Începe proba gratuită

Regulament 2020/204 · CELEX 32020R0204

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/204 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 privind obligațiile detaliate ale furnizorilor serviciului european de taxare rutieră electronică, conținutul minim al declarației privind domeniul serviciului european de taxare rutieră electronică, interfețele electronice și cerințele pentru elementele constitutive de interoperabilitate și de abrogare a Deciziei 2009/750/CE

Data act
28.11.2019
Intrare in vigoare
08.03.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_043_R_0003
Status
In vigoare
echipament electronic rețea transeuropeană sistem de transport inteligent specificații tehnice standard tehnic țări ale UE taxă rutieră transport rutier

Recitale

(1) Pentru a completa cadrul legislativ în vederea asigurării interoperabilității sistemelor de taxare rutieră electronică, este necesar să se stabilească cerințe detaliate privind obligațiile furnizorilor serviciului european de taxare rutieră electronică (SETRE), conținutul declarației privind domeniul SETRE, interfețele electronice și cerințele pentru elementele constitutive de interoperabilitate.

(2) Pentru a se evita apariția unor probleme de performanță ale sistemului SETRE, furnizorilor SETRE ar trebui să li se solicite să își monitorizeze serviciile și să colaboreze cu entitatea care percepe taxele rutiere atunci când efectuează încercări ale sistemului de taxare.

(3) Furnizorii SETRE ar trebui să furnizeze date specifice entității care percepe taxele rutiere, astfel încât să poată avea loc verificarea calculului taxelor rutiere aplicate.

(4) Pentru a asigura buna funcționare a sistemului SETRE, furnizorii SETRE ar trebui să ofere sprijin tehnic pentru identificarea echipamentelor de bord.

(5) În cazul în care măsurile prevăzute în prezentul regulament implică prelucrarea de date cu caracter personal, prelucrarea datelor respective ar trebui să se efectueze în conformitate cu dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal și a vieții private, în special cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (2) și, după caz, cu Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). În acest scop, furnizorii SETRE nu ar trebui să fie obligați să furnizeze entităților care percep taxele rutiere mai multe date privind clienții decât este necesar pentru a asigura funcționarea corectă a SETRE.

(6) Pentru a furniza informații adecvate utilizatorilor, facturarea ar trebui să reflecte în mod transparent diferitele componente de preț ale taxelor și serviciilor.

(7) Ar trebui specificat conținutul minim al declarației privind domeniul SETRE, pentru a oferi furnizorilor SETRE un grad suficient de claritate în ceea ce privește condițiile de furnizare a SETRE în domeniul de taxare corespunzător.

(8) Funcționarea neîntreruptă a SETRE necesită un nivel minim de armonizare a interfețelor electronice și a funcționării interfețelor între părți, în special între entitățile care percep taxele rutiere și furnizorii SETRE.

(9) Ar trebui să se stabilească cerințe de infrastructură specifice pentru a permite comunicarea și funcționarea corectă a echipamentelor părților implicate și pentru a obține o funcționare fără probleme și securizată a interoperabilității și aplicării SETRE.

(10) Pentru ca procesul de acreditare a furnizorilor SETRE să devină mai eficace, este necesară o anumită armonizare a procedurii de evaluare a conformității cu specificațiile și a adecvării pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate între diferitele domenii ale SETRE. Prin urmare, este necesar să se stabilească o astfel de procedură, care să includă conținutul și formatul declarațiilor CE.

(11) Pentru a asigura coerența cadrului juridic și buna funcționare a sistemului SETRE, Decizia 2009/750/CE a Comisiei (4) ar trebui abrogată de la data la care Directiva (UE) 2019/520 trebuie transpusă în toate statele membre, și anume de la data la care prezentul regulament și actele delegate menționate în directiva respectivă vor începe să se aplice.

(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru taxarea rutieră electronică menționat la articolul 31 alineatul (1) din Directiva (UE) 2019/520,

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament stabilește obligații detaliate pentru furnizorii SETRE, informații privind conținutul minim al declarației privind domeniul SETRE, specificații pentru interfețele electronice între elementele constitutive de interoperabilitate, cerințe pentru aceste elemente constitutive, precum și procedura care trebuie aplicată de statele membre pentru a evalua conformitatea cu specificațiile și adecvarea pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate.

Articolul 2

Obligațiile detaliate ale furnizorilor SETRE

(1) Pentru monitorizarea performanței serviciilor lor, furnizorii SETRE pun în aplicare proceduri operaționale auditate care prevăd măsuri adecvate în cazul în care se detectează probleme de performanță sau de încălcare a integrității. (2) În sistemele bazate pe sistemul global de navigație prin satelit, furnizorii SETRE monitorizează disponibilitatea datelor de navigație și de localizare obținute prin satelit. Ei informează entitățile care percep taxele rutiere cu privire la orice dificultăți pe care le întâmpină la stabilirea datelor din declarația privind taxa rutieră în legătură cu receptarea semnalelor prin satelit. (3) Entitatea care percepe taxele rutiere poate solicita colaborarea unui furnizor SETRE pentru a efectua încercări de taxare rutieră neanunțate și detaliate implicând vehicule care circulă sau care au circulat recent pe domeniul (domeniile) SETRE ale entității respective. Numărul vehiculelor supuse unor astfel de încercări în decurs de un an pentru un anumit furnizor SETRE este proporțional cu traficul mediu anual sau cu previziunile de trafic ale furnizorului SETRE pe domeniul (domeniile) SETRE ale entității care percepe taxele rutiere. (4) Cu excepția cazului în care se convine altfel, furnizorul SETRE furnizează entității care percepe taxele rutiere următoarele informații, care sunt necesare pentru a aplica taxa rutieră vehiculelor utilizatorilor SETRE sau pentru a permite entității care percepe taxele rutiere să verifice calculul taxei rutiere aplicate vehiculelor utilizatorilor SETRE de către furnizorii SETRE: (a) numărul plăcuței de înmatriculare a vehiculului utilizatorului SETRE, inclusiv codul de țară pentru plăcuța de înmatriculare internațională; (b) un identificator al contului de utilizator SETRE; (c) un identificator al OBE (echipamente de bord – on-board equipment), în cazul în care sunt utilizate într-un domeniu SETRE; (d) parametrii de clasificare a vehiculului necesari pentru stabilirea tarifului aplicabil. Schimbul de date trebuie să respecte dispozițiile din anexa I la prezentul regulament de punere în aplicare. (5) Furnizorii SETRE asigură servicii corespunzătoare și asistență tehnică pentru a garanta instalarea corectă a echipamentelor de bord. Furnizorii SETRE sunt responsabili pentru parametrii invariabili de clasificare a vehiculelor, înregistrați în echipamentele de bord sau în sistemul lor administrativ. Parametrii variabili de clasificare a vehiculelor, care pot diferi de la o călătorie la alta sau în cadrul aceleiași călătorii și care sunt planificați a fi introduși printr-o intervenție asupra vehiculului, trebuie să poată fi configurați prin intermediul unei interfețe om-mașină corespunzătoare. (6) Acolo unde este cazul, în facturile emise de furnizorii SETRE pentru utilizatorii individuali SETRE se separă în mod clar prețul serviciilor asigurate de furnizorul SETRE de taxele aplicate și se specifică, dacă utilizatorul nu decide altfel, cel puțin momentul și locul aplicării taxelor, precum și defalcarea anumitor taxe care este relevantă pentru utilizator. (7) Furnizorii SETRE informează neîntârziat pe utilizatorii SETRE cu privire la orice nedeclarare a taxelor rutiere în legătură cu contul lor, oferind posibilitatea de a regulariza contul înainte de aplicarea oricărei măsuri coercitive, în cazul în care acest lucru este posibil în temeiul legislației naționale.

Articolul 3

Declarația privind domeniul SETRE

Declarația privind domeniul SETRE menționată la articolul 6 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/520 conține cel puțin elementele enumerate în anexa II la prezentul regulament de punere în aplicare și respectă cerințele prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 4

Rolul părților interesate și interfețele SETRE

(1) Entitățile care percep taxele rutiere și furnizorii SETRE pun în aplicare interfețe comune și implementează protocoale de comunicare în conformitate cu cerințele din anexa I la prezentul regulament de punere în aplicare. Prin canale de comunicare interoperabile, furnizorii SETRE oferă entităților care percep taxele rutiere informații securizate cu privire la operațiunile de taxare rutieră și de control/aplicare de măsuri coercitive, în conformitate cu specificațiile tehnice aplicabile. (2) Furnizorii SETRE asigură mijloacele necesare pentru ca entitățile care percep taxele rutiere să poată detecta cu ușurință și fără echivoc dacă un vehicul, care circulă pe domeniul lor SETRE necesitând utilizarea unui OBE și care se presupune că utilizează SETRE, este efectiv echipat cu un echipament SETRE de bord validat care funcționează corect și furnizează informații exacte. (3) Echipamentele SETRE de bord asigură o interfață om-mașină care indică utilizatorului faptul că OBE funcționează în mod corespunzător, precum și o interfață care servește la declararea parametrilor de taxare rutieră variabili și la indicarea setărilor acestor parametri.

Articolul 5

Conformitatea cu specificațiile și adecvarea pentru utilizare

Conformitatea cu specificațiile și adecvarea pentru utilizare ale elementelor constitutive de interoperabilitate se evaluează în conformitate cu anexa III la prezentul regulament de punere în aplicare.

Articolul 7

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 19 octombrie 2021.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.