Recitale
(1) Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE a Comisiei (4) prevede măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre în care au fost confirmate cazuri de respectiva boală la porci domestici sau sălbatici (statele membre în cauză). În părțile I-IV din anexa la decizia de punere în aplicare respectivă sunt enumerate și delimitate anumite zone din statele membre în cauză, diferențiate în funcție de nivelul de risc pe baza situației epidemiologice a bolii respective. Anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE a fost modificată de mai multe ori pentru a se ține seama de evoluția situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește pesta porcină africană, evoluție care trebuie să se reflecte în anexa respectivă. Anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE a fost modificată ultima dată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1568 (5)a Comisiei, ca urmare a modificărilor situației epidemiologice a bolii respective în Polonia.
(2) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1568, a apărut un caz nou de pestă porcină africană la porci domestici în România.
(3) În ultima parte a lunii octombrie 2020, a fost observat un focar de pestă porcină africană la porci domestici în județul Suceava din România, într-o zonă enumerată în prezent în partea II din anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE. Acest focar de pestă porcină africană apărută la porci domestici reprezintă un nivel sporit de risc, care trebuie să se reflecte în anexa respectivă. În consecință, zona respectivă din România, enumerată în prezent în partea II din anexa menționată, afectată de acest focar recent de pestă porcină africană, trebuie enumerată acum în partea III din acea anexă în loc de partea sa II.
(4) Ca urmare a izbucnirii focarului recent de pestă porcină africană la porci domestici în România și ținând seama de situația epidemiologică actuală din Uniune, a fost reevaluată și actualizată regionalizarea din acest stat membru. Au fost de asemenea reevaluate și actualizate măsurile existente de gestionare a riscurilor. Aceste modificări trebuie să se reflecte în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE.
(5) Pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a se combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii respectivei boli, este necesară delimitarea unei noi zone cu risc ridicat, având o suprafață suficientă, în România, care trebuie să fie enumerată în mod corespunzător în partea III din anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE.
(6) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane, este important ca modificările aduse anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE prin prezenta decizie să producă efecte cât mai curând posibil.
(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,