Începe proba gratuită

Decizie 2020/1306 · CELEX 32020D1306

Decizia (UE) 2020/1306 a Băncii Centrale Europene din 16 septembrie 2020 privind excluderea temporară a anumitor expuneri față de băncile centrale din indicatorul de măsurare a expunerii totale având în vedere pandemia de COVID-19 (BCE/2020/44)

Data act
16.09.2020
Intrare in vigoare
26.09.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_305_R_0005
Status
Inactiv
boala provocată de coronavirus epidemie instituții de credit legislație financiară lichiditate monetară în sectorul privat risc financiar societate de investiții supraveghere financiară uniunea bancară UE

Recitale

(1) Cadrul Basel III a introdus un indicator al efectului de levier simplu, transparent și care nu se bazează pe risc pentru a acționa ca o măsură credibilă suplimentară la cerințele de capital bazate pe risc. Potrivit standardului privind indicatorul efectului de levier publicat de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) în decembrie 2017 (denumit în continuare „standardul BCBS privind indicatorul efectului de levier”), pentru a facilita punerea în aplicare a politicilor monetare, în circumstanțe macroeconomice excepționale, o jurisdicție poate, la alegerea sa, să excludă temporar rezervele deținute la bănci centrale din indicatorul de măsurare a expunerii pentru calcularea indicatorului efectului de levier.

(2) Standardul BCBS privind indicatorul efectului de levier a fost pus în aplicare pentru prima dată în legislația Uniunii prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Articolul 430 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prevede obligația instituțiilor de a transmite autorităților competente anumite informații privind indicatorul efectului de levier și componentele acestuia, în timp ce articolul 451 din acest regulament prevede obligația instituțiilor de a publica anumite informații privind indicatorul efectului de levier și gestionarea riscului efectului de levier excesiv.

(3) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului (3), printre altele, pentru a reflecta revizuirile care au fost aduse standardului BCBS privind indicatorul efectului de levier astfel încât să se asigure condiții de concurență echitabile la nivel internațional pentru instituțiile stabilite în interiorul Uniunii, dar care operează în afara Uniunii, precum și faptul că indicatorul efectului de levier rămâne o completare eficace a cerințelor de fonduri proprii bazate pe risc. Regulamentul (UE) 2019/876 a introdus o cerință privind indicatorul efectului de levier pentru a completa sistemul de raportare și publicare a indicatorului efectului de levier. Regulamentul respectiv a introdus, de asemenea, posibilitatea excluderii temporare a anumitor expuneri față de băncile centrale din indicatorul de măsurare a expunerii totale a unei instituții în circumstanțe excepționale și pentru a facilita punerea în aplicare a politicilor monetare. Aceste modificări ale cadrului aferent indicatorului efectului de levier, inclusiv competența discreționară de a exclude anumite expuneri față de băncile centrale din indicatorul de măsurare a expunerii totale, vor deveni aplicabile la 28 iunie 2021.

(4) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 a fost ulterior modificat prin Regulamentul (UE) 2020/873 al Parlamentului European și al Consiliului (4), printre altele, pentru a prevedea posibilitatea de a exclude temporar anumite expuneri față de băncile centrale din calculul indicatorului de măsurare a expunerii totale a unei instituții înainte de 28 iunie 2021, și anume înainte de intrarea în vigoare a modificărilor cerinței privind indicatorul efectului de levier care au fost introduse prin Regulamentul (UE) 2019/876. În special, articolul 500b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 permite unei instituții să excludă anumite expuneri față de banca centrală a instituției din indicatorul de măsurare a expunerii totale atunci când autoritatea competentă a instituției a stabilit, după consultarea băncii centrale relevante, și a declarat public că există circumstanțe excepționale care justifică excluderea acestora pentru a facilita punerea în aplicare a politicilor monetare. Articolul 500b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică de la 27 iunie 2020.

(5) Deși piețele financiare s-au stabilizat începând cu aprilie 2020, condițiile de finanțare din zona euro sunt mai stricte decât la începutul anului din cauza randamentelor mai mari ale obligațiunilor și a cotațiilor mai mici ale acțiunilor. Situația cauzată de pandemia de coronavirus (COVID-19) și, prin urmare, nevoia de a atinge și a menține în continuare un nivel ridicat de acomodare a politicii monetare, precum și fragilitatea și vulnerabilitățile economiilor din zona euro și ale canalului de transmisie a politicii monetare prin intermediul băncilor justifică punctul de vedere al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) potrivit căruia există circumstanțe excepționale care justifică excluderea temporară, până la 27 iunie 2021, a anumitor expuneri față de băncile centrale din Eurosistem din indicatorul de măsurare a expunerii totale a instituțiilor pentru a facilita punerea în aplicare a politicilor monetare în sensul articolului 500b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(6) Expunerile care pot fi excluse cuprind monede și bancnote care constituie moneda legală în jurisdicția băncii centrale și active care reprezintă creanțe față de banca centrală, inclusiv rezerve deținute la banca centrală, în măsura în care aceste expuneri sunt relevante pentru transmiterea politicii monetare și, prin urmare, pentru punerea în aplicare a acesteia. Aceste expuneri includ depozitele deținute în facilitatea de depozit și soldurile deținute în conturile de rezerve deschise în cadrul Eurosistemului, inclusiv fondurile deținute pentru a îndeplini cerințele privind rezervele minime obligatorii. Expunerile care reprezintă creanțe față de banca centrală care nu au legătură cu punerea în aplicare a politicii monetare nu ar trebui să fie excluse din indicatorul de măsurare a expunerii totale.

(7) Se preconizează că excluderea, în temeiul articolului 500b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, a anumitor expuneri față de băncile centrale din indicatorul de măsurare a expunerii totale ar veni în sprijinul instituțiilor de credit în ceea ce privește îndeplinirea în continuare a rolului acestora în finanțarea economiei reale, păstrând, în același timp, elementele-cheie ale cadrului de reglementare prudențial. Excluderea poate reduce eventualele constrângeri legate de introducerea unei noi cerințe privind fondurile proprii și pasivele eligibile care a fost pusă în aplicare în Uniune sub forma unei modificări aduse Regulamentului (UE) nr. 575/2013 prin Regulamentul (UE) 2019/876 pentru a reflecta standardul privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor, aplicabilă de la 28 iunie 2019. În plus, deși indicatorul efectului de levier nu se va aplica până la 28 iunie 2021, din perspectiva comunicării clare a informațiilor financiare, excluderea anumitor expuneri față de băncile centrale din indicatorul de măsurare a expunerii totale ar putea fi benefică până la momentul respectiv. În special, instituțiile ar fi în măsură să facă public indicatorul efectului de levier, atât cu, cât și fără impactul expunerilor excluse. Aceste informații ar putea fi utile participanților la piața financiară pentru a evalua posibilii viitori indicatori ai efectului de levier ai instituțiilor după aplicarea indicatorului efectului de levier de la 28 iunie 2021.

(8) BCE, în temeiul atribuțiilor sale în materie de politică monetară, a fost consultată în conformitate cu articolul 500b alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește stabilirea circumstanțelor excepționale care justifică excluderea în temeiul articolului 500b alineatul (1) din acest regulament (5),

Articolul 1

Definiții

Termenii utilizați în prezenta decizie au același sens ca termenii definiți în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aplicându-se totodată următoarele definiții: 1. „Eurosistem” înseamnă „Eurosistem” în sensul Orientării (UE) 2015/510 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/60) (6); 2. „facilitate de depozit” înseamnă o facilitate de depozit în sensul Orientării (UE) 2015/510 (BCE/2014/60); 3. „cont de rezervă” înseamnă un cont de rezervă în sensul Regulamentului (CE) nr. 1745/2003 al Băncii Centrale Europene (BCE/2003/9) (7); 4. „cerințe privind rezervele minime obligatorii” înseamnă cerințele privind rezervele minime obligatorii calculate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9); 5. „entitate supravegheată semnificativă dintr-un stat membru din zona euro” înseamnă o entitate supravegheată semnificativă dintr-un stat membru din zona euro în sensul Regulamentului (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/17) (8).

Articolul 2

Stabilirea existenței circumstanțelor excepționale

(1) În sensul articolului 500b alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, BCE a stabilit că, sub rezerva alineatelor (2) și (3), există circumstanțe excepționale care justifică excluderea expunerilor față de băncile centrale, enumerate la articolul 500b alineatul (1) literele (a) și (b) din acest regulament, din indicatorul de măsurare a expunerii totale, în scopul facilitării punerii în aplicare a politicilor monetare. (2) În ceea ce privește expunerile enumerate la articolul 500b alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, stabilirea existenței circumstanțelor excepționale de la alineatul (1) se aplică expunerilor față de băncile centrale din Eurosistem care se referă la depozitele deținute în facilitatea de depozit sau la soldurile deținute în conturile de rezerve, inclusiv fondurile deținute pentru a îndeplini cerințele privind rezervele minime obligatorii. (3) Stabilirea existenței circumstanțelor excepționale se aplică în legătură cu oricare instituție care este o entitate supravegheată semnificativă într-un stat membru din zona euro.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a cincea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.