Recitale
(1) Directiva (UE) 2016/797 clarifică rolul actorilor din sectorul feroviar, în special al întreprinderilor feroviare și al administratorilor de infrastructură, în ceea ce privește verificările care trebuie efectuate înainte de utilizarea vehiculelor autorizate.
(2) Registrul de infrastructură feroviară ar trebui să asigure transparența caracteristicilor rețelei și să fie utilizat ca bază de date de referință. În special, el ar trebui utilizat în combinație cu valorile parametrilor înregistrați în autorizația de introducere pe piață a vehiculului, pentru a verifica compatibilitatea tehnică dintre un vehicul și o rută.
(3) Lista parametrilor registrului de infrastructură feroviară și interfața comună pentru utilizatori prevăzute în Decizia de punere în aplicare 2014/880/UE a Comisiei (2) ar trebui actualizate, pentru a permite verificarea compatibilității vehicul-rută. În același timp, aplicația online a registrului de infrastructură (aplicația RINF) ar trebui să înlocuiască interfața comună pentru utilizatori.
(4) Aplicația RINF ar trebui creată și gestionată de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate („agenția”) și ar trebui să ofere acces la evidențele statelor membre privind activele, care precizează valorile parametrilor de rețea pentru fiecare subsistem sau parte de subsistem în cauză. În special, statele membre ar trebui să o utilizeze pentru a respecta obligația de publicare prevăzută la articolul 49 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/797, având ca scop furnizarea unui singur punct de acces pentru utilizatori.
(5) Datele referitoare la parametrii specificați în tabelul din anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/880/UE trebuie colectate și introduse în registrul de infrastructură feroviară, pentru întregul sistem feroviar al Uniunii, până la 16 martie 2019, în conformitate cu articolul 5 din decizia menționată. Datele referitoare la parametrii noi specificați în prezentul regulament ar trebui colectate și introduse în registrul de infrastructură în timp util pentru a atinge obiectivele Directivei (UE) 2016/797, în special pentru a permite verificarea compatibilității vehicul-rută pe baza aplicației RINF. Aplicația RINF ar trebui să fie operațională cel târziu la momentul intrării în vigoare a prezentului regulament, iar datele referitoare la parametrii relevanți pentru verificarea compatibilității vehicul-rută ar trebui colectate și introduse cât mai curând posibil, cel târziu până la 16 ianuarie 2020.
(6) Fiecare stat membru ar trebui să desemneze o entitate națională de înregistrare responsabilă pentru coordonarea transmiterii și actualizării periodice a datelor din registrul său de infrastructură.
(7) Administratorii de infrastructură ar trebui să colecteze date referitoare la rețeaua lor și să se asigure că datele transmise entităților de înregistrare sunt complete, consecvente, exacte și actualizate.
(8) Evoluțiile ulterioare ale aplicației RINF ar trebui să faciliteze verificarea compatibilității vehicul-rută și compilarea manualului de parcurs pe baza informațiilor din aplicația RINF. Agenția ar trebui să evalueze beneficiile și costul adăugirilor la aplicația RINF și să le implementeze în mod corespunzător.
(9) Agenția ar trebui să stabilească un ghid de aplicare care să descrie și, unde este necesar, să explice cerințele prezentului regulament. Acest ghid ar trebui să fie actualizat, publicat și pus gratuit la dispoziția publicului.
(10) La 27 iulie 2018, agenția a emis o recomandare privind specificațiile comune pentru registrul de infrastructură feroviară în vederea actualizării funcțiilor registrului de infrastructură în conformitate cu Directiva (UE) 2016/797.
(11) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2014/880/UE ar trebui abrogată.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 51 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/797,