersurile rezonabile în sensul obținerii certificatului prin intermediul autorităților sau organismelor competente ale statului membru de destinație înainte de a se pronunța orice hotărâre, în conformitate cu orice alte cerințe legate de protecția intereselor pârâtului. Dacă acest lucru nu este incompatibil cu dreptul intern, ar trebui depuse toate eforturile rezonabile pentru informarea pârâtului a cărui adresă sau al cărui cont sunt cunoscute de instanța sesizată cu privire la faptul că a fost inițiată o procedură judiciară, prin orice canal de comunicare disponibil, inclusiv prin tehnologii moderne de comunicații.
(36) Comisia ar trebui să elaboreze un manual care să cuprindă informațiile relevante pentru aplicarea corespunzătoare a prezentului regulament. Manualul ar trebui să fie pus la dispoziție prin Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială. Comisia și statele membre ar trebui să ia toate măsurile pentru a se asigura că informațiile din manual sunt actualizate și complete, în special în ceea ce privește datele de contact ale agențiilor de primire și ale agențiilor de transmitere.
(37) Pentru calcularea duratelor și a termenelor stabilite prin prezentul regulament ar trebui să se aplice Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (9).
(38) În vederea actualizării formularelor din anexa I la prezentul regulament sau al efectuării unor modificări tehnice ale respectivelor formulare, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea respectivei anexe. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (10). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(39) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să îi fie conferite competențe de executare. Respectivele competențe de executare ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (11).
(40) Prezentul regulament ar trebui să prevaleze asupra prevederilor din acordurile sau înțelegerile bilaterale sau multilaterale încheiate de statele membre, care au același domeniu de aplicare ca prezentul regulament, în special, Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în raporturile dintre statele membre care sunt părți la aceste instrumente. Prezentul regulament nu împiedică statele membre să mențină sau să încheie acorduri sau înțelegeri vizând accelerarea sau simplificarea transmiterii actelor, cu condiția ca respectivele acorduri sau înțelegeri să fie compatibile cu prezentul regulament.
(41) Drepturile și libertățile fundamentale ale tuturor persoanelor implicate ar trebui să fie pe deplin respectate în conformitate cu dreptul Uniunii, în special dreptul la acces egal la justiție, la nediscriminare și la protecția datelor cu caracter personal și a vieții private.
(42) Informațiile transmise în temeiul prezentului regulament ar trebui să beneficieze de o protecție corespunzătoare. Această protecție intră sub incidența Regulamentului (UE) 2016/679 și a Directivei 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12). Datele cu caracter personal care nu sunt relevante pentru tratarea unui anumit caz ar trebui șterse imediat.
(43) În conformitate cu punctele 22 și 23 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016, Comisia ar trebui să evalueze prezentul regulament pe baza informațiilor colectate prin mecanisme specifice de monitorizare pentru a evalua efectele reale ale prezentului regulament și necesitatea unor măsuri suplimentare. În cazul în care colectează date privind notificarea sau comunicarea actelor în temeiul prezentului regulament și, în special, informații privind numărul de cereri transmise și de cereri primite, numărul de cazuri în care transmiterea a fost efectuată prin alte mijloace decât prin intermediul sistemului informatic descentralizat, numărul de certificate primite de neefectuare a notificării sau comunicării actelor și numărul de notificări privind refuzul din motive de limbă primite de agențiile de transmitere, statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei astfel de date, în scop de monitorizare. Software-ul de implementare de referință dezvoltat de Comisie ca sistem back-end ar trebui să colecteze în mod programat datele necesare în scopuri de monitorizare, iar datele respective ar trebui să fie transmise Comisiei. În cazul în care statele membre aleg să utilizeze un sistem informatic național în locul software-ului de implementare de referință dezvoltat de Comisie, respectivul sistem poate fi echipat să colecteze în mod programat datele respective și, în acest caz, datele respective ar trebui să fie transmise Comisiei.
(44) Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, din cauza diferențelor dintre normele naționale care reglementează competența judiciară și recunoașterea și executarea hotărârilor, dar, având în vedere aplicabilitatea directă și caracterul obligatoriu al prezentului regulament, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea respectivelor obiective.
(45) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 și a emis un aviz la 13 septembrie 2019 (13).
(46) Pentru ca dispozițiile sale să devină mai ușor accesibile și lizibile, Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 ar trebui să fie abrogat și să fie înlocuit cu prezentul regulament.
(47) În conformitate cu articolul 3 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit și Irlanda și-au notificat intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.
(48) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,