Începe proba gratuită

Directiva 2020/12 · CELEX 32020L0012

Directiva delegată (UE) 2020/12 a Comisiei din 2 august 2019 de completare a Directivei (UE) 2017/2397 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele pentru competențe și cunoștințele și aptitudinile corespunzătoare, pentru examenele practice, pentru omologarea simulatoarelor și pentru capacitatea din punct de vedere medical (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
02.08.2019
Intrare in vigoare
30.01.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_006_R_0009
Status
Inactiv
calificare profesională echipaj navă maritimă navigație fluvială internă permis de navigație recunoașterea calificării profesionale siguranța transportului transport de mărfuri transport de pasageri transport în interiorul UE

Recitale

(1) Directiva (UE) 2017/2397 stabilește condițiile și procedurile pentru certificarea calificărilor persoanelor implicate în operarea unei construcții navale care navighează pe căile navigabile interioare ale Uniunii. Certificarea are drept scop facilitarea mobilității, garantarea siguranței navigației și asigurarea protecției vieții omenești și a mediului.

(2) Pentru a asigura standarde armonizate minime pentru certificarea calificărilor, Comisia a fost împuternicită să adopte norme detaliate care stabilesc standarde pentru competențe și cunoștințele și aptitudinile corespunzătoare, standarde pentru examinările practice, standarde pentru omologarea simulatoarelor și standarde pentru capacitatea din punct de vedere medical.

(3) În conformitate cu articolul 32 din Directiva (UE) 2017/2397, actele delegate ar trebui să facă trimitere la standardele stabilite de Comitetul european pentru elaborarea de standarde privind navigația interioară (denumit în continuare „CESNI”) și să includă textul integral al acestora, cu condiția ca respectivele standarde să fie disponibile și actualizate și să îndeplinească toate cerințele aplicabile stabilite în anexele la directivă și cu condiția ca interesele Uniunii să nu fie compromise de modificările din procesul decizional al CESNI. Cele trei condiții au fost îndeplinite prin adoptarea de către CESNI, în cadrul reuniunii sale din 8 noiembrie 2018, a primelor standarde privind calificările profesionale în domeniul navigației interioare.

(4) Standardele pentru competențe ar trebui să stabilească competențele minime necesare pentru operarea în condiții de siguranță a construcției navale, incluzând standarde pentru membrii echipajului de la nivelurile operațional și de conducere, pentru comandanții de navă autorizați să navigheze cu ajutorul radiolocației și pentru cei autorizați să navigheze pe căile navigabile cu caracter maritim, pentru experții în navigația cu pasageri și pentru experții în gaz natural lichefiat (GNL). Fiecare competență cerută ar trebui să fie definită împreună cu cunoștințele și aptitudinile corespunzătoare.

(5) Pentru ca autoritățile competente să efectueze în mod similar examenele practice prevăzute la articolul 17 alineatul (3) din Directiva (UE) 2017/2397, ar trebui stabilite standarde privind examenele practice. În acest sens, standardele ar trebui să definească, pentru fiecare examen practic, competențele specifice și situațiile de evaluare, inclusiv un sistem specific de punctaj și cerințele tehnice pentru construcțiile navale și instalațiile terestre. Pentru candidații la calificarea în calitate de comandant de navă care nu au finalizat anterior o evaluare la nivelul operațional, ar trebui prevăzut un modul suplimentar, astfel încât să se poată verifica și capacitatea acestora de a îndeplini sarcinile supravegheate aferente.

(6) Standardele pentru omologarea simulatoarelor ar trebui stabilite astfel încât să se asigure faptul că simulatoarele utilizate pentru evaluarea competențelor sunt proiectate în așa fel încât să permită verificarea competențelor în conformitate cu standardele pentru examenele practice. Standardele ar trebui să stabilească cerințele tehnice și funcționale pentru simulatoarele de navigație și de radiolocație, precum și procedura administrativă de omologare a acestor simulatoare.

(7) Pentru a reduce diferențele dintre țări în ceea ce privește cerințele medicale și procedurile de examinare și pentru a asigura faptul că certificatele medicale eliberate membrilor echipajului de punte din domeniul navigației interioare constituie un indicator valabil al capacității lor de a-și desfășura activitatea din punct de vedere medical, ar trebui stabilite standarde pentru capacitatea din punct de vedere medical. Standardele ar trebui să precizeze testele și criteriile pe care trebuie să le aplice personalul medical pentru a determina capacitatea de muncă din punct de vedere medical a membrilor echipajului de punte. Acestea ar trebui să dispună evaluarea vederii, a auzului și a stărilor fizice și psihologice care ar putea conduce la incapacitate temporară sau permanentă de muncă, precum și eventualele măsuri de atenuare a riscului și restricții. În interesul coerenței, standardele ar trebui să se bazeze pe orientările privind examinarea medicală a navigatorilor publicate de Organizația Internațională a Muncii și de Organizația Maritimă Internațională, în special cu privire la criteriile aplicate serviciilor costiere.

(8) Din motive de coerență și eficiență, termenul de transpunere a prezentei directive delegate ar trebui aliniat la termenele de transpunere a Directivei (UE) 2017/2397.

(9) În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, informațiile pe care statele membre sunt obligate să le furnizeze Comisiei în contextul transpunerii unei directive trebuie să fie clare și precise. Această dispoziție se aplică, de asemenea, prezentului act delegat,

Articolul 5

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la 17 ianuarie 2022. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Alineatul (1) nu se aplică unui stat membru care nu a transpus și nu a pus în aplicare integral Directiva (UE) 2017/2397 în conformitate cu articolul 39 alineatele (2), (3) sau (4) din directiva respectivă. În cazul în care un astfel de stat membru transpune și pune în aplicare în totalitate Directiva (UE) 2017/2397, acesta pune în același timp în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive și informează Comisia în acest sens. (3) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 7

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.