Recitale
(1) Directiva 2010/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) impune statelor membre să accepte îndeplinirea obligațiilor de raportare în format electronic a navelor care sosesc în porturile Uniunii și pleacă din porturile Uniunii și să asigure transmiterea acestora prin intermediul unui ghișeu unic pentru a facilita și a accelera transportul maritim.
(2) Transportul maritim este baza comerțului și a comunicațiilor în interiorul și în exteriorul pieței unice. În vederea facilitării transportului maritim și a reducerii suplimentare a sarcinii administrative pentru companiile de transport maritim, este necesară simplificarea și armonizarea suplimentară a procedurilor de informare privind îndeplinirea obligațiilor de raportare impuse companiilor de transport maritim de actele juridice ale Uniunii, de actele juridice internaționale și de legislația națională a statelor membre, iar procedurile respective ar trebui să fie neutre din punct de vedere tehnologic, promovând soluții de raportare adaptate exigențelor viitorului.
(3) Atât Parlamentul European, cât și Consiliul au solicitat în mod repetat mai multă interoperabilitate, precum și o comunicare mai ușoară și fluxuri de informații mai cuprinzătoare, în scopul îmbunătățirii funcționării pieței interne și al satisfacerii nevoilor cetățenilor și ale întreprinderilor.
(4) Principalul obiectiv al prezentului regulament este de a stabili norme armonizate pentru furnizarea informațiilor necesare pentru escale în port, în special prin asigurarea faptului că aceleași seturi de date pot fi raportate în același mod fiecărui ghișeu unic național în domeniul maritim. Prezentul regulament vizează, de asemenea, facilitarea transmiterii de informații între declaranți, autoritățile relevante și furnizorii de servicii portuare din portul de escală și alte state membre. Aplicarea prezentului regulament nu ar trebui să modifice termenele sau conținutul obligațiilor de raportare și nu ar trebui să afecteze stocarea și prelucrarea ulterioară a informațiilor la nivelul Uniunii sau la nivel național.
(5) Ghișeul unic național în domeniul maritim existent în fiecare stat membru ar trebui să fie menținut ca bază pentru un mediu aferent ghișeului unic european în domeniul maritim („EMSWe”) interoperabil și neutru din punct de vedere tehnologic. Ghișeul unic național în domeniul maritim ar trebui să constituie un punct de intrare cuprinzător pentru raportare pentru operatorii de transport maritim, care să îndeplinească funcționalitățile de culegere a datelor de la declaranți și de distribuire a datelor către toate autoritățile competente relevante și furnizorii de servicii portuare.
(6) Pentru a consolida eficiența ghișeelor unice naționale în domeniul maritim și în vederea pregătirii pentru evoluțiile viitoare, ar trebui să se poată menține actualele dispoziții sau să se instituie noi dispoziții în statele membre privind utilizarea ghișeului unic național în domeniul maritim pentru raportarea unor informații similare pentru alte moduri de transport.
(7) Interfețele frontale aferente respectivelor ghișee unice naționale în domeniul maritim, pe partea declaranților, ar trebui armonizate la nivelul Uniunii, pentru a facilita raportarea și pentru a reduce în continuare sarcina administrativă. Această armonizare ar trebui realizată prin utilizarea, în cadrul fiecărui ghișeu unic național în domeniul maritim, a software-ului comun al interfeței pentru schimburile de informații între sisteme, dezvoltat la nivelul Uniunii. Statele membre ar trebui să fie responsabile pentru integrarea și gestionarea modulului interfeței și pentru actualizarea software-ului la intervale regulate și în timp util, atunci când Comisia furnizează noi versiuni. Comisia ar trebui să dezvolte acest modul și să furnizeze actualizări atunci când este necesar, deoarece dezvoltarea tehnologiilor digitale cunoaște o evoluție rapidă și orice soluție tehnologică ar putea fi rapid depășită de noi evoluții.
(8) Alte canale de raportare furnizate de statele membre și furnizorii de servicii, cum ar fi sistemele portuare comunitare, ar putea fi menținute ca puncte de intrare opționale pentru raportare și ar trebui să poată îndeplini funcția de furnizori de servicii de date.
(9) Pentru a nu impune o sarcină administrativă disproporționată statelor membre fără ieșire la mare și care nu dețin porturi maritime, statele membre respective ar trebui scutite de obligația legată de elaborarea, instituirea, exploatarea și punerea la dispoziție a unui ghișeu unic național în domeniul maritim. Aceasta înseamnă că, atât timp cât invocă această scutire, statele membre respective nu ar trebui să fie obligate să îndeplinească obligațiile legate de elaborarea, instituirea, exploatarea și punerea la dispoziție a unui ghișeu unic național în domeniul maritim.
(10) O interfață grafică de utilizator ușor de folosit și cu funcționalități comune ar trebui să facă parte din ghișeele unice naționale în domeniul maritim pentru raportarea manuală de către declaranți. Statele membre ar trebui să ofere interfața grafică de utilizator pentru introducerea manuală a datelor de către declaranți și prin încărcarea de foi de calcul digitale armonizate. Pe lângă asigurarea unor funcționalități comune, Comisia și statele membre ar trebui să își coordoneze eforturile pentru a se asigura că experiențele utilizatorilor cu respectivele interfețe grafice de utilizator sunt cât mai similare cu putință.
(11) Noile tehnologii digitale emergente prezintă oportunități tot mai mari de sporire a eficienței sectorului de transport maritim și de reducere a sarcinilor administrative. Pentru ca beneficiile acestor noi tehnologii să se acumuleze cât mai curând posibil, Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice specificațiile tehnice, standardele și procedurile aferente mediului armonizat de raportare prin acte de punere în aplicare. Acest lucru ar trebui să le confere actorilor de pe piață flexibilitatea de a dezvolta noi tehnologii digitale, iar noile tehnologii ar trebui, de asemenea, să fie luate în considerare la revizuirea prezentului regulament.
(12) Sprijin și informații adecvate cu privire la procesele și cerințele tehnice legate de utilizarea ghișeului unic național în domeniul maritim ar trebui să fie furnizate declaranților prin intermediul unor site-uri naționale ușor accesibile și ușor de utilizat, cu standarde comune la nivelul aspectului și al funcționării.
(13) Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional („Convenția FAL”) (4) prevede că autoritățile publice trebuie, în toate cazurile, să solicite numai informații esențiale în cadrul raportării și să mențină numărul de elemente la minimum. Cu toate acestea, în funcție de condițiile locale, pot fi necesare informații specifice în vederea garantării siguranței navigației.
(14) Pentru a permite funcționarea EMSWe, este necesar să se stabilească un set cuprinzător de date EMSWe, care să cuprindă toate elementele de informații care ar putea fi solicitate de autoritățile naționale sau de operatorii portuari în scopuri administrative sau operaționale, atunci când o navă efectuează o escală în port. La stabilirea setului de date EMSWe, Comisia ar trebui să țină seama de lucrările relevante realizate la nivel internațional. Întrucât domeniul de aplicare al obligațiilor de raportare variază de la un stat membru la altul, un ghișeu unic național în domeniul maritim într-un anumit stat membru ar trebui să fie conceput astfel încât să accepte setul de date EMSWe fără nicio modificare și să facă abstracție de orice informație care nu este relevantă pentru statul membru respectiv.
(15) În situații excepționale, un stat membru ar trebui să poată solicita elemente de date suplimentare de la declaranți. Astfel de situații excepționale pot apărea, de exemplu, atunci când există o nevoie urgentă de a proteja ordinea și securitatea internă sau de a aborda o amenințare gravă la adresa sănătății umane sau animale sau a mediului. Noțiunea de situații excepționale ar trebui să fie interpretată în mod strict.
(16) Obligațiile de raportare relevante conținute în actele juridice internaționale și ale Uniunii ar trebui enumerate în anexa la prezentul regulament. Respectivele obligații de raportare ar trebui să constituie baza pentru stabilirea setului cuprinzător de date EMSWe. Anexa ar trebui, de asemenea, să se refere la categoriile relevante de obligații de raportare la nivel național, iar statele membre ar trebui să poată solicita Comisiei să modifice setul de date EMSWe pe baza obligațiilor de raportare conținute în legislația și în cerințele lor naționale. Actele juridice ale Uniunii care modifică setul de date EMSWe pe baza unei obligații de raportare conținute în legislația și în cerințele naționale ar trebui să includă o trimitere explicită la legislația și cerințele naționale respective.
(17) Ori de câte ori informațiile din cadrul ghișeului unic național în domeniul maritim sunt distribuite autorităților competente, transmiterea acestora ar trebui să respecte cerințele în materie de date, formatele și codurile comune pentru obligațiile și formalitățile de raportare prevăzute în actele juridice ale Uniunii care figurează în anexă și ar trebui să se efectueze prin intermediul sistemelor informatice stabilite în cadrul acesteia, cum ar fi tehnicile de prelucrare electronică a datelor menționate la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(18) Punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui să țină seama de sistemele SafeSeaNet stabilite la nivel național și la nivelul Uniunii, care ar trebui să continue să faciliteze schimbul și distribuirea informațiilor primite prin intermediul ghișeului unic național în domeniul maritim între statele membre, în conformitate cu Directiva 2002/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6).
(19) Porturile nu sunt destinația finală a mărfurilor. Eficiența escalelor navelor în port are un impact asupra întregului lanț logistic legat de transportul mărfurilor și al pasagerilor către și dinspre porturi. Pentru a asigura interoperabilitatea, multimodalitatea și integrarea fără probleme a transportului maritim în întregul lanț logistic și pentru a facilita alte moduri de transport, ghișeele unice naționale în domeniul maritim ar trebui să permită posibilitatea schimbului de informații relevante, cum ar fi ora de sosire și de plecare, cu cadre similare elaborate pentru alte moduri de transport.
(20) Pentru a îmbunătăți eficiența transportului maritim și pentru a limita dublarea informațiilor care trebuie furnizate în scopuri operaționale atunci când o navă efectuează o escală în port, informațiile furnizate de către declaranți unui ghișeu unic național în domeniul maritim ar trebui să fie partajate și cu alte anumite entități, cum ar fi operatorii portuari sau operatorii de terminale, atunci când declarantul autorizează acest lucru și ținând seama de necesitatea de a respecta confidențialitatea, aspectele sensibile din punct de vedere comercial și constrângerile juridice. Prezentul regulament urmărește să îmbunătățească manipularea datelor, prin aplicarea principiului raportării unice atunci când se îndeplinesc obligațiile de raportare.
(21) Regulamentul (UE) nr. 952/2013 prevede că mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii trebuie să fie acoperite de o declarație sumară de intrare care trebuie depusă pe cale electronică la autoritățile vamale. Având în vedere importanța informațiilor din declarația sumară de intrare pentru gestionarea riscurilor de securitate și a riscurilor financiare, în prezent se elaborează un sistem electronic specific pentru depunerea și gestionarea declarațiilor sumare de intrare pe teritoriul vamal al Uniunii. Prin urmare, nu va fi posibilă transmiterea declarațiilor sumare de intrare prin intermediul modulului de interfață de raportare armonizată. Cu toate acestea, având în vedere că unele dintre elementele de date prezentate în declarația sumară de intrare sunt necesare, de asemenea, pentru îndeplinirea altor obligații vamale și de raportare în domeniul maritim atunci când o navă efectuează o escală într-un port al Uniunii, EMSWe ar trebui să poată prelucra elementele de date din declarația sumară de intrare. Ar trebui avută în vedere și posibilitatea ca ghișeul unic național în domeniul maritim să poată prelua informațiile relevante care au fost deja transmise prin declarația sumară de intrare.
(22) Pentru a armoniza pe deplin cerințele de raportare, autoritățile vamale, autoritățile maritime, precum și alte autorități relevante ar trebui să coopereze atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii. Coordonatorii naționali cu responsabilități specifice ar trebui să sporească eficacitatea acestei cooperări și buna funcționare a ghișeelor unice naționale în domeniul maritim.
(23) Pentru a permite reutilizarea informațiilor furnizate prin intermediul ghișeelor unice naționale în domeniul maritim și pentru a facilita transmiterea informațiilor de către declaranți, este necesar să se prevadă baze de date comune. Ar trebui să se creeze o bază de date a navelor din cadrul EMSWe care să includă o listă de referință cu detaliile specifice ale navei și scutirile de raportare aplicate acesteia, așa cum au fost raportate respectivului ghișeu unic național în domeniul maritim. Pentru a facilita transmiterea de informații de către declaranți, ar trebui să se creeze o bază de date comună pentru localizare care să dețină o listă de referință a codurilor de localizare, incluzând Codul Organizației Națiunilor Unite pentru localizarea activităților de comerț și transport (UN/LOCODE), codurile specifice SafeSeaNet și codurile instalațiilor portuare înregistrate în Sistemul global integrat de informații privind navele (GISIS) al Organizației Maritime Internaționale (OMI). În plus, ar trebui să se creeze o bază de date comună privind materialele periculoase care să includă o listă a mărfurilor periculoase și poluante care urmează să fie notificate ghișeului unic național în domeniul maritim în conformitate cu Directiva 2002/59/CE și cu formularul FAL 7 al OMI, luând în considerare elementele de date relevante din convențiile și codurile OMI.
(24) Prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul prezentului regulament de către autoritățile competente ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (7). Prelucrarea datelor cu caracter personal de către Comisie în cadrul prezentului regulament ar trebui să fie conformă cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (8).
(25) EMSWe și ghișeele unice naționale în domeniul maritim nu ar trebui să furnizeze alte motive pentru prelucrarea datelor cu caracter personal decât ceea ce este necesar pentru funcționarea acestora și nu ar trebui să fie utilizate pentru a acorda noi drepturi de acces la datele cu caracter personal.
(26) Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în vederea completării prezentului regulament prin stabilirea și modificarea setului de date EMSWe și prin stabilirea definițiilor, categoriilor și specificațiilor datelor pentru elementele de date și în vederea modificării anexei pentru a include obligațiile de raportare existente la nivel național, precum și pentru a ține seama de orice noi obligații de raportare adoptate prin acte juridice ale Uniunii. Comisia ar trebui să se asigure că sunt respectate cerințele în materie de date, formatele și codurile comune stabilite în actele juridice internaționale și ale Uniunii enumerate în anexă. Este deosebit de importantă desfășurarea de către Comisie a unor consultări adecvate pe parcursul lucrărilor sale pregătitoare, inclusiv la nivel de experți, iar respectivele consultări ar trebui să fie desfășurate în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (9). În special, pentru a se asigura o participare egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(27) Atunci când pregătește acte delegate, Comisia ar trebui să se asigure că experții statelor membre și comunitatea de afaceri sunt consultați în mod transparent și cu suficient timp înainte.
(28) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
(29) În special, Comisiei ar trebui să i se acorde competențe de executare pentru a stabili specificațiile funcționale și tehnice, mecanismele de control al calității și procedurile pentru implementarea, întreținerea și exploatarea modulului de interfață armonizat și a elementelor armonizate conexe ale ghișeelor unice naționale în domeniul maritim. Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare și pentru a stabili specificațiile tehnice, standardele și procedurile pentru serviciile comune aferente EMSWe.
(30) Prezentul regulament ar trebui să se bazeze pe Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (11) care stabilește condițiile în care statele membre recunosc anumite mijloace de identificare electronică a persoanelor fizice și juridice care intră sub incidența unui sistem notificat de identificare electronică al unui alt stat membru. Regulamentul (UE) nr. 910/2014 stabilește condițiile în care utilizatorii își pot utiliza mijloacele de identificare și autentificare electronică pentru a accesa serviciile publice online în situații transfrontaliere.
(31) Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentului regulament. Ar trebui colectate informații pentru a servi la realizarea acestei evaluări și pentru a permite evaluarea performanței prezentului regulament în raport cu obiectivele pe care le urmărește. Comisia ar trebui, de asemenea, să evalueze, printre alte opțiuni, valoarea adăugată a instituirii unui sistem de raportare european armonizat și centralizat, de exemplu sub forma unei interfețe de raportare centrale.
(32) Prin urmare, Directiva 2010/65/UE ar trebui abrogată, cu efect de la data aplicării prezentului regulament.
(33) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (12),