Recitale
(1) În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului (2), echipamentele individuale de protecție care sunt conforme cu standarde armonizate sau cu părți ale acestora, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi conforme cu cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa II la regulamentul respectiv care fac obiectul acestor standarde sau unor părți ale acestor standarde.
(2) Prin scrisoarea M/031, intitulată „STANDARDISATION MANDATE TO CEN/CENELEC CONCERNING STANDARDS FOR PERSONAL PROTECTIVE EQUIPMENT” (Mandat de standardizare acordat CEN/Cenelec cu privire la standardele pentru echipamentele individuale de protecție), Comisia a înaintat o cerere Comitetului European de Standardizare (CEN) și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică (Cenelec) pentru a dezvolta și a elabora standarde armonizate în sprijinul Directivei 89/686/CEE a Consiliului (3).
(3) Directiva 89/686/CEE a fost înlocuită, de la 21 aprilie 2018, de Regulamentul (UE) 2016/425, care a introdus doar un număr limitat de modificări ale cerințelor esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa II la Directiva 89/686/CEE. Standardele armonizate elaborate pe baza cererii M/031 au fost redactate exclusiv în sprijinul cerințelor esențiale de sănătate și securitate, care au rămas, în esență neschimbate ca urmare a înlocuirii Directivei 89/686/CEE cu Regulamentul (UE) 2016/425.
(4) Pe baza cererii M/031, CEN și Cenelec au elaborat următoarele standarde armonizate: EN 893:2019 pentru echipamente de alpinism și escaladare, EN 943-2:2019 pentru îmbrăcăminte de protecție împotriva produselor periculoase solide, lichide și gazoase, EN 1073-1:2016+A1:2018 pentru îmbrăcăminte de protecție împotriva particulelor solide în suspensie, inclusiv a contaminării radioactive, și EN 14458:2018 pentru echipamente de protecție a ochilor, în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425.
(5) Pe baza cererii M/031, CEN și Cenelec au revizuit standardele armonizate EN 343:2003+A1:2007/AC:2009, EN 358:1999, EN 381-5:1995, EN 381-7:1999, EN 381-9:1997, EN 381-11:2002, EN 13832-2:2006, EN 13832-3:2006, EN 14594:2005, EN 388:2016, EN 943-1:2015 și EN 12277:2015, ale căror referințe sunt publicate în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (4). Acest lucru a condus la adoptarea standardelor armonizate EN 343:2019 pentru îmbrăcăminte de protecție împotriva ploii, EN 358:2018 pentru centuri și mijloace de legătură pentru poziționare în timpul lucrului și limitare a deplasării, EN ISO 11393-2:2019, EN ISO 11393-4:2019, EN ISO 11393-5:2019 și EN ISO 11393-6:2019 pentru îmbrăcăminte de protecție pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanț ținut cu mâna, EN 13832-2:2018 și EN 13832-3:2018 pentru încălțăminte de protecție împotriva produselor chimice, EN 14594:2018 pentru aparate de protecție respiratorie, EN 388:2016+A1:2018 pentru mănuși de protecție împotriva riscurilor mecanice, EN 943-1:2015+A1:2019 pentru îmbrăcăminte de protecție împotriva produselor periculoase solide, lichide și gazoase, inclusiv aerosoli lichizi și de particule solide, și EN 12277:2015+A1:2018 pentru echipamente de alpinism și escaladare.
(6) Pe baza cererii M/031, CEN și Cenelec au modificat standardul armonizat EN ISO 10819:2013, a cărui referință este publicată în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (5). Acest lucru a dus la adoptarea unei modificări a standardului armonizat respectiv, EN ISO 10819:2013/A1:2019.
(7) Comisia, împreună cu CEN și Cenelec, a evaluat dacă standardele respective sunt în conformitate cu cererea M/031.
(8) Standardele armonizate EN 893:2019, EN 943-2:2019, EN 1073-1:2016+A1:2018, EN 14458:2018, EN 343:2019, EN 358:2018, EN ISO 11393-2:2019, EN ISO 11393-4:2019, EN ISO 11393-5:2019, EN ISO 11393-6:2019, EN 13832-2:2018, EN 13832-3:2018, EN 14594:2018, EN 388:2016+A1:2018, EN 943-1:2015+A1:2019, EN ISO 10819:2013, astfel cum a fost modificat de EN ISO 10819:2013/A1:2019, și EN 12277:2015+A1:2018 îndeplinesc cerințele pe care urmăresc să le acopere, prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/425. Prin urmare, este oportun să se publice referințele standardelor în cauză în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(9) CEN și Cenelec au elaborat, de asemenea, o rectificare EN 50321-1: 2018/AC: 2018-08 pentru a corecta standardul armonizat EN 50321-1:2018, a cărui referință este publicată în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (6). Având în vedere faptul că această rectificare introduce corecții tehnice și pentru a se asigura aplicarea corectă și consecventă a standardului armonizat EN 50321-1:2018, ale cărui referințe au fost publicate anterior, este oportun ca referința acestui standard armonizat să fie publicată împreună cu referința rectificării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(10) Prin urmare, este necesar să se retragă referințele standardelor armonizate EN 343:2003+A1:2007/AC:2009, EN 358:1999, EN 381-5:1995, EN 381-7:1999, EN 381-9:1997, EN 381-11:2002, EN 13832-2:2006, EN 13832-3:2006, EN 14594:2005, EN 388:2016, EN 943-1:2015, EN ISO 10819:2013, EN 12277:2015 și EN 50321-1:2018 din seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, având în vedere faptul că standardele respective au fost revizuite, modificate sau corectate. Pentru a acorda producătorilor mai mult timp pentru a se pregăti în vederea aplicării standardelor armonizate EN 343:2019 EN 358:2018, EN ISO 11393-2:2019, EN ISO 11393-4:2019, EN ISO 11393-5:2019, EN ISO 11393-6:2019, EN 13832-2:2018, EN 13832-3:2018, EN 14594:2018, EN 388:2016+A1:2018, EN 943-1:2015+A1:2019, EN ISO 10819:2013 astfel cum a fost modificat de EN ISO 10819:2013/A1:2019, EN 50321-1:2018 astfel cum a fost corectat de EN 50321-1:2018/AC: 2018-08 și EN 12277:2015+A1:2018, este necesar să se amâne retragerea referințelor standardelor armonizate EN 343:2003+A1:2007/AC:2009, EN 358:1999, EN 381-5:1995, EN 381-7:1999, EN 381-9:1997, EN 381-11:2002, EN 13832-2:2006, EN 13832-3:2006, EN 14594:2005, EN 388:2016, EN 943-1:2015, EN ISO 10819:2013, EN 12277:2015 și EN 50321-1:2018.
(11) Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,