Recitale
(1) Pentru a se facilita mobilitatea și a se asigura siguranța navigației și protecția vieților omenești și a mediului, este esențial ca membrii echipajului să dețină certificate care să le ateste calificările. În vederea obținerii acestor certificate, membrii echipajului trebuie să își înregistreze timpul de navigație prin mențiuni valabile înscrise în carnetele lor de serviciu, mențiuni care pot fi verificate în raport cu intrările din jurnalele de bord ale ambarcațiunii pe care a lucrat membrul respectiv al echipajului.
(2) Pentru o punere în aplicare corectă a Directivei (UE) 2017/2397 și pentru prevenirea fraudelor, autoritățile competente care eliberează certificate în conformitate cu directiva respectivă trebuie să se asigure că membrii echipajului dețin doar un singur certificat specific la un moment dat. În contextul identificării unui membru al echipajului, acolo unde este cazul, trebuie să se țină seama în mod corespunzător de Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (2).
(3) Pentru a contribui la administrarea eficientă a certificatelor de calificare ale Uniunii, în temeiul articolului 25 alineatul (1) din Directiva (UE) 2017/2397 statele membre care eliberează certificate în conformitate cu Directiva (UE) 2017/2397 trebuie să instituie registre pentru înregistrarea datelor cu privire la certificatele de calificare ale Uniunii, la carnetele de serviciu și la jurnalele de bord, precum și cu privire la documentele recunoscute în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/2397.
(4) Pentru a se facilita schimbul de informații dintre statele membre și Comisie în scopul punerii în aplicare, al asigurării respectării și al evaluării Directivei (UE) 2017/2397, precum și în scopuri statistice și pentru menținerea siguranței și a ușurinței în navigație, statele membre trebuie să pună la dispoziție/să includă date cu privire la documentele respective și la starea acestora, utilizând o bază de date întreținută de Comisie.
(5) În scopul acelorași obiective, această bază de date trebuie să servească, de asemenea, la furnizarea de informații cu privire la documentele recunoscute în temeiul articolului 10 alineatul (2) sau (3) din Directiva (UE) 2017/2397.
(6) Faptul că certificatele de calificare și carnetele de serviciu sunt deținute de membrii echipajului, în timp ce jurnalul de bord este legat de o ambarcațiune, necesită gestionarea separată a acestor date în temeiul a două cadre diferite. În acest context, trebuie să se țină seama de existența bazei de date europene pentru identificarea navelor, instituită prin Directiva (UE) 2016/1629 a Parlamentului European și a Consiliului (3), care cuprinde informații referitoare la ambarcațiunile de navigație interioară pentru uzul autorităților competente.
(7) Trebuie să se țină seama în mod corespunzător de specificațiile pertinente privind schimbul de date stabilite în legislația relevantă a Uniunii, precum și de principiile și de recomandările stabilite în Planul de acțiune al UE privind guvernarea electronică 2016-2020 (4) și în Cadrul european de interoperabilitate (5). De asemenea, trebuie să se procedeze cu atenția cuvenită, astfel încât, în măsura posibilului, aceste specificații să rămână neutre din punct de vedere tehnologic și deschise tehnologiilor inovatoare. Trebuie să se aplice principiul „doar o singură dată”, precum și principiul interoperabilității implicite.
(8) Ori de câte ori măsurile prevăzute în prezentul regulament delegat implică prelucrarea de date cu caracter personal, această prelucrare trebuie efectuată în conformitate cu legislația Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, în special cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (6), în ceea ce privește prelucrarea de către Comisia Europeană, și cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (7), în ceea ce privește prelucrarea de către autoritățile competente ale statelor membre.
(9) Statele membre, reprezentate de autoritățile competente relevante, stabilesc scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal în registrele naționale. Prin faptul că menține baza de date care furnizează soluția pentru schimbul de date dintre statele membre, Comisia este de asemenea un operator de date. Statele membre, împreună cu Comisia, sunt operatori asociați ai datelor cu caracter personal prelucrate în baza de date a Uniunii. Articolul 26 din Regulamentul (UE) 2016/679 și articolul 28 din Regulamentul (UE) 2018/1725 obligă operatorii asociați să stabilească, în mod transparent, responsabilitățile fiecăruia în ceea ce privește respectarea obligațiilor care le revin în temeiul regulamentelor respective. Prezentul regulament stabilește responsabilitățile în cauză.
(10) Pentru a se asigura drepturi de acces egale în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 și al Regulamentului (UE) 2018/1725, Comisia trebuie considerată operatorul datelor cu caracter personal legate de gestionarea drepturilor de acces la baza de date a Uniunii.
(11) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725.
(12) Din motive de coerență, dispozițiile prezentului regulament trebuie să se aplice, în general, de la aceeași dată ca cea prevăzută pentru transpunerea Directivei (UE) 2017/2397. Trebuie să se prevadă însă o excepție pentru dispozițiile referitoare la exploatarea bazei de date de către Comisie în timpul etapei de testare și la rolul de operator de date al acesteia pentru prelucrarea drepturilor de acces,