Începe proba gratuită

Decizie 2020/1544 · CELEX 32020D1544

Decizia (UE) 2020/1544 a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2020 de modificare a Deciziei 2003/17/CE a Consiliului în ceea ce privește echivalența inspecțiilor în câmp efectuate în Ucraina asupra cerealelor de cultură producătoare de semințe și privind echivalența semințelor de cereale produse în Ucraina

Data act
21.10.2020
Intrare in vigoare
15.11.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_356_R_0003
Status
In vigoare
controlul calității produselor agricole cultura cerealelor drept agrar import (UE) inspecție fitosanitară semințe standard de calitate Ucraina

Recitale

(1) Decizia 2003/17/CE a Consiliului (3) prevede că, în anumite condiții, inspecțiile în câmp asupra anumitor plante de cultură producătoare de semințe realizate în țările terțe enumerate în anexa I la decizia menționată sunt considerate echivalente cu inspecțiile în câmp realizate în conformitate cu dreptul Uniunii și că, în anumite condiții, semințele de anumite specii de cereale produse în aceste țări terțe sunt considerate echivalente cu semințele produse în conformitate cu dreptul Uniunii.

(2) Ucraina a prezentat Comisiei o cerere pentru acordarea de echivalență sistemului său de inspecții în câmp asupra cerealelor de cultură producătoare de semințe și semințelor de cereale produse și certificate în Ucraina.

(3) Comisia a examinat legislația relevantă din Ucraina și, pe baza unui audit efectuat în 2015 în ceea ce privește sistemul de controale oficiale și de certificare a semințelor de cereale în Ucraina, precum și echivalența acestuia cu cerințele Uniunii, a publicat concluziile sale într-un raport intitulat „Raport final al auditului efectuat în Ucraina, în perioada 26 mai 2015-4 iunie 2015, în scopul evaluării sistemului de controale oficiale și de certificare a semințelor de cereale și a echivalenței acestora cu cerințele Uniunii Europene”.

(4) În urma auditului, s-a ajuns la concluzia că inspecțiile în câmp asupra plantelor de cultură producătoare de semințe, eșantionarea, testarea și controalele oficiale a posteriori vizând semințele de cereale sunt efectuate corespunzător și că îndeplinesc condițiile prevăzute în anexa II la Decizia 2003/17/CE și cerințele prevăzute în Directiva 66/402/CEE a Consiliului (4). În plus, s-a concluzionat că autoritățile naționale responsabile cu punerea în aplicare a certificării semințelor din Ucraina sunt competente și funcționează în mod corespunzător.

(5) Prin urmare, este oportun să se acorde echivalență inspecțiilor în câmp efectuate în ceea ce privește cerealele de cultură producătoare de semințe din Ucraina și semințelor de cereale produse în Ucraina și certificate oficial de autoritățile sale.

(6) Prin urmare, Decizia 2003/17/CE ar trebui modificată în mod corespunzător,

Articolul 1

Modificarea Deciziei 2003/17/CE

Anexa I la Decizia 2003/17/CE se modifică după cum urmează: (a) în tabel, se introduce următorul rând între „TR” și „US”: „UA Ministerul Politicii Agricole și Alimentației din Ucraina Khreshchatyk str., 24, 01001, KIEV 66/402/CEE”; (b) în nota de subsol a tabelului, se introduce următorul text între „TR – Turcia,” și „US – Statele Unite ale Americii,”: „UA – Ucraina,”.

Articolul 2

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Destinatari

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.