Începe proba gratuită

Decizie 2009/750 · CELEX 32009D0750

2009/750/CE: Decizia Comisiei din 6 octombrie 2009 privind definirea serviciului european de taxare rutieră electronică și a elementelor tehnice ale acestuia [notificată cu numărul C(2009) 7547] (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
06.10.2009
Intrare in vigoare
07.10.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_268_R_0011_01
Status
Inactiv
echipament electronic rețea de informații schimb de informații standard tehnic taxă rutieră tehnologia informației transport rutier

Recitale

(1) Directiva 2004/52/CE solicită Comisiei să definească serviciul european de taxare rutieră electronică (SETRE) în conformitate cu procedura stabilită la articolul 5 alineatul (2).

(2) Un singur contract cu un furnizor SETRE trebuie să permită utilizatorilor SETRE să își plătească taxele în toate domeniile SETRE ale rețelei europene de drumuri, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2004/52/CE, cu ajutorul, printre altele, al unui singur echipament de bord (EB) care poate fi utilizat în toate domeniile SETRE.

(3) Prezenta decizie reglementează schimbul de informații între statele membre, autoritățile care impun taxa, furnizorii de servicii și utilizatorii drumurilor în vederea asigurării declarării corecte a taxelor datorate în contextul SETRE.

(4) Introducerea SETRE presupune prelucrarea de date cu caracter personal, care se va efectua în strictă conformitate cu normele comunitare relevante, astfel cum sunt prevăzute, printre altele, în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) și Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3).

(5) Autoritățile care impun taxa rutieră trebuie să acorde accesul la domeniul SETRE, fără discriminare, tuturor furnizorilor SETRE.

(6) În vederea asigurării transparenței și accesului nediscriminatoriu al tuturor furnizorilor SETRE la domeniile SETRE, autoritățile care impun taxa rutieră publică toate informațiile necesare cu privire la drepturile de acces într-o declarație privind domeniul SETRE.

(7) SETRE se bazează pe principiile transparenței și stabilirii prețurilor în mod eficient și corect.

(8) Este necesară stabilirea unei proceduri de conciliere în scopul soluționării disputelor dintre autoritățile care impun taxa rutieră și furnizorii SETRE în cadrul negocierilor contractelor și al relațiilor lor contractuale. Organismele naționale de conciliere trebuie să fie consultate de către autoritățile care impun taxa rutieră și de către furnizorii SETRE atunci când se încearcă soluționarea unui litigiu în legătură cu accesul nediscriminatoriu la domeniile SETRE.

(9) Gestionarea eficientă a accesului corect și nediscriminatoriu la SETRE, inclusiv evitarea sarcinilor administrative inutile, impune cooperarea strânsă dintre organismele de conciliere din statele membre (4) în ceea ce privește aplicarea acestor norme comunitare și în ceea ce privește tratarea eventualelor recursuri, fără a aduce atingere posibilității unei acțiuni în instanță.

(10) Autoritățile care impun taxa rutieră pot avea politici diferite de taxare aferente diferitelor categorii de utilizatori și/sau vehicule și nu vor face diferențieri între utilizatorii SETRE, în sensul Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (5) (Directiva privind serviciile).

(11) Utilizatorii SETRE nu vor plăti o taxă mai mare decât ar plăti în cazul taxei corespunzătoare naționale/locale.

(12) La nivel național sau local, autoritățile care impun taxa rutieră pot păstra sau pot introduce propriile lor servicii naționale sau locale prin sisteme manuale, automate sau electronice. SETRE este un serviciu complementar serviciilor de taxare electronică naționale sau locale ale statelor membre pentru plata taxei, însă atunci când dispun de sisteme de taxare, statele membre iau măsurile necesare pentru sporirea utilizării sistemelor de taxare electronică și depun toate eforturile pentru a se asigura că cel puțin 50 % din fluxul de trafic de la fiecare stație de taxare poate utiliza sistemele electronice de taxare.

(13) Politicile de taxare se bazează pe legislația europeană, națională sau locală; responsabilitatea aplicării acestora aparține autorităților care impun taxa rutieră. Fiecare stat membru decide în mod nediscriminatoriu cu privire la monitorizarea declarațiilor privind taxa, în conformitate cu legislația europeană, după caz. SETRE oferă mijloace interoperabile de monitorizare a corectitudinii declarației referitoare la o taxă pentru vehiculele despre care se presupune că utilizează SETRE.

(14) Tehnologia de taxare permite, în beneficiul siguranței rutiere și scăderii congestionării, colectarea taxelor fără utilizarea de bariere fizice în scopul garantării colectării.

(15) Veniturile din taxare contribuie în general la finanțarea construcției și costurilor de întreținere a infrastructurii de transport; transportatorii care nu plătesc taxa lipsesc statele membre și Comunitatea de resursele financiare în acest scop și obțin un avantaj concurențial injust față de transportatorii care plătesc; evaziunea de la plata taxei ar putea submina obiectivele de politică în ceea ce privește gestionarea traficului, congestionării și poluării.

(16) Este necesară definirea cerințelor esențiale ce urmează a fi aplicate SETRE pe întreg teritoriul Comunității.

(17) SETRE prezintă aspecte tehnice și organizaționale. Pentru fiecare dintre aceste aspecte trebuie specificate cerințele esențiale pentru a permite funcționarea interoperabilității SETRE din toate punctele de vedere. Specificațiile tehnice sunt necesare pentru întreaga Comunitate, în special în ceea ce privește elementele constitutive și interfețele, în scopul îndeplinirii cerințelor tehnice esențiale.

(18) Pentru respectarea dispozițiilor relevante privind procedurile de achiziții în sectorul rutier, în special a dispozițiilor Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6), autoritățile contractante includ specificațiile tehnice în anunțul de participare la licitație sau în altă documentație, cum ar fi documentele cu caracter general sau termenii și condițiile contractuale individuale. Specificațiile tehnice pot fi definite prin referire la anumite documente; în acest scop, este necesar să se stabilească un ansamblu de specificații tehnice pentru a servi ca referință.

(19) În sensul Directivei 2004/18/CE, o specificație tehnică poate fi definită, între altele, prin referire la un standard european sau la un standard armonizat, la un agrement tehnic european sau la specificații tehnice comune. Standardele armonizate sunt elaborate de un organism european de standardizare, de exemplu Comitetul European de Standardizare (CEN), Comitetul European de Standardizare Electrotehnică (CENELEC) sau Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicații (ETSI), la îndemnul Comisiei, iar referințele acestor standarde sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (7).

(20) Un sistem internațional de standardizare capabil să genereze standarde care sunt utilizate efectiv de către părțile implicate în comerțul internațional și care îndeplinesc cerințele politicii comunitare ar fi în interesul Comunității. Prin urmare, organismele europene de standardizare trebuie să continue cooperarea cu organismele internaționale de standardizare.

(21) Într-o etapă ulterioară, ar putea fi necesară definirea unor specificații suplimentare sau a altor standarde. Aceste specificații sunt necesare pentru completarea cerințelor SETRE care au fost armonizate la nivelul Comunității.

(22) Procedurile care reglementează evaluarea conformității cu specificațiile și a adecvării pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate ale SETRE trebuie să se bazeze pe utilizarea modulelor reglementate de Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8). Pe cât posibil și pentru promovarea dezvoltării industriale, este necesar să se stabilească proceduri care implică un sistem de asigurare a calității. Aceste proceduri trebuie să permită organismelor notificate să evalueze conformitatea cu specificațiile și adecvarea pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate ale SETRE pentru a garanta că în etapele de proiectare, construcție, punere în funcțiune și pe timpul exploatării rezultatele corespund reglementărilor și prevederilor tehnice și operaționale în vigoare. De asemenea, aceste proceduri trebuie să permită producătorilor să beneficieze de egalitatea de tratament, indiferent de țară.

(23) Organismele notificate trebuie să își coordoneze deciziile într-un mod cât se poate de apropiat.

(24) Conformitatea cu specificațiile se poate dovedi insuficientă pentru evaluarea interoperabilității operaționale în teren; prin urmare, este necesar marcajul CE privind adecvarea la utilizare.

(25) Articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2004/52/CE prevede luarea de către Comisie a unor decizii cu privire la definirea SETRE în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (9). Atunci când este necesar, anexa la Directiva 2004/52/CE poate fi modificată din motive tehnice, în conformitate cu procedurile menționate la articolul 5 alineatul (2) din respectiva directivă.

(26) Prezenta decizie se bazează pe activitatea depusă în cadrul proiectelor paneuropene de cercetare (10) sprijinite de Comisie, care au implicat principalele părți interesate, precum și în cadrul grupurilor de experți înființate de Comisia Europeană, având ca scop definirea cu exactitate a conținutului și structurii organizaționale a SETRE.

(27) Dată fiind importanța utilizării SETRE, este necesară efectuarea de către Comisie a unei revizuiri după optsprezece luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii. Având în vedere concluziile evaluării intermediare privind progresele realizate în utilizarea SETRE în statele membre, Comisia, asistată de Comitetul pentru taxarea electronică, propune măsurile necesare.

(28) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru taxarea electronică stabilit prin articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2004/52/CE,

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

CAPITOLUL I DISPOZIȚII GENERALE

(1) Prezenta decizie definește serviciul european de taxare rutieră electronică (SETRE). Prezenta decizie stabilește specificațiile tehnice și cerințele necesare în acest scop, precum și normele contractuale pentru furnizarea SETRE. (2) Prezenta decizie stabilește drepturile și obligațiile furnizorilor SETRE, ale autorităților care impun taxa rutieră și ale utilizatorilor SETRE.

Articolul 2

Definiții

CAPITOLUL I DISPOZIȚII GENERALE

În înțelesul prezentei decizii: (a) „domeniu SETRE” înseamnă un domeniu de taxare care intră sub incidența Directivei 2004/52/CE; (b) „furnizor SETRE” înseamnă o persoană juridică ce îndeplinește cerințele articolului 3 și este înregistrată în statul membru în care este stabilită, care acordă accesul la SETRE unui utilizator SETRE; (c) „utilizator SETRE” înseamnă o persoană (fizică sau juridică) care încheie un contract cu un furnizor SETRE pentru a obține accesul la SETRE; (d) „elemente constitutive de interoperabilitate” înseamnă orice componentă elementară, grup de componente, subansamblu sau ansamblu complet al echipamentului încorporat sau care este planificat a fi încorporat în SETRE, de care depinde, direct sau indirect, interoperabilitatea serviciului, inclusiv obiectele tangibile și intangibile, cum sunt programele informatice; (e) „echipament de bord” înseamnă setul complet de componente hardware și software necesare pentru furnizarea SETRE, care este instalat la bordul unui vehicul în scopul colectării, stocării, prelucrării și primirii/transmiterii la distanță a datelor; (f) „adecvarea pentru utilizare” înseamnă capacitatea unui element constitutiv de interoperabilitate de a realiza și menține o performanță specificată atunci când este dat în exploatare, integrat reprezentativ în SETRE și conectat la sistemul autorității care impune taxa rutieră; (g) „clasa tarifară” înseamnă grupa de vehicule tratate în mod similar de către autoritatea care stabilește nivelul de taxare; (h) „programul tarifar” înseamnă atribuirea pentru fiecare clasă tarifară a unei taxe care trebuie plătită, definită de autoritatea care impune taxa rutieră; (i) „specificație tehnică” înseamnă o specificație, astfel cum este definită la articolul 23 și în anexa VI la Directiva 2004/18/CE; (j) „taxă” înseamnă un tarif, impozit sau obligație de plată percepută în legătură cu un vehicul într-un domeniu de taxare; (k) „autoritate care impune taxa rutieră” înseamnă o organizație publică sau privată care impune taxe pentru circulația autovehiculelor într-un domeniu SETRE; (l) „informații privind taxa rutieră” înseamnă datele definite de autoritatea competentă care impune taxa rutieră, necesare pentru stabilirea taxei datorate pentru circulația unui vehicul pe un anumit domeniu de taxare și pentru tranzacțiile legate de plata taxei; (m) „declarația privind taxa rutieră” înseamnă o declarație depusă la autoritatea care impune taxa rutieră, care confirmă circulația unui vehicul într-un domeniu de taxare, într-un format agreat între furnizorul de servicii de taxare și autoritatea care impune taxa rutieră; (n) „domeniu de taxare” înseamnă o zonă din teritoriul Uniunii Europene, o parte din rețeaua de drumuri europene sau o structură precum un tunel, un pod sau un feribot unde se percepe o taxă; (o) „regim de taxare” înseamnă setul de norme, inclusiv normele de aplicare, care reglementează colectarea unei taxe într-un domeniu de taxare; (p) „tranzacția de plată a taxei” înseamnă o acțiune sau mai multe acțiuni succesive prin care declarația privind plata taxei rutiere este transmisă autorității care impune taxa rutieră; (q) „parametri de clasificare a vehiculelor” înseamnă informațiile cu privire la vehicul, potrivit cărora se calculează taxele rutiere în baza informațiilor privind taxa rutieră.

Articolul 3

Cerințe pentru furnizorii SETRE

CAPITOLUL II PRINCIPII GENERALE

Furnizorii SETRE solicită înregistrarea într-un stat membru în care sunt stabiliți, iar aceasta li se acordă dacă îndeplinesc următoarele cerințe: (a) dețin o certificare EN ISO 9001 sau o certificare echivalentă; (b) demonstrează că dețin echipamentele tehnice și declarația sau certificatul CE de atestare a conformității elementelor constitutive de interoperabilitate, în conformitate cu dispozițiile din anexa IV punctul 1 din prezenta decizie; (c) demonstrează că au competențele necesare pentru asigurarea serviciilor de taxare rutieră electronică sau aferente altor domenii relevante; (d) au o capacitate financiară corespunzătoare; (e) mențin un plan de gestionare globală a riscurilor, care este auditat cel puțin o dată la doi ani; (f) au o reputație bună.

Articolul 4

Drepturile și obligațiile furnizorilor SETRE

CAPITOLUL II PRINCIPII GENERALE

(1) Furnizorii SETRE încheie contracte privind SETRE care acoperă toate domeniile SETRE pe o perioadă de 24 de luni de la înregistrarea în conformitate cu articolul 19. Furnizorii SETRE mențin în permanență acoperirea tuturor domeniilor SETRE. În cazul unor modificări ale domeniilor SETRE sau în orice situație care afectează acoperirea totală, furnizorii restabilesc acoperirea totală în termen de șase luni. (2) Furnizorii SETRE informează utilizatorii SETRE cu privire la domeniile SETRE pe care le acoperă și la orice modificare intervenită în legătură cu acestea. Furnizorii SETRE depun o declarație anuală către statul membru în care sunt înregistrați, cu privire la acoperirea domeniilor SETRE. (3) După caz, furnizorii SETRE pun la dispoziția utilizatorilor SETRE echipamente de bord care satisfac cerințele tehnice relevante stabilite în prezenta decizie. Furnizorii trebuie să facă dovada respectării acestor cerințe. (4) Furnizorii SETRE monitorizează performanța nivelului lor de servicii. Aceștia instituie procese operaționale auditate, care prevăd măsurile corespunzătoare care trebuie luate în cazul în care apar probleme de performanță sau se produc violări ale integrității. (5) Furnizorii SETRE asigură servicii corespunzătoare și asistență tehnică pentru a garanta personalizarea corectă a echipamentelor de bord. Furnizorii SETRE sunt responsabili pentru parametrii invariabili de clasificare a vehiculelor, înregistrați de echipamentele instalate la bord sau în sistemul lor de informare. Parametrii variabili de clasificare a vehiculelor, care pot diferi de la un transport la altul sau în cadrul aceluiași transport și care sunt planificați a fi introduși printr-o intervenție asupra vehiculului, trebuie să poată fi configurați prin intermediul unei interfețe corespunzătoare om-mașină. (6) Furnizorii SETRE păstrează listele cu echipamentele de bord nevalidate aflate în legătură cu contractele lor SETRE cu utilizatorii SETRE. Aceste liste sunt menținute în strictă conformitate cu normele comunitare privind protecția datelor cu caracter personal, stabilite, inter alia, prin Directivele 95/46/CE și 2002/58/CE. (7) Furnizorii SETRE comunică politica lor de contractare utilizatorilor SETRE. (8) În facturile emise de furnizorii SETRE utilizatorilor individuali SETRE, se separă în mod clar costul serviciilor asigurate de furnizorul SETRE și taxele suportate și se specifică, dacă utilizatorul nu decide altfel, cel puțin momentul și locul unde au fost suportate taxele, precum și elementele de taxare relevante pentru utilizator. (9) Furnizorii SETRE informează utilizatorul SETRE, cât mai repede posibil, cu privire la orice situație de nedeclarare a unei taxe în legătură cu contul acestuia, oferindu-i, după caz, posibilitatea de a-și regulariza contul înainte de aplicarea oricăror măsuri. (10) Furnizorii SETRE cooperează cu autoritățile care impun taxa rutieră în ceea ce privește aplicarea măsurilor.

Articolul 5

Drepturile și obligațiile autorităților care impun taxa rutieră

CAPITOLUL II PRINCIPII GENERALE

(1) În cazul în care un domeniu SETRE nu corespunde condițiilor tehnice și procedurale de interoperabilitate ale SETRE, stabilite în Directiva 2004/52/CE și în prezenta decizie, autoritatea responsabilă care impune taxa rutieră evaluează problema împreună cu părțile interesate implicate și, dacă aceasta intră în sfera sa de responsabilitate, ia măsuri de remediere pentru a garanta interoperabilitatea SETRE în sistemul de taxare rutieră. Dacă este cazul, autoritatea care impune taxa rutieră informează statul membru în vederea actualizării registrului menționat la articolul 19 alineatul (1) litera (a). (2) Fiecare autoritate care impune o taxă rutieră întocmește și menține o declarație privind domeniile SETRE, enunțând condițiile generale de accesare a domeniilor de taxare de către furnizorii SETRE, în conformitate cu dispozițiile anexei I. (3) Autoritățile acceptă în mod nediscriminatoriu orice furnizor SETRE care solicită autorizația de a furniza SETRE într-un domeniu (în mai multe domenii) SETRE aflat(e) în responsabilitatea autorității care impune taxa rutieră. Acceptarea unui furnizor SETRE într-un domeniu de taxare este condiționată de respectarea condițiilor generale prevăzute în declarația privind domeniul SETRE în scopul finalizării negocierii în perioada de timp indicată în articolul 4 alineatul (1) și poate, de asemenea, face obiectul unor condiții contractuale specifice. În cazul în care o autoritate care impune o taxă rutieră și furnizorul SETRE nu ajung la un acord, cauza poate fi deferită organului de conciliere responsabil pentru domeniul de taxare în cauză. (4) Taxa percepută utilizatorilor SETRE de autoritățile care impun taxa rutieră nu trebuie să depășească taxa națională/locală corespunzătoare. (5) Autoritățile care impun taxa rutieră acceptă în cadrul domeniilor lor SETRE orice echipamente funcționale de bord, de la furnizorii SETRE cu care au relații contractuale, care au fost certificate în conformitate cu dispozițiile anexei IV și care nu apar pe o listă de echipamente de bord nevalidate, menționată la articolul 7 alineatul (3). Autoritățile care impun taxa rutieră mențin pe site-ul lor web o listă ușor accesibilă publicului, incluzând toți furnizorii SETRE cu care au încheiat un contract. (6) Autoritatea care impune taxa rutieră poate solicita colaborarea unui furnizor SETRE în vederea efectuării unor teste neanunțate și detaliate ale sistemului de taxare, la vehiculele care circulă sau care au circulat recent pe domeniul (domeniile) SETRE ale autorității respective. Numărul vehiculelor supuse unor asemenea teste în decurs de un an pentru un singur furnizor SETRE este proporțional cu traficul mediu anual sau cu previziunile de trafic ale furnizorului SETRE pe domeniul (domeniile) SETRE ale autorității care impune taxa rutieră. (7) În cazul unei defecțiuni a SETRE, imputabile autorității care impune taxa rutieră, aceasta asigură o modalitate de funcționare a serviciului în condiții de avarie, permițând vehiculelor dotate cu echipamentele menționate la punctul 5 să circule cu o întârziere minimă și fără a se considera că acestea se sustrag de la plata taxei. (8) Autoritățile care impun taxa rutieră cooperează fără nicio discriminare cu furnizorii SETRE și/sau cu producătorul și/sau cu organismul notificat în vederea evaluării adecvării pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate din cadrul domeniilor lor de taxare.

Articolul 6

Informații privind taxa rutieră

CAPITOLUL II PRINCIPII GENERALE

Autoritățile care impun taxa rutieră comunică statului sau statelor membre în care se află domeniile lor de taxare orice modificare a informațiilor privind taxa rutieră, în legătură, printre altele, cu următoarele: (a) definirea domeniului SETRE, în special a întinderii geografice a acestuia și a infrastructurii care face obiectul taxei; (b) natura taxei și principiile de percepere; (c) vehiculele supuse taxării; (d) parametrii de clasificare a vehiculelor (cum ar fi numărul de osii, greutatea maximă admisă a remorcii, tipul de suspensii etc.) cu poziția ocupată în structura tarifară a autorității care impune taxa rutieră; (e) declarațiile necesare privind taxa rutieră.

Articolul 7

Taxe rutiere

CAPITOLUL II PRINCIPII GENERALE

(1) Taxa este calculată de către autoritatea care impune taxa rutieră, luând în considerare anumite criterii, inter alia, clasificarea vehiculului. Clasificarea vehiculului este determinată pe baza parametrilor de clasificare a vehiculelor specificați în anexa VI. În cazul în care există neconcordanțe între clasificarea vehiculului utilizată de furnizorul SETRE și cea utilizată de către autoritatea care impune taxa rutieră, clasificarea acesteia din urmă are prioritate, cu excepția erorilor care pot fi demonstrate. (2) În plus față de solicitarea unei plăți din partea unui furnizor SETRE pentru orice declarație argumentată privind taxa, o autoritate care impune o taxă rutieră poate solicita furnizorului SETRE plata pentru orice nedeclarare a unei taxe, susținută de probe, aferentă oricărui cont de utilizator administrat de furnizorul SETRE respectiv. (3) În cazul în care transmite autorității care impune taxa rutieră o listă a echipamentelor de bord nevalidate menționată la articolul 4 alineatul (6), furnizorul SETRE nu răspunde pentru nicio taxă suplimentară suportată în urma utilizării acestor echipamente de bord nevalidate. Numărul de intrări în lista echipamentelor de bord nevalidate, formatul listei și frecvența de actualizare a acesteia sunt stabilite prin convenție între autoritățile care impun taxa rutieră și furnizorii SETRE. (4) În sistemele de taxare bazate pe tehnologia cu microunde, autoritățile care impun taxa rutieră comunică furnizorilor SETRE declarațiile argumentate privind taxa rutieră în legătură cu taxele suportate de respectivii utilizatori SETRE.

Articolul 8

Contabilitate

CAPITOLUL II PRINCIPII GENERALE

În cazul în care o organizație este atât autoritate care impune taxa rutieră, cât și furnizor SETRE, statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta întocmirea și publicarea separată a conturilor de profit și pierderi și a bilanțurilor contabile pentru fiecare tip de activitate, precum și excluderea posibilității de subvenție încrucișată între cele două activități. Sistemele contabile pentru activitățile de autoritate care impune taxa rutieră și de furnizor SETRE sunt separate și de conturile aferente altor activități, astfel încât să fie posibilă evaluarea clară a cheltuielilor și beneficiilor în activitatea de furnizare a SETRE.

Articolul 9

Drepturile și obligațiile utilizatorilor SETRE

CAPITOLUL II PRINCIPII GENERALE

(1) Utilizatorii SETRE se pot abona la SETRE prin intermediul oricărui furnizor SETRE, indiferent de naționalitate, de statul de reședință sau de statul în care este înmatriculat vehiculul. La semnarea unui contract, utilizatorii SETRE sunt informați corespunzător cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și la drepturile care decurg din legislația din domeniul protecției datelor cu caracter personal. (2) Utilizatorii SETRE se asigură de corectitudinea tuturor datelor privind utilizatorul și vehiculul pe care le declară furnizorului SETRE. (3) Utilizatorii SETRE iau toate măsurile necesare pentru a asigura funcționarea echipamentelor instalate la bord pe durata circulației vehiculului pe un domeniu SETRE. (4) Utilizatorii SETRE folosesc echipamentele instalate la bord în conformitate cu instrucțiunile furnizorului SETRE, în special dacă acestea se referă la declararea parametrilor variabili ai vehiculului. (5) Plata taxei de către utilizatorul SETRE către furnizorul SETRE se consideră a reprezenta achitarea obligațiilor de plată ale utilizatorului SETRE către autoritatea corespunzătoare care impune taxa rutieră.

Articolul 10

Instituire și funcții

CAPITOLUL III ORGANISMUL DE CONCILIERE

(1) Fiecare stat membru cu cel puțin un domeniu SETRE desemnează sau înființează un organism de conciliere în scopul facilitării medierii între autoritățile care impun taxa rutieră având domeniul de taxare pe teritoriul organismului și furnizorii SETRE care au contracte sau se află în negociere contractuală cu aceste autorități. Organismul de conciliere este autorizat, în special, să analizeze condițiile contractuale impuse de autoritatea care impune taxa rutieră diferiților furnizori SETRE, pentru a stabili dacă aceste condiții sunt nediscriminatorii și reflectă în mod corect costurile și riscurile părților contractante. (2) Statul membru în cauză ia măsurile necesare pentru a garanta caracterul independent al organismului de conciliere, în ceea ce privește organizarea și structura juridică, față de interesele comerciale ale autorităților care impun taxa rutieră și ale furnizorilor SETRE.

Articolul 11

Procedura de mediere

CAPITOLUL III ORGANISMUL DE CONCILIERE

(1) O autoritate care impune o taxă rutieră sau un furnizor SETRE trebuie să solicite organismului de conciliere relevant să intervină în orice litigiu referitor la relațiile lor contractuale sau la negocieri. (2) În termen de o lună de la primirea unei asemenea solicitări de intervenție, organismul de conciliere confirmă dacă se află sau nu în posesia tuturor documentelor necesare medierii. (3) Organul de conciliere emite un aviz cu privire la litigiul respectiv în termen de cel mult șase luni de la solicitarea intervenției. (4) Pentru a-l sprijini în îndeplinirea sarcinilor, statele membre autorizează organismul de conciliere să solicite informații relevante de la autoritățile care impun taxa rutieră, de la furnizorii SETRE și de la orice terț implicat în asigurarea serviciilor SETRE în statul membru în cauză. (5) Organismele de conciliere fac schimb de informații cu privire la activitatea lor, la principiile directoare și la practicile utilizate.

Articolul 12

Serviciu unic permanent

CAPITOLUL IV DISPOZIȚII TEHNICE

Statele membre garantează că serviciul european de taxare rutieră electronică (SETRE) este furnizat utilizatorilor ca serviciu unic permanent. Acest lucru înseamnă că: (a) după înregistrarea în memorie și/sau declararea parametrilor de clasificare, inclusiv a celor variabili, nu mai este necesară nicio intervenție umană în interiorul vehiculului pe perioada unei deplasări, exceptând cazul în care intervine o modificare a caracteristicilor vehiculului; (b) interacțiunea umană cu o anumită piesă a echipamentului de bord rămâne aceeași, indiferent de domeniul SETRE.

Articolul 13

Cerințe care trebuie îndeplinite de SETRE

CAPITOLUL IV DISPOZIȚII TEHNICE

(1) SETRE îndeplinește cerințele minime prevăzute în anexa III. (2) Pe lângă taxare, echipamentul SETRE instalat la bord trebuie să permită implementarea graduală în viitor a altor servicii bazate pe localizare. Utilizarea echipamentelor SETRE instalate la bord în scopul asigurării altor servicii nu trebuie să interfereze cu operațiunile de taxare din niciun domeniu de taxare.

Articolul 14

Elemente constitutive de interoperabilitate

CAPITOLUL IV DISPOZIȚII TEHNICE

(1) Elementele constitutive de interoperabilitate, inclusiv interfețele, trebuie să corespundă cerințelor stabilite în anexa II. Statele membre consideră drept conforme cu cerințele esențiale pertinente elementele constitutive de interoperabilitate care poartă marca CE. (2) Evaluarea conformității cu specificațiile și/sau adecvarea pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate se efectuează în conformitate cu anexa IV. Elementele constitutive de interoperabilitate ale SETRE pot purta marca CE dacă fac obiectul unor declarații de conformitate „CE” în ceea ce privește specificațiile și/sau adecvarea pentru utilizare. (3) Declarațiile de conformitate cu specificațiile și/sau privind adecvarea pentru utilizare sunt întocmite de către producătorul elementelor constitutive de interoperabilitate, furnizorul SETRE sau un reprezentant autorizat în conformitate cu anexa IV. Conținutul declarației este cel prevăzut în anexa IV punctul 3. (4) Statele membre nu trebuie, invocând prezenta decizie, să interzică, să restricționeze sau să împiedice introducerea pe piață a elementelor constitutive de interoperabilitate pentru utilizare în cadrul SETRE dacă acestea sunt marcate CE sau dacă sunt însoțite de o declarație de conformitate cu specificațiile și/sau de adecvare pentru utilizare. Mai precis, statele membre nu pot solicita verificări care au fost deja efectuate ca parte a procedurii de verificare a conformității cu specificațiile și/sau a adecvării pentru utilizare. (5) Dacă specificațiile tehnice relevante ale SETRE sunt publicate după adoptarea prezentei decizii, Comisia consideră că acestea pot fi aplicate în conformitate cu procedura menționată la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/52/CE.

Articolul 15

CAPITOLUL V CLAUZE DE SIGURANȚĂ

(1) În cazul în care un stat membru are motive să considere că este posibil ca elementele constitutive de interoperabilitate marcate CE și introduse pe piață, când sunt utilizate conform destinației lor, să nu îndeplinească cerințele esențiale, trebuie să ia toate măsurile necesare pentru restricționarea domeniului de aplicare al acestor elemente, interzicerea utilizării acestora sau retragerea de pe piață. Statul membru informează de îndată Comisia cu privire la măsurile luate și prezintă argumentele deciziei adoptate, precizând, în special, dacă neconformitatea este determinată de: (a) aplicarea incorectă a specificațiilor tehnice; (b) inadecvarea specificațiilor tehnice. (2) Comisia consultă părțile implicate cât mai repede posibil. (a) Dacă, în urma consultărilor, Comisia constată că măsura este justificată, aceasta informează imediat statul membru în cauză, precum și celelalte state membre. (b) Dacă, în urma consultărilor cu părțile implicate, Comisia stabilește că măsura nu este justificată, aceasta informează fără întârziere statul membru în cauză, producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Comunitate, precum și celelalte state membre. (3) În cazul în care elementele constitutive de interoperabilitate marcate CE nu îndeplinesc cerințele de interoperabilitate, statul membru competent solicită producătorului sau reprezentantului autorizat al acestuia stabilit în Comunitate să readucă elementul constitutiv de interoperabilitate la starea de conformitate cu specificațiile și/sau de adecvare pentru utilizare, în condițiile stabilite de statul membru respectiv, și informează, în acest sens, Comisia, precum și celelalte state membre.

Articolul 16

CAPITOLUL V CLAUZE DE SIGURANȚĂ

Orice decizie privind evaluarea conformității cu specificațiile sau adecvarea pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate și orice decizie adoptată în conformitate cu articolul 15 specifică în amănunțime motivele care au stat la baza adoptării acesteia. Decizia respectivă este comunicată cât mai rapid părții în cauză, indicând remediile posibile, conform legislației în vigoare în statul membru respectiv, și termenul limită acceptat pentru efectuarea acestor remedii.

Articolul 17

Organisme notificate

CAPITOLUL VI DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE

(1) Statele membre transmit o notificare Comisiei și celorlalte state membre cu privire la organismele autorizate să aplice sau să supravegheze procedura de evaluare a conformității cu specificațiile sau a adecvării pentru utilizare menționate în anexa IV, indicând domeniul de competență al fiecărui organism notificat și numerele de identificare obținute în prealabil de la Comisie. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene lista organismelor notificate, numerele de identificare și domeniile de competență ale acestora și menține această listă actualizată. (2) Statele membre aplică criteriile prevăzute în anexa V pentru evaluarea organismelor ce urmează a fi notificate. Organismele care îndeplinesc criteriile de evaluare prevăzute în standardele europene relevante se consideră că îndeplinesc criteriile respective. (3) Un stat membru retrage aprobarea unui organism în cazul în care acesta nu mai îndeplinește criteriile prevăzute în anexa V. Statul membru informează de îndată Comisia și celelalte state membre cu privire la acest lucru. (4) Dacă un stat membru sau Comisia consideră că un organism notificat de un alt stat membru nu îndeplinește criteriile relevante, acest lucru este adus la cunoștința Comitetului privind taxarea electronică, iar acesta va emite un aviz în termen de trei luni. Luând în considerare avizul comitetului, Comisia informează statul membru în cauză cu privire la modificările necesare pentru ca organismul notificat să își păstreze statutul care i-a fost conferit.

Articolul 18

Grupul de coordonare

CAPITOLUL VI DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE

Un Grup de coordonare (denumit în continuare Grupul de coordonare) al organismelor notificate în conformitate cu dispozițiile articolului 17 alineatul (1) din prezenta directivă este înființat ca grup de lucru al Comitetului privind taxarea electronică, în conformitate cu Regulamentul de procedură al comitetului. Grupul de coordonare întocmește și menține o listă cuprinzătoare de standarde, specificații tehnice și documente normative conform cărora poate fi evaluată conformitatea elementelor constitutive de interoperabilitate SETRE cu specificațiile și adecvarea pentru utilizare. Grupul de coordonare are rolul unui forum în care sunt discutate orice probleme care pot apărea în legătură cu procedurile de evaluare a conformității cu specificațiile și a adecvării pentru utilizare și în care sunt propuse soluții pentru aceste probleme.

Articolul 19

Registre

CAPITOLUL VI DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE

(1) În scopul punerii în aplicare a prezentei decizii, fiecare stat membru păstrează un registru electronic național referitor la următoarele: (a) domeniile SETRE aflate pe teritoriul lor, inclusiv informații cu privire la: — autoritățile corespunzătoare care impun taxa rutieră; — tehnologiile de taxare electronică utilizate; — informații privind taxa rutieră; — declarația privind domeniul SETRE; — furnizorii de servicii care dețin contracte SETRE cu autoritățile care impun taxa rutieră și care își desfășoară activitatea în sfera lor de competență. Un stat membru introduce modificări în registrul autorităților care impun taxa rutieră, inclusiv, dacă este cazul, data intrării în vigoare a modificărilor, imediat după adoptarea acestora, respectând dispozițiile din anexa VI punctele 3 și 4; (b) furnizorii SETRE cărora li se acordă înregistrarea, conform articolului 3. În lipsa unor dispoziții contrare, statele membre verifică cel puțin o dată pe an îndeplinirea cerințelor prevăzute la articolul 3 literele (a), (d), (e) și (f) și la articolul 4 alineatul (2) și actualizează registrul în mod corespunzător. Registrul conține, de asemenea, concluziile auditului prevăzut la articolul 3 litera (e). Statul membru nu este responsabil pentru acțiunile furnizorilor SETRE incluși în registrul său. (2) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că toate datele conținute în registrul electronic național sunt actualizate și corecte. (3) Registrele sunt accesibile publicului pe cale electronică. (4) Aceste registre sunt disponibile în termen de nouă luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii. (5) La sfârșitul fiecărui an calendaristic, autoritățile statelor membre în ale căror atribuții intră întocmirea și menținerea acestor registre comunică pe cale electronică autorităților omoloage din celelalte state membre, precum și Comisiei, registrele la zi ale domeniilor SETRE și ale furnizorilor SETRE. Orice incompatibilități în raport cu situația dintr-un stat membru este adusă în atenția statului membru în care s-a efectuat înregistrarea și Comisiei.

Articolul 20

Sistemele de taxare pilot

CAPITOLUL VII DISPOZIȚII FINALE

Pentru a permite dezvoltarea din punct de vedere tehnic a SETRE, statele membre autorizează periodic, în anumite zone limitate ale domeniului lor de taxare și în paralel cu sistemul conform SETRE, sisteme de taxare pilot care includ concepte sau tehnologii noi care nu sunt conforme cu una sau mai multe dispoziții ale Directivei 2004/52/CE sau cu prezenta decizie. Această autorizație face obiectul aprobării prealabile din partea Comisiei. Perioada inițială a acestei autorizații nu depășește 3 ani. Nu este necesar ca furnizorii SETRE să participe în cadrul sistemelor de taxare pilot.

Articolul 21

Raport

CAPITOLUL VII DISPOZIȚII FINALE

În termen de maximum 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, Comisia întocmește un raport asupra progreselor înregistrate în ceea ce privește utilizarea SETRE.

Articolul 22

Destinatari

CAPITOLUL VII DISPOZIȚII FINALE

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.