Recitale
(1) Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare „Acordul de retragere”) a fost încheiat prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului (1) la 30 ianuarie 2020 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.
(2) În temeiul articolului 171 alineatul (1) din Acordul de retragere, Comitetul mixt instituit prin articolul 164 din Acordul de retragere (denumit în continuare „Comitetul mixt”) urmează să stabilească, cel târziu până la încheierea perioadei de tranziție prevăzute în Acordul de retragere, o listă de 25 de persoane care doresc și sunt capabile să fie membre ale unei comisii de arbitraj. Comitetul mixt trebuie să se asigure că lista respectă, în orice moment, aceste cerințe.
(3) În temeiul articolului 171 alineatul (2) din Acordul de retragere, lista trebuie să conțină numai persoane care prezintă toate garanțiile de independență, care dețin calificările necesare pentru a fi numite în cadrul celui mai înalt for judiciar din țările lor respective sau care sunt jurisconsulți a căror competență este recunoscută și care dețin cunoștințe specializate sau au experiență în dreptul Uniunii și în dreptul internațional public. Lista respectivă nu poateconține persoane care au statut de membri, funcționari sau alți agenți ai instituțiilor Uniunii, ai autorităților publice ale unui stat membru sau ai guvernului Regatului Unit.
(4) Uniunea și Regatul Unit au propus, de comun acord, cinci candidați pentru funcția de președinte al comisiei de arbitraj și au propus, fiecare, câte zece candidați pentru funcția de membru al comisiei de arbitraj.
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt.
(6) De asemenea, este oportun să se creeze o rezervă de experți care doresc și sunt în măsură să fie arbitri în temeiul Acordului de retragere și care pot fi contactați pentru a menține la zi lista de 25 de persoane propuse de către Uniune,
(1) În temeiul articolului 171 alineatul (1) din Acordul de retragere, Comitetul mixt întocmește, cel târziu până la încheierea perioadei de tranziție prevăzute în respectivul acord, o listă de 25 de persoane care doresc și sunt capabile să fie membre ale unei comisii de arbitraj.
(2) În temeiul articolului 171 alineatul (2) din Acordul de retragere, lista conține numai persoane care prezintă toate garanțiile de independență, care dețin calificările necesare pentru a fi numite în cadrul celui mai înalt for judiciar din țările lor respective sau care sunt jurisconsulți a căror competență este recunoscută și care dețin cunoștințe specializate sau au experiență în dreptul Uniunii și în dreptul internațional public. Aceste persoane nu pot să aibă statut de membri, funcționari sau alți agenți ai instituțiilor Uniunii, ai autorităților publice ale unui stat membru sau ai guvernului Regatului Unit.
(3) Având în vedere propunerea comună a Uniunii și a Regatului Unit referitoare la cinci candidați pentru funcția de președinte al comisiei de arbitraj și propunerile respective ale Uniunii și ale Regatului Unit de câte zece candidați pentru funcția de membri ai comisiei de arbitraj,