Recitale
(1) Normele care reglementează schimbul de date în format electronic între statele membre și între statele membre și Comisie sau organismul desemnat de aceasta au fost stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 (denumit în continuare „regulamentul privind controlul”). Articolele 71, 76 și 83 din regulamentul respectiv vizează în mod specific schimbul de rapoarte de inspecție și de supraveghere.
(2) Comisia a elaborat un nou format pentru transmiterea datelor din rapoartele de inspecție și de supraveghere care trebuie să fie utilizat pentru toate schimburile viitoare de date electronice menționate la articolele 71, 76 și 83 din regulamentul privind controlul.
(3) Titlul IX capitolul Ia din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei (2) stabilește normele care reglementează schimbul de date între statele membre și între statele membre și Comisie sau organismul desemnat de aceasta. Aceste norme trebuie să fie modificate pentru a se ține seama de noul format elaborat de Comisie pentru datele privind inspecția și supravegherea, cât și de noile tehnologii și de standardele internaționale.
(4) Întrucât Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (3) a fost abrogat prin Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului (4), trimiterile la acest regulament în titlul IX capitolul Ia din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 trebuie să fie eliminate.
(5) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 trebuie să fie modificat în consecință.
(6) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,