Recitale
(1) În contextul focarelor de gripă aviară din Italia, Comisia a adoptat două regulamente privind măsuri excepționale de sprijinire a pieței. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1506 al Comisiei (2) include focarele apărute între 30 aprilie 2016 și 28 septembrie 2017, iar Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1323 al Comisiei (3) include focarele apărute între 1 octombrie 2017 și 30 iunie 2018.
(2) Italia a informat Comisia că în cursul aplicării regulamentelor respective un număr de exploatații care au fost afectate de focare înainte de 28 septembrie 2017 și care au fost compensate în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1506 au fost, de asemenea, afectate de restricții veterinare sub formă de închideri continue obligatorii și de pierderile economice aferente după data de 28 septembrie 2017 și se încadrează în perioada acoperită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1323.
(3) Comisia a primit o cerere oficială din partea Italiei de a include exploatațiile respective în domeniul de aplicare al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1323 pentru a permite compensarea pierderilor lor economice continue după data de 28 septembrie 2017. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1506 a limitat eligibilitatea cofinanțării din partea Uniunii la cheltuielile care au fost plătite de Italia beneficiarilor până la 30 septembrie 2019, în timp ce Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1323 permite în continuare efectuarea de plăți până la 30 septembrie 2020.
(4) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1323 trebuie modificat în consecință.
(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,