Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme privind efectuarea controalelor oficiale de către autoritățile competente ale statelor membre asupra animalelor și mărfurilor care intră în Uniune în vederea verificării conformității cu legislația Uniunii privind lanțul agroalimentar.
(2) Articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că toți membrii personalului care efectuează controale oficiale și alte activități oficiale trebuie să beneficieze de formare adecvată în domeniul lor de competență. Capitolul I din anexa II la Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește subiectele pentru formarea personalului care efectuează controale oficiale și alte activități oficiale.
(3) Articolul 21 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că autoritățile competente efectuează controale oficiale asupra animalelor prezentate la posturile de inspecție la frontieră pentru a verifica conformitatea cu cerințele în materie de bunăstare a animalelor și în special cu normele aplicabile transportului acestora în Uniune. Astfel de controale oficiale trebuie să includă controale asupra capacității animalelor de a fi transportate și asupra mijloacelor de transport.
(4) Articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că în cursul controalelor oficiale autoritățile competente iau măsurile necesare pentru a preveni sau pentru a reduce la minimum orice întârziere între încărcarea animalelor și plecarea acestora. În cazul în care trebuie să se rețină animale în timpul transportului pentru mai mult de două ore, autoritățile competente se asigură că se iau măsurile corespunzătoare pentru îngrijirea acestora și, dacă este necesar, pentru hrănirea, adăparea, descărcarea și adăpostirea acestora. Prin urmare, este oportun ca personalul care asistă medicul veterinar oficial la efectuarea de controale fizice asupra animalelor la posturile de inspecție la frontieră să fie instruit în mod special în acest sens.
(5) Articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că anumite categorii de animale și mărfuri provenind din țări terțe trebuie să facă obiectul unor controale oficiale la postul de inspecție la frontieră de primă sosire în Uniune. În conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din regulamentul menționat, astfel de controale oficiale trebuie să includă controale documentare, de identitate și fizice.
(6) Articolul 49 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că controalele fizice trebuie efectuate de către un medic veterinar oficial dacă respectivele controale privesc animale, cu excepția animalelor acvatice, sau carnea și organele comestibile. Medicul veterinar oficial poate fi asistat de personal format în conformitate cu cerințele stabilite în regulamentul menționat în chestiuni veterinare și desemnat de autoritățile competente în acest scop. Articolul 49 alineatul (2) prevede, de asemenea, că controalele fizice trebuie efectuate de către un medic veterinar oficial sau de personal format în conformitate cu cerințele stabilite în temeiul regulamentului menționat și desemnat de autoritățile competente în acest scop în cazul în care controalele respective se referă la animale acvatice, produse de origine animală cu excepția cărnii și organelor comestibile, materiale germinative sau subproduse de origine animală.
(7) Prin urmare, personalul care efectuează controale fizice în cadrul controalelor oficiale privind animalele și anumite categorii de mărfuri la posturile de inspecție la frontieră trebuie să fie instruit într-un mod mai specific în acest scop. Formarea ar trebui să asigure faptul că astfel de controale fizice sunt efectuate cu același grad de competență la toate posturile de inspecție la frontieră.
(8) Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) stabilește o programă detaliată pentru medicii veterinari. Programa menționată include, de exemplu, următoarele materii: anatomie, patologie, parazitologie, medicină clinică, medicină veterinară și sănătate publică, legislație în domeniul medicinii veterinare, producție animală și igienă alimentară (inspecția și controlul produselor alimentare de origine animală, igienă și tehnologie alimentară și lucrări practice, inclusiv lucrări practice în locurile de sacrificare a animalelor și de prelucrare a produselor alimentare). Cunoașterea acestor materii este necesară pentru efectuarea competentă a controalelor fizice ale animalelor, produselor de origine animală, materialelor germinative și subproduselor de origine animală. Prin urmare, este oportun să se stabilească cerințe specifice privind formarea pentru alt personal decât medicii veterinari oficiali pentru a se obține standardul de performanță cerut. În prezent nu a fost identificată necesitatea de a introduce cerințe specifice care să depășească cerințele existente în materie de formare pentru inspectori fitosanitari oficiali. Prin urmare, nu este necesar ca medicii veterinari oficiali și inspectorii fitosanitari oficiali să intre sub incidența prezentului regulament.
(9) Statele membre ar trebui să aibă dreptul de a desemna personal care, deși nu a urmat programa de formare în conformitate cu prezentul regulament, a urmat activitățile de formare sau programele de schimb de personal menționate la articolul 130 din Regulamentul (UE) 2017/625, cu condiția ca aceste activități sau programe să includă aceleași materii care sunt necesare în temeiul prezentului regulament.
(10) Decizia 93/352/CEE a Comisiei (3) stabilește norme privind desemnarea unui agent oficial care este instruit în mod specific pentru efectuarea de controale asupra peștilor la posturile de inspecție la frontieră situate în porturile în care peștele este debarcat. Deoarece domeniul de aplicare al deciziei respective este acoperit de Regulamentul (UE) 2017/625 și cerințele de formare sunt stabilite în prezentul regulament, decizia menționată ar trebui abrogată.
(11) Regulamentul (UE) 2017/625 se aplică de la 14 decembrie 2019. Prin urmare, normele prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, de la data respectivă,