Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Consiliului (2) a fost modificat în mod substanțial. Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivului regulament.
(2) Creșterea accentuată a fluxurilor migratorii mixte în 2015 și 2016 a pus sub presiune sistemele de migrație, azil și gestionare a frontierelor. Acest fapt reprezintă o provocare pentru Uniune și statele membre, evidențiind necesitatea de a consolida politica Uniunii în domeniul migrației pentru a formula un răspuns european coordonat și eficace.
(3) Obiectivul politicii Uniunii în domeniul migrației este de a înlocui fluxurile migratorii ilegale și necontrolate cu căi sigure și bine gestionate, printr-o abordare cuprinzătoare având scopul să asigure, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii, în conformitate cu capitolul 2 din titlul V din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(4) Respectarea drepturilor omului este un principiu fundamental al Uniunii. Uniunea și-a asumat angajamentul de a proteja drepturile omului și libertățile fundamentale ale tuturor migranților, indiferent de statutul lor în ceea ce privește migrația, în deplină conformitate cu dreptul internațional. Prin urmare, măsurile luate de ofițerii de legătură în materie de imigrație atunci când pun în aplicare prezentul regulament, în special în cazurile care implică persoane vulnerabile, ar trebui să respecte drepturile fundamentale în conformitate cu dispozițiile relevante de drept internațional și de drept al Uniunii, inclusiv cu articolele 2 și 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), și cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(5) Pentru a se asigura eficacitatea punerii în aplicare a tuturor aspectelor politicilor Uniunii în domeniul imigrației, ar trebui să continue dialogul consistent și cooperarea cu principalele țări terțe de origine și de tranzit ale migranților și ale solicitanților de protecție internațională. O astfel de cooperare, în conformitate cu abordarea globală stabilită în Agenda europeană privind migrația, ar trebui să prevadă o mai bună gestionare a imigrației, inclusiv a plecărilor și returnărilor, să sprijine capacitatea de a colecta și comunica informații, inclusiv cu privire la accesul solicitanților la protecție internațională și, dacă este posibil și relevant, cu privire la reintegrare, precum și să prevină și să combată imigrația ilegală, traficul de migranți și traficul de persoane.
(6) Instrumentele de protecție includ măsurile cuprinse în Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate (AGMM). Strategiile și canalele de imigrație legală între Uniune și țările terțe ar trebui să includă și migrația forței de muncă, vizele pentru studenți și reîntregirea familiei, fără a aduce atingere competențelor naționale ale statelor membre.
(7) Având în vedere cererea tot mai mare de analize și informații pentru a sprijini elaborarea de politici bazate pe date concrete și răspunsurile operaționale, este necesar ca ofițerii de legătură în materie de imigrație să se asigure că observațiile și cunoștințelor lor contribuie pe deplin la elaborarea unui tablou situațional cuprinzător privind țările terțe.
(8) Informațiile privind componența fluxurilor migratorii ar trebui să includă, dacă este posibil și relevant, informații privind vârsta declarată a migranților, profilul de gen și familia și privind minorii neînsoțiți.
(9) Trimiterea actualilor ofițeri de legătură europeni în materie de migrație în principalele țări terțe de origine și de tranzit, astfel cum s-a solicitat în concluziile reuniunii extraordinare a șefilor de stat și de guvern din 23 aprilie 2015, a reprezentat un prim pas către consolidarea implicării alături de țările terțe privind chestiunile referitoare la migrație și intensificarea cooperării cu ofițerii de legătură în materie de imigrație trimiși de statele membre. Pe baza acestei experiențe, ar trebui să se prevadă trimiterea pe termen mai lung de către Comisie a ofițerilor de legătură în materie de imigrație în țările terțe pentru a sprijini elaborarea și punerea în aplicare a acțiunii Uniunii în domeniul migrației, precum și pentru a maximiza impactul acestei acțiuni.
(10) Obiectivul prezentului regulament este de a asigura o mai bună coordonare și de a optimiza utilizarea rețelei ofițerilor de legătură trimiși în țările terțe de autoritățile competente ale statelor membre, inclusiv de autoritățile de aplicare a legii, atunci când este cazul, precum și de Comisie și de agențiile Uniunii pentru a răspunde cu mai multă eficacitate la prioritățile Uniunii privind prevenirea și combaterea imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere conexe, cum ar fi traficul de migranți și traficul de persoane, facilitând returnarea, readmisia și activitățile de reintegrare în condiții de demnitate și eficiență, contribuind la gestionarea integrată a frontierelor externe ale Uniunii, precum și sprijinind gestionarea imigrației legale, inclusiv în domeniul protecției internaționale, relocării și măsurilor de integrare anterioare plecării întreprinse de statele membre și de Uniune. Această coordonare ar trebui să respecte întru totul lanțul de comandă și liniile de raportare existente între ofițerii de legătură în materie de imigrație și autoritățile lor de trimitere, precum și între ofițerii de legătură.
(11) Pornind de la Regulamentul (CE) nr. 377/2004, prezentul regulament vizează să asigure faptul că ofițerii de legătură în materie de imigrație contribuie mai bine la funcționarea unei rețele europene a ofițerilor de legătură în materie de imigrație, în primul rând prin instituirea unui mecanism prin care statele membre, Comisia și agențiile Uniunii să poată coordona mai sistematic sarcinile și rolurile ofițerilor lor de legătură trimiși în țări terțe.
(12) Ținând seama de faptul că ofițerii de legătură care se ocupă de aspecte legate de migrație sunt trimiși de către autorități competente diferite și că mandatul și sarcinile lor se pot suprapune, ar trebui să se depună eforturile necesare pentru a consolida cooperarea între ofițerii care își desfășoară activitatea în aceeași țară terță sau în aceeași regiune. În cazul în care ofițerii de legătură în materie de imigrație sunt trimiși de către Comisie sau de către agențiile Uniunii în cadrul misiunilor diplomatice ale Uniunii într-o țară terță, aceștia ar trebui să faciliteze și să sprijine rețeaua ofițerilor de legătură în materie de imigrație în respectiva țară terță. Dacă este cazul, aceste rețele pot fi extinse la ofițerii de legătură trimiși de alte țări decât statele membre.
(13) Instituirea unui mecanism solid care să asigure o mai bună coordonare și cooperare a tuturor ofițerilor de legătură care se ocupă de aspecte privind migrația în cadrul îndatoririlor care le revin este esențială pentru a reduce la minimum lacunele în materie de informații și suprapunerea activităților și pentru a maximiza capabilitățile și eficacitatea operaționale. Un comitet director ar trebui să ofere orientări în conformitate cu prioritățile în materie de politică ale Uniunii, ținând seama de relațiile externe ale Uniunii, și ar trebui ca acestuia să i se acorde competențele necesare, în special pentru a adopta programele de lucru bienale pentru activitățile rețelelor ofițerilor de legătură în materie de imigrație, pentru a agrea acțiunile ad-hoc specifice ale ofițerilor de legătură prin care să se abordeze priorități și nevoi emergente care nu sunt deja acoperite de programul de lucru bienal, pentru a aloca resurse activităților agreate și pentru a răspunde de executarea acestora. Atribuțiile comitetului director și ale facilitatorilor rețelelor de ofițeri de legătură în materie de imigrație nu ar trebui să aducă atingere competenței autorităților de trimitere în ceea ce privește atribuirea de sarcini ofițerilor lor de legătură în materie de imigrație. Atunci când își îndeplinește sarcinile, comitetul director ar trebui să țină seama de diversitatea rețelelor de ofițeri de legătură în materie de imigrație, precum și de opiniile statelor membre celor mai vizate în ceea ce privește relațiile cu anumite țări terțe.
(14) Ar trebui să se stabilească și să actualizeze cu regularitate de către comitetul director o listă cu ofițerii de legătură în materie de imigrație trimiși în țările terțe. Lista ar trebui să conțină informații referitoare la locația, componența și activitățile diferitelor rețele, inclusiv datele de contact și rezumatul îndatoririlor ofițerilor de legătură în materie de imigrație trimiși.
(15) Ar trebui să se promoveze trimiterea în comun de ofițeri de legătură pentru a consolida cooperarea operațională și comunicarea de informații între statele membre, precum și pentru a răspunde nevoilor la nivelul Uniunii, astfel cum sunt definite de comitetul director. Trimiterea în comun, de cel puțin două state membre, ar trebui să fie sprijinită prin fonduri ale Uniunii care să încurajeze implicarea și să furnizeze valoare adăugată pentru toate statele membre.
(16) Ar trebui să se adopte dispoziții speciale privind o acțiune mai amplă de consolidare a capacităților Uniunii pentru ofițerii de legătură în materie de imigrație. O astfel de consolidare a capacităților ar trebui să includă elaborarea, în cooperare cu agențiile relevante ale Uniunii, a unor programe comune de bază și a unor cursuri de formare anterioare trimiterii, inclusiv în privința drepturilor fundamentale, și întărirea capacității operaționale a rețelelor ofițerilor de legătură în materie de imigrație. Programele respective nu ar trebui să fie obligatorii și ar trebui să vină în completarea programelor naționale instituite de autoritățile de trimitere.
(17) Rețelele ofițerilor de legătură în materie de imigrație ar trebui să evite suprapunerea cu activitatea agențiilor Uniunii și a altor instrumente sau structuri ale Uniunii, inclusiv a grupurilor locale de cooperare Schengen, și ar trebui să aducă o valoare adăugată rezultatelor pe care le obțin deja din perspectiva colectării și a schimbului de informații în domeniul imigrației, în special prin concentrarea asupra aspectelor operaționale. Respectivele rețele ar trebui să îndeplinească rolul de facilitatori și furnizori de informații din țările terțe pentru a sprijini agențiile Uniunii în îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor care le revin, în special în cazul în care agențiile Uniunii nu au stabilit încă relații de cooperare cu țările terțe. În acest sens, ar trebui să se stabilească o cooperare mai strânsă între rețelele ofițerilor de legătură în materie de imigrație și agențiile relevante ale Uniunii. Ofițerii de legătură în materie de imigrație ar trebui să fie întotdeauna conștienți de faptul că acțiunile lor are putea avea consecințe asupra operațiunilor și reputației rețelelor locale și regionale de ofițeri de legătură în materie de imigrație. Aceștia ar trebui să acționeze în consecință atunci când își îndeplinesc sarcinile.
(18) Autoritățile statelor membre ar trebui să se asigure, dacă este cazul și în conformitate cu dreptul Uniunii și cu cel național, că informațiile obținute de ofițerii de legătură trimiși în alte state membre și produsele de analiză strategică și operațională ale agențiilor Uniunii în legătură cu imigrația ilegală, returnarea și reintegrarea în condiții de demnitate și eficacitate, criminalitatea transfrontalieră sau protecția internațională și relocarea ajung efectiv la ofițerii de legătură în materie de imigrație în țările terțe și că informațiile furnizate de ofițerii de legătură în materie de imigrație sunt transmise agențiilor relevante ale Uniunii, în special Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și Biroului European de Sprijin pentru Azil (BESA), în limita domeniului de aplicare al cadrelor lor juridice.
(19) Pentru a se asigura utilizarea optimă a informațiilor colectate de rețelele ofițerilor de legătură în materie de imigrație, aceste informații ar trebui să fie disponibile prin intermediul unei platforme online securizate pentru schimbul de informații, în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor.
(20) Informațiile colectate de ofițerii de legătură în materie de imigrație ar trebui să sprijine punerea în aplicare tehnică și operațională a gestionării integrate europene a frontierelor prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și să contribuie la dezvoltarea și întreținerea sistemelor naționale de supraveghere a frontierelor, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4).
(21) Ar trebui să fie posibil să se utilizeze resursele disponibile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 515/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (5) pentru a sprijini activitățile unei rețele europene a ofițerilor de legătură în materie de imigrație, precum și pentru a urmări trimiterea în comun de ofițeri de legătură în materie de imigrație de către statele membre.
(22) Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, inclusiv transferul acestora, de către statele membre în cadrul prezentului regulament ar trebui să se efectueze în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Comisia și agențiile Uniunii ar trebui să se aplice Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (7) atunci când prelucrează date cu caracter personal.
(23) Prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul prezentului regulament ar trebui să se efectueze în scopul de a acorda asistență resortisanților țărilor terțe care fac obiectul returnării, de a facilita relocarea persoanelor care au nevoie de protecție internațională și de a pune în aplicare măsurile Uniunii și cele naționale în ceea ce privește admisia în scopul migrației legale și prevenirea și combaterea imigrației ilegale, a traficului de migranți și a traficului de ființe umane. Prin urmare, este necesar un cadru juridic care să recunoască rolul ofițerilor de legătură în materie de imigrație în acest context.
(24) Ofițerii de legătură în materie de imigrație trebuie să prelucreze datele cu caracter personal pentru a facilita punerea în aplicare corespunzătoare a procedurilor de returnare, reușita executării deciziilor de returnare și, dacă este relevant și posibil, reintegrarea. Adesea, țările terțe de returnare nu fac obiectul deciziilor privind caracterul adecvat adoptate de Comisie în temeiul articolului 45 din Regulamentul (UE) 2016/679 și nu au încheiat un acord de readmisie cu Uniunea sau nu intenționează să încheie un astfel de acord sau să prevadă în alt mod garanții adecvate în sensul articolului 46 din Regulamentul (UE) 2016/679. În pofida eforturilor intense depuse de Uniune în cadrul cooperării cu principalele țări de origine ale resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală care fac obiectul unei obligații de returnare, nu este întotdeauna posibil să se asigure faptul că aceste țări terțe îndeplinesc în mod sistematic obligația stabilită de dreptul internațional de readmitere a propriilor resortisanți. Prin urmare, acordurile de readmisie încheiate sau în curs de negociere de către Uniune sau de către statele membre, care prevăd garanții adecvate pentru transferul de date către țările terțe în temeiul articolului 46 din Regulamentul (UE) 2016/679, se referă la un număr limitat de astfel de țări terțe. În situația în care nu există astfel de acorduri, datele cu caracter personal ar trebui să fie transferate de către ofițerii de legătură în materie de imigrație în scopul efectuării operațiunilor de returnare ale Uniunii, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 49 din Regulamentul (UE) 2016/679.
(25) Ca o excepție de la cerința unei decizii privind caracterul adecvat sau a unor garanții corespunzătoare, transferul de date cu caracter personal către autoritățile țărilor terțe în temeiul prezentului regulament ar trebui să se permită în vederea aplicării politicii Uniunii în materie de returnare. Prin urmare, ofițerii de legătură în materie de imigrație ar trebui să poată utiliza derogarea prevăzută la articolul 49 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2016/679, cu condiția respectării articolului respectiv în scopul prezentului regulament, și anume pentru returnarea efectivă și în condiții de demnitate a resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc, sau nu mai îndeplinesc condițiile de intrare, de ședere sau de rezidență în statele membre, în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8).
(26) În interesul persoanelor vizate, ofițerii de legătură în materie de imigrație ar trebui să poată prelucra datele cu caracter personal ale persoanelor care au nevoie de protecție internațională, ale persoanelor care fac obiectul relocării și ale persoanelor care doresc să migreze în mod legal în Uniune pentru a confirma identitatea și cetățenia acestora. Ofițerii de legătură în materie de imigrație își desfășoară activitatea într-un context în care este probabil să obțină informații importante cu privire la activitățile organizațiilor criminale implicate în traficul de migranți și traficul de persoane. Prin urmare, aceștia ar trebui să aibă și posibilitatea de a comunica date cu caracter personal prelucrate în cursul exercitării atribuțiilor lor autorităților de aplicare a legii și în cadrul rețelelor de ofițeri de legătură în materie de imigrație, cu condiția ca datele cu caracter personal în cauză să fie necesare pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, sau pentru prevenirea, cercetarea, depistarea și urmărirea penală a traficului de migranți sau a traficului de persoane.
(27) Obiectivul prezentului regulament este optimizarea utilizării rețelei ofițerilor de legătură în materie de imigrație trimiși de statele membre, Comisie și de agențiile Uniunii în țările terțe, pentru a pune în aplicare cu mai multă eficacitate prioritățile Uniunii, respectând totodată competențele naționale ale statelor membre. Aceste priorități ale Uniunii includ asigurarea unei mai bune gestionări a migrației, în vederea înlocuirii fluxurilor migratorii ilegale cu căi sigure și bine gestionate, printr-o abordare cuprinzătoare care să includă toate aspectele imigrației, inclusiv prevenirea și combaterea traficului de migranți, a traficului de ființe umane și a imigrației ilegale. Alte priorități ale Uniunii sunt facilitarea returnării, a readmisiei și a reintegrării efective și în condiții de demnitate, contribuind la gestionarea integrată a frontierelor externe ale Uniunii, și sprijinirea gestionării imigrației legale sau a regimurilor de protecție internațională. Întrucât obiectivul prezentului regulament nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale în Uniune, acesta poate fi realizat mai bine prin coordonarea la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(28) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9) care se află sub incidența domeniului menționat la articolul 1 punctele A și E din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (10).
(29) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (11), care se află sub incidența domeniului menționat la articolul 1 punctele A și E din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (12).
(30) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (13), care se află sub incidența domeniului menționat la articolul 1 punctele A și E din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (14).
(31) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament dacă îl va pune în aplicare în legislația sa națională.
(32) La 1 octombrie 2018, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la TUE și la TFUE, Regatul Unit a notificat Consiliului intenția sa de a nu participa la adoptarea prezentului regulament. În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din respectivul protocol, Comisia a prezentat, la 31 ianuarie 2019, o propunere de decizie a Consiliului privind notificarea intenției Regatului Unit de a nu mai participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen incluse în Regulamentul (CE) nr. 377/2004. Pe această bază, Consiliul a decis la 18 februarie 2019 (15) că, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, Decizia 2000/365/CE a Consiliului (16) și punctul 6 din anexa I la Decizia 2004/926/CE a Consiliului (17) încetează să se aplice Regatului Unit în ceea ce privește Regulamentul (CE) nr. 377/2004, precum și orice alte modificări la acesta.
(33) Irlanda participă la prezentul regulament în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Protocolul nr. 19 și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului (18).
(34) Participarea Irlandei la prezentul regulament în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE se referă la competența Uniunii de a lua măsuri în vederea dezvoltării dispozițiilor acquis-ului Schengen în domeniul combaterii organizării imigrației ilegale la care participă Irlanda.
(35) Prezentul regulament reprezintă un act întemeiat pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în alt mod, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011,