Începe proba gratuită

Regulament 2020/429 · CELEX 32020R0429

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/429 al Comisiei din 14 februarie 2020 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE) (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
14.02.2020
Intrare in vigoare
30.03.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_096_R_0001
Status
Inactiv
instituții de credit legislație financiară lichiditate monetară în sectorul privat management financiar risc financiar situație financiară societate de investiții standard tehnic supraveghere financiară

Recitale

(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei (2) stabilește cerințe uniforme pentru instituții în ceea ce privește raportarea în scopuri de supraveghere către autoritățile competente în sensul articolelor 99 și 100, al articolului 101 alineatul (4) litera (a), al articolului 394 alineatul (1) și al articolelor 415 și 430 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a stabilit un nou cadru pentru securitizare, inclusiv un cadru specific pentru securitizări simple, transparente și standardizate (STS). Acesta a introdus un tratament preferențial pentru securitizările STS și pentru anumite securitizări sintetice ale IMM-urilor și a stabilit un cadru pentru un tratament normativ mai sensibil la risc al expunerilor la securitizări. Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 trebuie modificat pentru a adapta raportarea cu privire la pozițiile din securitizare în funcție de acest nou cadru privind securitizarea.

(3) Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei (4) a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/1986 (5) pentru a alinia regulamentul respectiv la Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 16 Contracte de leasing, publicat de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) la 13 ianuarie 2016. În prezent se impune, de asemenea, modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 pentru a reflecta aceste modificări.

(4) Ar trebui ca autoritățile competente să poată să monitorizeze și să evalueze efectiv profilul de risc al instituțiilor și să obțină o imagine asupra riscurilor la adresa sistemului financiar. Un nivel ridicat de expuneri neperformante afectează profilul de risc, profitabilitatea și solvabilitatea instituțiilor, precum și, în ultimă instanță, capacitatea de creditare a economiei în ansamblu. Prin urmare, ar trebui ca cerințele de raportare să fie revizuite pentru a se consolida capacitatea autorităților competente de a evalua și monitoriza expunerile neperformante prin colectarea recurentă a unor informații mai detaliate despre expunerile respective, precum și capacitatea acestora de a obține datele lipsă identificate.

(5) Mai mult, structura și amploarea cheltuielilor instituțiilor influențează semnificativ profitabilitatea și sustenabilitatea modelelor de afaceri ale instituțiilor. Cadrul de raportare ar trebui îmbunătățit pentru a le permite autorităților competente să obțină o înțelegere mai aprofundată a acestor cheltuieli.

(6) Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei (6) a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2018/1620 (7) în vederea alinierii mai strânse cu standardele internaționale și a facilitării unei gestionări mai eficiente a lichidităților de către instituțiile de credit. În mod similar, ar trebui ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 să fie modificat pentru a reflecta aceste modificări la nivelul cadrului de raportare a cerințelor de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit.

(7) Mai mult, ar trebui să fie reexaminate și formularele și instrucțiunile din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014, pentru a reevalua utilitatea și adecvarea elementelor memorandum incluse în formulare și instrucțiuni în primii ani de punere în aplicare a regulamentului respectiv, precum și pentru a corecta greșelile de ortografie, referințele eronate și inconsecvențele de formatare care au fost descoperite în cursul aplicării sale.

(8) Ar trebui ca autoritățile competente să poată primi cât mai curând posibil informații din partea instituțiilor pe baza formularelor modificate prin prezentul regulament de punere în aplicare, astfel încât să își poată exercita efectiv funcțiile de supraveghere. Noul cadru al Uniunii privind securitizarea devine pe deplin aplicabil la 1 ianuarie 2020, după expirarea dispozițiilor tranzitorii. Prin urmare, cerințele de raportare revizuite privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii prevăzute în prezentul regulament de punere în aplicare ar trebui să se aplice de la 30 martie 2020. Pentru a acorda suficient timp instituțiilor și autorităților competente pentru a pune în aplicare cerințele de raportare revizuite privind expunerile neperformante, datoriile care fac obiectul unor măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, cheltuielile operaționale și administrative și informațiile financiare, care sunt prevăzute în anexele III-V la prezentul regulament de punere în aplicare, ar trebui ca aceste cerințe de raportare revizuite să se aplice de la 1 iunie 2020. În sfârșit, având în vedere modificările introduse de Regulamentul delegat (UE) 2018/1620 care se aplică de la 30 aprilie 2019, ar trebui ca dispozițiile prezentului regulament de punere în aplicare privind raportarea lichidităților să se aplice de la 1 aprilie 2020.

(9) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de Autoritatea Bancară Europeană (ABE).

(10) ABE a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat potențialele costuri și beneficii aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (8). În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul menționat anterior, ABE nu a efectuat consultări publice deschise în ceea ce privește acele părți ale proiectului de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament care fie au un caracter de redactare, fie introduc doar un număr limitat de elemente în cadrul de raportare în scopuri de supraveghere. Organizarea unor astfel de consultări ar fi disproporționată în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul proiectului de standarde tehnice de punere în aplicare în cauză.

(11) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 ar trebui modificat în consecință,

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 5 se modifică după cum urmează: (a) litera (a) se modifică după cum urmează: (i) punctul 7 se elimină; (ii) punctul 8 se înlocuiește cu următorul text: „8. informațiile privind expunerile din securitizări specificate în formularul 13.01 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.7 din anexa II;”; (b) la litera (b), punctul 1 se înlocuiește cu următorul text: „1. informațiile privind toate expunerile din securitizări, astfel cum se specifică în formularele 14 și 14.01 din anexa I, în conformitate cu instrucțiunile din partea II punctul 3.9 din anexa II. Instituțiile sunt scutite de obligația de a prezenta astfel de date detaliate privind securitizările dacă fac parte dintr-un grup în aceeași țară în care sunt supuse cerințelor în materie de fonduri proprii;”. 2. La articolul 9, alineatul (2) se modifică după cum urmează: (i) litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) informațiile specificate în partea 4 a anexei III, cu excepția informațiilor specificate în formularul 47, cu o frecvență anuală;”; (ii) se adaugă următoarele litere (h) și (i): „(h) informațiile specificate în formularele 23-26 din partea 2 a anexei III, cu o frecvență trimestrială, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele două condiții: (i) instituția nu este o instituție mică și cu un grad redus de complexitate, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (ii) raportul dintre valoarea contabilă brută a creditelor și a avansurilor neperformante ale instituției și valoarea contabilă brută a creditelor și a avansurilor care se încadrează în categoria expunerilor neperformante prevăzută în secțiunea 17 din partea 2 a anexei V la prezentul regulament este mai mare sau egal cu 5 %. În sensul prezentului punct, creditele și avansurile clasificate drept deținute în vederea vânzării, soldurile de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere sunt excluse atât de la numărător, cât și de la numitor. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4; (i) informațiile specificate în formularul 47 din partea 4 a anexei III, cu o frecvență anuală, în cazul în care sunt îndeplinite ambele condiții menționate la litera (h) punctele (i) și (ii) din prezentul alineat. Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4.” 3. La articolul 11, alineatul (2) se modifică după cum urmează: (i) litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) informațiile specificate în partea 4 a anexei IV, cu excepția informațiilor specificate în formularul 47, cu o frecvență anuală;”; (ii) se adaugă următoarele litere (h) și (i): „(h) informațiile specificate în formularele 23-26 din partea 2 a anexei IV, cu o frecvență trimestrială, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate la articolul 9 alineatul (2) litera (h) punctele (i) și (ii). Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4; (i) informațiile specificate în formularul 47 din partea 4 a anexei IV, cu o frecvență anuală, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate la articolul 9 alineatul (2) litera (h) punctele (i) și (ii). Se aplică criteriile de intrare și de ieșire menționate la articolul 4.” 4. Anexa I se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament. 5. Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament. 6. Anexa III se înlocuiește cu textul din anexa III la prezentul regulament. 7. Anexa IV se înlocuiește cu textul din anexa IV la prezentul regulament. 8. Anexa V se înlocuiește cu textul din anexa V la prezentul regulament. 9. Anexa XVIII se înlocuiește cu textul din anexa VI la prezentul regulament. 10. Anexa XIX se înlocuiește cu textul din anexa VII la prezentul regulament. 11. Anexa XXIV se înlocuiește cu textul din anexa VIII la prezentul regulament. 12. Anexa XXV se înlocuiește cu textul din anexa IX la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 1 punctele 1, 4 și 5 se aplică de la 30 martie 2020. Articolul 1 punctele 9-12 se aplică de la 1 aprilie 2020. Articolul 1 punctele 2, 3, 6, 7 și 8 se aplică de la 1 iunie 2020.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.