Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2019/1021 pune în aplicare angajamentele asumate de Uniune în temeiul Convenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (2) („convenția”) și al Protocolului la Convenția din 1979 privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi referitor la poluanții organici persistenți (3) („protocolul”).
(2) Anexa B la convenție („Restricții”) conține o listă de substanțe chimice pentru care fiecare parte la convenție trebuie să își limiteze producția, utilizarea, importul și exportul, având în vedere scopurile acceptabile și/sau derogările specifice aplicabile menționate în anexa respectivă.
(3) Conferința părților la convenție a decis, în cadrul celei de a noua reuniuni, în conformitate cu articolul 8 alineatul (9) din convenție, să modifice anexa B la convenție în ceea ce privește scopurile acceptabile și derogările specifice pentru acidul perfluoroctan sulfonic (PFOS), sărurile acestuia și fluorura de sulfonil perfluoroctanică (PFOSF). Conferința părților a decis ca utilizarea PFOS, a sărurilor acestuia și a PFOSF pentru acoperirile galvanice (cu metale dure) numai pentru sisteme în buclă închisă să fie considerată drept derogare specifică în loc de scop acceptabil, ca până acum.
(4) Înlocuirea scopului acceptabil cu o derogare specifică în ceea ce privește utilizarea PFOS, a sărurilor acestuia și a PFOSF pentru acoperirile galvanice (cu metale dure) numai pentru sisteme în buclă închisă are drept efect faptul că părților li se permite să utilizeze această derogare pentru o perioadă de maximum cinci ani de la intrarea în vigoare a respectivei modificări. Derogarea poate fi prelungită cu o perioadă suplimentară de cinci ani, în urma unei decizii a Conferinței părților, la cererea uneia dintre părți și pe baza unei justificări privind necesitatea continuării utilizării respective. Prin urmare, în partea A din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1021, rubrica referitoare la acidul perfluoroctan sulfonic și derivații săi (PFOS) ar trebui să fie modificată pentru a reflecta obligațiile prevăzute în convenție.
(5) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/1021 ar trebui modificat în consecință,