Recitale
(1) Regiunea biogeografică atlantică, menționată la articolul 1 litera (c) punctul (iii) din Directiva 92/43/CEE, cuprinde teritoriile Uniunii ale Irlandei, Țărilor de Jos și Regatului Unit, precum și părți din teritoriile Uniunii ale Belgiei, Danemarcei, Germaniei, Spaniei, Franței și Portugaliei, astfel cum sunt specificate pe harta biogeografică aprobată la 20 aprilie 2005 de comitetul instituit prin articolul 20 din directiva menționată (denumit în continuare „comitetul «Habitate»“).
(2) Lista inițială a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică, în sensul Directivei 92/43/CEE, a fost adoptată prin Decizia 2004/813/CE a Comisiei (2).
(3) Siturile incluse în lista siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică fac parte din rețeaua Natura 2000, care reprezintă un element esențial al protejării biodiversității în Uniune. Pentru a înregistra progrese în continuare în ceea ce privește instituirea efectivă a rețelei Natura 2000 și în contextul unei adaptări dinamice a rețelei respective, listele siturilor de importanță comunitară sunt revizuite cu regularitate.
(4) Cea de a douăsprezecea actualizare a listei siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică a fost adoptată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/19 a Comisiei (3). Respectiva decizie de punere în aplicare a fost abrogată prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei de adoptare a celei de a treisprezecea actualizări a listei siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică, adoptată în urma votului din cadrul comitetului „Habitate” la 14 noiembrie 2019 și notificată statelor membre cu numărul C(2019) 8591 la 29 noiembrie 2019.
(5) Ulterior adoptării deciziei de punere în aplicare notificate statelor membre cu numărul C(2019) 8591 la 29 noiembrie 2019, a rezultat că lista adoptată prin respectiva decizie de punere în aplicare este diferită de lista care a fost prezentată comitetului „Habitate” în vederea emiterii unui aviz, întrucât aceasta din urmă conținea erori materiale în ceea ce privește suprafața a șapte situri din Spania și a unui sit din Irlanda. Prin urmare, este necesar să se abroge respectiva decizie de punere în aplicare și să se adopte din nou cea de a treisprezecea actualizare a listei siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică, după consultarea comitetului „Habitate”, cu efect de la data de notificare a abrogării deciziei de punere în aplicare.
(6) Cunoștințele privind existența și repartizarea tipurilor de habitate naturale și a speciilor evoluează în permanență ca urmare a controlului efectuat în conformitate cu articolul 11 din Directiva 92/43/CEE.
(7) Cea de a treisprezecea actualizare a listei siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică se bazează pe datele transmise de statele membre între 1 iunie 2018 și 13 martie 2019, privind propuneri de situri suplimentare de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică. Statele membre au transmis, de asemenea, modificări ale informațiilor referitoare la situri cuprinse în lista siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică.
(8) Pe baza proiectului de listă elaborat de Comisie de comun acord cu fiecare dintre statele membre în cauză, care identifică, de asemenea, situri ce găzduiesc tipuri de habitate naturale prioritare sau specii prioritare, ar trebui adoptată o listă actualizată a siturilor selectate ca situri de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică atlantică. Articolul 4 alineatul (4) și articolul 6 din Directiva 92/43/CEE se aplică tuturor siturilor incluse pe listă.
(9) Anumite state membre nu au propus suficiente situri pentru a îndeplini cerințele Directivei 92/43/CEE în ceea ce privește anumite tipuri de habitate și anumite specii. În plus, cunoștințele privind existența și repartizarea unora dintre tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I și a unora dintre speciile enumerate în anexa II la Directiva 92/43/CEE sunt în continuare incomplete. În consecință, pentru tipurile de habitate și speciile respective nu se poate concluziona că rețeaua Natura 2000 este completă.
(10) Din motive de claritate și transparență, Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/19 ar trebui abrogată cu efect de la data notificării deciziei de punere în aplicare, care a fost notificată statelor membre cu numărul C(2019) 8591.
(11) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului „Habitate”,