Recitale
(1) Directivele 91/672/CEE (3) și 96/50/CE (4) ale Consiliului reprezintă primii pași realizați în direcția armonizării și recunoașterii calificărilor profesionale pentru membrii de echipaj în domeniul navigației interioare.
(2) Cerințele pentru membrii de echipaj ce navighează pe fluviul Rin nu intră în domeniul de aplicare al Directivelor 91/672/CEE și 96/50/CE și sunt stabilite de Comisia Centrală pentru Navigația pe Rin (CCNR), în conformitate cu Regulamentele privind personalul navigant de pe Rin.
(3) Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) se aplică ocupațiilor din domeniul navigației interioare, altele decât cea de comandant de navă. Recunoașterea reciprocă a diplomelor și a certificatelor în temeiul Directivei 2005/36/CE nu este însă pe deplin adaptată în cazul activităților transfrontaliere regulate și frecvente aferente ocupațiilor din domeniul navigației interioare existente mai ales pe căile navigabile interioare conectate la căile navigabile interioare ale unui alt stat membru.
(4) Un studiu de evaluare efectuat de Comisie în 2014 a scos în evidență faptul că limitarea domeniului de aplicare al Directivelor 91/672/CEE și 96/50/CE la comandanții de navă și lipsa de recunoaștere automată pe Rin a brevetelor comandanților de navă eliberate în conformitate cu respectivele directive împiedică mobilitatea membrilor de echipaj în domeniul navigației interioare.
(5) Pentru a facilita mobilitatea și pentru a asigura siguranța navigației, precum și pentru a asigura protecția vieților omenești și a mediului, este esențial ca membrii echipajului de punte, și în special persoanele responsabile în situații de urgență la bordul navelor de pasageri și persoanele implicate în buncherajul navelor alimentate cu gaz natural lichefiat, să dețină certificate care să le ateste calificările. Pentru o aplicare eficace, aceste persoane ar trebui să aibă asupra lor certificatele respective atunci când își exercită ocupația. Considerațiile respective sunt valabile în egală măsură în cazul persoanelor tinere, pentru care este important ca securitatea și sănătatea lor la locul de muncă să fie protejate în conformitate cu Directiva 94/33/CE a Consiliului (6).
(6) Navigația în scopuri sportive sau recreative, operarea feriboturilor care nu se deplasează în mod autonom și navigația efectuată de forțele armate sau de serviciile de urgență sunt activități care nu necesită calificări similare calificărilor necesare navigației profesionale pentru transportul de bunuri și de persoane. Prin urmare, persoanelor care desfășoară activitățile respective nu ar trebui să li se aplice prezenta directivă.
(7) Comandanții de navă care navighează în condiții ce prezintă un risc deosebit pentru siguranță ar trebui să dețină autorizații specifice, în special pentru conducerea unor convoaie mari, conducerea de construcții navale alimentate cu gaz natural lichefiat, navigarea în condiții de vizibilitate redusă, navigarea pe căi navigabile interioare cu caracter maritim sau navigarea pe căi navigabile ce prezintă riscuri specifice pentru navigație. Pentru a obține astfel de autorizații, comandanții de navă ar trebui să fie obligați să demonstreze competențe suplimentare specifice.
(8) Pentru a asigura siguranța navigației, statele membre ar trebui să identifice căile navigabile interioare cu caracter maritim pe baza unor criterii armonizate. Cerințele de competență pentru navigarea pe aceste căi navigabile ar trebui definite la nivelul Uniunii. Fără a limita în mod inutil mobilitatea comandanților de navă, atunci când este necesar pentru a asigura siguranța navigației și, dacă este cazul, în cooperare cu comisia fluvială europeană relevantă, statele membre ar trebui să aibă, de asemenea, posibilitatea de a identifica căile navigabile ce prezintă riscuri specifice pentru navigație pe baza unor criterii și proceduri armonizate în temeiul prezentei directive. În aceste situații, cerințele privind competențele aferente ar trebui să fie stabilite la nivel național.
(9) Cu scopul de a contribui la mobilitatea persoanelor implicate în operarea construcțiilor navale la nivelul întregii Uniuni și având în vedere că toate certificatele de calificare, carnetele de serviciu și jurnalele de bord eliberate în conformitate cu prezenta directivă ar trebui să respecte standardele minime necesare, conform unor criterii armonizate, statele membre ar trebui să recunoască calificările profesionale certificate în conformitate cu prezenta directivă. În consecință, titularii unor astfel de calificări ar trebui să își poată exercita profesia pe toate căile navigabile interioare ale Uniunii.
(10) Având în vedere lipsa activităților transfrontaliere pe anumite căi navigabile interioare și pentru a reduce costurile, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a nu impune obligativitatea deținerii unor certificate de calificare ale Uniunii pe căile navigabile interioare naționale care nu sunt conectate la o cale navigabilă interioară a unui alt stat membru. Cu toate acestea, certificatele Uniunii ar trebui să permită accesul la activități de navigație pe respectivele căi navigabile neconectate.
(11) Directiva 2005/36/CE rămâne aplicabilă pentru membrii echipajului de punte care sunt exceptați de la obligația de a deține un certificat de calificare al Uniunii eliberat în conformitate cu prezenta directivă, și rămâne aplicabilă de asemenea pentru calificările privind căile navigabile interioare care nu sunt reglementate de prezenta directivă.
(12) Atunci când statele membre acordă exceptări de la obligația de a deține un certificat de calificare al Uniunii, acestea ar trebui să recunoască certificatele de calificare ale Uniunii pentru persoanele care își desfășoară activitatea pe căile lor navigabile interioare naționale care nu sunt conectate la rețeaua navigabilă a unui alt stat membru în care se aplică exceptarea. De asemenea, în ceea ce privește aceste căi navigabile interioare, respectivele state membre ar trebui să se asigure că datele privind timpul de navigație și voiajele efectuate sunt validate în carnetele de serviciu ale persoanelor care dețin un certificat de calificare al Uniunii, dacă membrul echipajului solicită acest lucru. În plus, respectivele state membre ar trebui să adopte și să aplice măsuri și sancțiuni corespunzătoare pentru a preveni frauda și alte practici ilegale în legătură cu certificatele de calificare ale Uniunii și carnetele de serviciu pe acele căi navigabile interioare neconectate.
(13) Statele membre care aplică exceptări de la obligația de a deține un certificat de calificare al Uniunii ar trebui să aibă posibilitatea să suspende certificatele de calificare ale Uniunii pentru persoanele care își desfășoară activitatea pe căile lor navigabile interioare naționale care nu sunt conectate la rețeaua navigabilă a unui alt stat membru în care se aplică exceptarea.
(14) Un stat membru, care nu are nicio cale navigabilă interioară conectată la rețeaua navigabilă a unui alt stat membru și care decide să nu elibereze certificate de calificare ale Uniunii în conformitate cu prezenta directivă, ar fi supus unei obligații disproporționate și inutile dacă ar trebui să transpună și să pună în aplicare toate dispozițiile prezentei directive. Prin urmare, un astfel de stat membru ar trebui să fie exceptat de la obligația de a transpune și de a pune în aplicare dispozițiile referitoare la certificarea calificărilor, atât timp cât decide să nu elibereze certificate de calificare ale Uniunii. Cu toate acestea, statului membru respectiv ar trebui să i se solicite să recunoască certificatul de calificare al Uniunii pe teritoriul său, în vederea promovării mobilității lucrătorilor în interiorul Uniunii, a reducerii sarcinii administrative aferente mobilității forței de muncă și a creșterii atractivității profesiei.
(15) În unele state membre, navigația interioară este o activitate cu frecvență redusă, care servește doar interese locale sau sezoniere, pe căi navigabile neconectate cu alte state membre. Chiar dacă principiul recunoașterii certificatelor profesionale în temeiul prezentei directive ar trebui să fie respectat și în aceste state membre, sarcinile administrative ar trebui să fie proporționale. Punerea în aplicare a unor instrumente precum baze de date și registre ar crea o sarcină administrativă considerabilă, fără a prezenta un beneficiu real, întrucât fluxul de informații dintre statele membre se poate realiza și prin alte mijloace de cooperare. Prin urmare, este justificat să se permită statelor membre în cauză să transpună numai dispozițiile minime necesare pentru recunoașterea certificatelor profesionale emise în conformitate cu prezenta directivă.
(16) În anumite state membre, navigația interioară nu este posibilă din punct de vedere tehnic. Prin urmare, dacă s-ar impune acestor state membre să transpună prezenta directivă, acestea ar fi supuse unei sarcini administrative disproporționate.
(17) Este important ca sectorul căilor navigabile interioare să poată oferi programe care vizează atât păstrarea persoanelor cu vârste de peste 50 de ani, cât și îmbunătățirea aptitudinilor tinerilor și a capacității lor de inserție profesională.
(18) Comisia ar trebui să asigure condiții egale pentru toți membrii echipajului care exercită o profesie în mod exclusiv și regulat în Uniune și ar trebui să elimine orice spirală descendentă a salariilor și orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate, de loc de reședință sau de pavilion de înmatriculare.
(19) Având în vedere cooperarea consacrată dintre Uniune și CCNR, existentă încă din 2003, care a condus la instituirea Comitetului european pentru elaborarea de standarde privind navigația interioară (CESNI) sub auspiciile CCNR, precum și în vederea simplificării cadrelor juridice care reglementează calificările profesionale în Europa, ar trebui ca certificatele de calificare, carnetele de serviciu și jurnalele de bord, eliberate în conformitate cu Regulamentele privind personalul navigant de pe Rin care stabilesc cerințe identice cu cele din prezenta directivă, să fie valabile pe toate căile navigabile interioare ale Uniunii. Astfel de certificate de calificare, carnete de serviciu și jurnale de bord eliberate de țări terțe ar trebui recunoscute în Uniune, cu condiția reciprocității.
(20) Este important ca angajatorii să aplice legislația socială și a muncii din statul membru în care se desfășoară activitatea atunci când angajează în Uniune membri ai echipajului de punte care dețin certificate de calificare, carnete de serviciu și jurnale de bord care au fost emise de țări terțe și care au fost recunoscute de autoritățile competente din Uniune.
(21) Pentru a elimina și alte bariere din calea mobilității forței de muncă și pentru a simplifica și mai mult cadrele juridice care reglementează calificările profesionale în Europa, orice certificat de calificare, carnet de serviciu sau jurnal de bord eliberat de o țară terță pe baza unor cerințe identice cu cele prevăzute în prezenta directivă poate fi, de asemenea, recunoscut pe toate căile navigabile ale Uniunii, sub rezerva unei evaluări de către Comisie și sub rezerva recunoașterii de către țara terță respectivă a documentelor eliberate în conformitate cu prezenta directivă.
(22) Statele membre ar trebui să elibereze certificate de calificare numai persoanelor care au nivelurile minime de competență, vârsta minimă, capacitatea din punct de vedere medical și timpul de navigație necesare pentru obținerea unei calificări specifice.
(23) Este important ca atât Comisia, cât și statele membre să încurajeze tinerii să obțină calificări profesionale în domeniul navigației interioare și ca atât Comisia, cât și statele membre să adopte măsuri specifice pentru a sprijini activitățile partenerilor sociali în această privință.
(24) Pentru a garanta recunoașterea reciprocă a calificărilor, certificatele de calificare ar trebui să se bazeze pe competențele necesare pentru operarea construcțiilor navale. Statele membre ar trebui să se asigure că persoanele care primesc certificate de calificare au nivelurile de competență minime corespunzătoare, verificate în urma unei evaluări adecvate. Aceste evaluări ar putea lua forma unui examen administrativ sau ar putea face parte din programe de formare aprobate desfășurate în conformitate cu standarde comune, pentru a se asigura un nivel de competență minim comparabil în toate statele membre pentru diverse calificări.
(25) Atunci când navighează pe căile navigabile interioare ale Uniunii, comandanții de navă ar trebui să fie în măsură să aplice cunoștințele cu privire la normele privind traficul pe căile navigabile interioare, cum ar fi Codul european pentru căile navigabile interioare (CEVNI) sau alte reglementări relevante, precum și cu privire la normele aplicabile privind echipajul construcției navale, inclusiv privind timpul de repaus, astfel cum sunt prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern sau în regulamentele specifice convenite la nivel regional, precum Regulamentele privind personalul navigant de pe Rin.
(26) Dată fiind responsabilitatea pentru siguranță pe care o implică exercitarea profesiei de comandant de navă, conducerea cu ajutorul radiolocației și buncherajul construcțiilor navale alimentate cu gaz natural lichefiat sau conducerea construcțiilor navale alimentate cu gaz natural lichefiat, este necesar să se verifice, prin examene practice, dacă s-a atins efectiv nivelul necesar de competență. Aceste examene practice s-ar putea desfășura cu utilizarea unor simulatoare omologate, pentru a facilita și mai mult evaluarea competențelor.
(27) Aptitudinile pentru operarea sistemelor radio de la bord sunt esențiale pentru a asigura siguranța navigației interioare. Este important ca statele membre să încurajeze orice membru al echipajului de punte care ar putea fi pus în situația de a conduce construcția navală să urmeze cursuri de formare și să dețină certificarea în ceea ce privește operarea unor astfel de sisteme radio. Urmarea unor astfel de cursuri de formare și deținerea unor astfel de certificări ar trebui să fie obligatorii pentru comandanții de navă și pentru timonieri.
(28) Aprobarea programelor de formare este necesară pentru a se verifica dacă programele respectă cerințele minime comune în ceea ce privește conținutul și organizarea. Respectarea acestor cerințe permite eliminarea barierelor inutile la intrarea în profesie, prin evitarea impunerii unor examene suplimentare inutile în cazul persoanelor care au dobândit deja aptitudinile necesare în decursul formării lor profesionale. Existența unor programe de formare aprobate poate facilita, de asemenea, accesul lucrătorilor cu experiență anterioară din alte sectoare la profesiile din domeniul navigației interioare, întrucât aceste persoane ar putea beneficia de programe de formare speciale, care să țină seama de competențele deja dobândite.
(29) Pentru a facilita și mai mult mobilitatea comandanților de navă, statelor membre, sub rezerva acordului statului membru în care se află un sector de navigație interioară cu riscuri specifice, ar trebui să li se permită să evalueze competențele necesare pentru a naviga pe respectivul sector specific de navigație interioară.
(30) Timpul de navigație ar trebui să fie verificat prin intermediul unor înregistrări validate în carnetele de serviciu. Pentru a permite o astfel de verificare, statele membre ar trebui să elibereze carnete de serviciu și jurnale de bord și să se asigure că acestea din urmă prezintă o evidență a voiajelor realizate de construcția navală. Capacitatea din punct de vedere medical a unui candidat ar trebui certificată de un medic autorizat.
(31) În cazul în care activitățile de încărcare și descărcare necesită operațiuni de navigație active, cum ar fi dragarea sau manevrele necesare între punctele de încărcare și descărcare, statele membre ar trebui să considere timpul dedicat unor astfel de activități drept timp de navigație și să îl înregistreze în consecință.
(32) Ori de câte ori măsurile prevăzute în prezenta directivă implică prelucrarea de date cu caracter personal, aceasta ar trebui să se efectueze în conformitate cu dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, în special cu Regulamentele (CE) nr. 45/2001 (7) și (UE) 2016/679 (8) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(33) Pentru a contribui la administrarea eficientă a certificatelor de calificare, statele membre ar trebui să desemneze autoritățile competente care urmează să pună în aplicare prezenta directivă și ar trebui să înființeze registre pentru înregistrarea datelor privind certificatele de calificare, carnetele de serviciu și jurnalele de bord. În vederea facilitării schimbului de informații dintre statele membre și cu Comisia în scopul punerii în aplicare, al asigurării respectării și al evaluării prezentei directive, precum și în scopuri statistice, pentru menținerea siguranței și pentru facilitarea navigației, statele membre ar trebui să raporteze aceste informații, inclusiv datele referitoare la certificatele de calificare, la carnetele de serviciu și la jurnalele de bord, prin includerea lor într-o bază de date gestionată de Comisie. Comisia ar trebui să gestioneze baza de date respectivă în conformitate cu principiile protecției datelor cu caracter personal.
(34) Autoritățile, inclusiv autoritățile din țări terțe, care eliberează certificate de calificare, carnete de serviciu și jurnale de bord în conformitate cu norme identice cu cele din prezenta directivă, prelucrează date cu caracter personal. Autoritățile implicate în punerea în aplicare a prezentei directive și asigurarea respectării acesteia și, dacă este necesar, organizațiile internaționale care au stabilit aceste norme identice ar trebui, de asemenea, să aibă acces la baza de date gestionată de Comisie în scopul evaluării prezentei directive și în scopuri statistice, precum și pentru a menține siguranța și a facilita navigația și în vederea facilitării schimbului de informații între respectivele autorități. Acest acces ar trebui să respecte totuși un nivel adecvat de protecție a datelor, în special în ceea ce privește datele cu caracter personal, iar în cazul țărilor terțe și al organizațiilor internaționale, să respecte și principiul reciprocității.
(35) În vederea modernizării suplimentare a sectorului căilor navigabile interioare și a reducerii în continuare a sarcinii administrative, cu reducerea, în același timp, a susceptibilității documentelor de a face obiectul unor modificări ilicite, Comisia ar trebui să aibă în vedere, ținând seama de principiul unei mai bune reglementări, examinarea posibilității de a înlocui versiunea pe hârtie a certificatelor de calificare ale Uniunii, a carnetelor de serviciu și a jurnalelor de bord cu instrumente electronice precum cardurile profesionale electronice și unitățile electronice pentru nave.
(36) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei cu privire la posibilitatea de a se opune, dacă este cazul, la adoptarea preconizată de către un stat membru de cerințe de competență referitoare la riscurile specifice pe anumite sectoare de căi navigabile interioare. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9).
(37) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei cu privire la adoptarea de modele pentru eliberarea de certificate de calificare ale Uniunii, de certificate de examinare practică, de carnete de serviciu și de jurnale de bord și la adoptarea deciziilor privind recunoașterea în temeiul articolului 10. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(38) În vederea asigurării unor standarde minime armonizate pentru certificarea calificărilor, în vederea facilitării schimbului de informații dintre statele membre, precum și în vederea facilitării punerii în aplicare, monitorizării și evaluării prezentei directive de către Comisie, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește stabilirea unor standarde de competență, a unor standarde privind capacitatea din punct de vedere medical, a unor standarde privind examenele practice, a unor standarde de omologare a simulatoarelor și a unor standarde care definesc caracteristicile și condițiile de utilizare pentru baza de date care trebuie menținută de Comisie, în scopul găzduirii unei copii a datelor esențiale privind certificatele de calificare ale Uniunii, carnetele de serviciu, jurnalele de bord și documentele recunoscute. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (10). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(39) Nu numai problema brevetelor și certificatelor eliberate comandanților de navă în conformitate cu Directiva 96/50/CE, cu Regulamentele privind personalul navigant de pe Rin sau cu anumite acte legislative naționale, dar și problema certificatelor eliberate altor categorii de membri ai echipajului de punte care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, ar trebui abordată prin măsuri tranzitorii. În măsura în care este posibil, respectivele măsuri ar trebui să garanteze drepturile acordate anterior și ar trebui să aibă ca scop acordarea unei perioade rezonabile în care membrii calificați ai echipajului să solicite un certificat de calificare al Uniunii. Prin urmare, respectivele măsuri ar trebui să prevadă o perioadă de timp adecvată pe parcursul căreia respectivele brevete și certificate pot fi utilizate în continuare pe căile navigabile interioare ale Uniunii pentru care erau valabile înainte de sfârșitul perioadei de transpunere. Respectivele măsuri ar trebui de asemenea să asigure un sistem de tranziție către noile norme pentru toate aceste brevete și certificate, în special în cazul voiajelor de interes local.
(40) Armonizarea legislației referitoare la calificările profesionale în domeniul navigației interioare în Europa este facilitată prin cooperarea strânsă dintre Uniune și CCNR și prin elaborarea de standarde CESNI. CESNI, care este deschis experților din toate statele membre, elaborează standarde în domeniul navigației interioare, inclusiv standarde pentru calificările profesionale. Comisiile fluviale europene, organizațiile internaționale relevante, partenerii sociali și asociațiile profesionale ar trebui implicate deplin în conceperea și elaborarea standardelor CESNI. Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta directivă, Comisia ar trebui să facă trimitere la standardele CESNI atunci când adoptă acte de punere în aplicare și acte delegate în conformitate cu prezenta directivă.
(41) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unui cadru comun pentru recunoașterea calificărilor profesionale minime pentru navigația interioară, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(42) În vederea îmbunătățirii echilibrului de gen în sectorul căilor navigabile interioare, este importantă promovarea accesului femeilor la calificări și la profesie.
(43) În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, informațiile pe care statele membre sunt obligate să le furnizeze Comisiei în contextul transpunerii unei directive trebuie să fie clare și precise. Acest lucru este valabil și pentru prezenta directivă, care prevede o abordare orientată specifică pentru transpunere.
(44) Prin urmare, Directivele 91/672/CEE și 96/50/CE ar trebui abrogate,